Transportatorii din Bistrița-Năsăud s-au raliat protestelor derulate la nivel național și au organizat, în zilele de joi și vineri, astfel de acțiuni și în municipiul Bistrița.
Pe parcursul celor două zile, zeci de transportatori au ieșit în stradă, nemulțumiți de scumpirea poliţelor RCA şi a carburanţilor și nu numai. Autovehiculele protestatarilor au circulat în coloană, pe șoseaua de centură a municipiului.
La nivel național, protestele transportatorilor au început miercuri, coloane de camioane formându-se pe mai multe tronsoane rutiere din țară.
Vineri, la Palatul Victoria, premierul Marcel Ciolacu a avut consultări cu reprezentanții transportatorilor și fermierilor, în care au fost analizate problemele semnalate de reprezentanții celor două sectoare de activitate, soluțiile legale în acord cu normele la nivel european, precum și modalitatea de aprobare a acestora.
”V-am invitat la discuții pentru că doar prin dialog și stând împreună la aceeași masă vom găsi rezolvare la problemele pe care le-ați ridicat. Și noi, la Guvern, și dumneavoastră, ne dorim ca lucrurile să meargă cât mai eficient. Din partea Guvernului avem toată deschiderea să găsim soluțiile potrivite, corecte și aplicabile. Pentru asta, după ce am centralizat doleanțele, trebuie să găsim soluțiile, în grupuri de lucru din care să facă parte toți cei care cunosc în detaliu fiecare nemulțumire semnalată”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
A fost stabilit un calendar strâns de întâlniri punctuale cu ministerele și instituțiile cu atribuții în soluționarea unora dintre aspectele discutate în cadrul întâlnirii.
Luni, 15 ianuarie, se va reuni primul grup de lucru pe problematica agriculturii, la care vor participa și reprezentanții ministerelor cu atribuții în domeniu. Marți, 16 ianuarie, va avea loc o întâlnire pe problematica transporturilor, de asemenea, cu participarea reprezentanților ministerelor cu atribuții în domeniu, iar miercuri, 17 ianuarie, va avea loc grupul de lucru pe problematica asigurărilor de răspundere civilă auto.
Dialogul va continua pe marginea soluțiilor care ar putea implica modificări legislative, astfel încât să fie pregătite, agreate și avizate proiectele de acte normative într-un timp cât mai scurt.
Revendicările transportatorilor români
Potrivit preşedintelui Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu, lista revendicărilor include:
- plafonarea poliţelor de răspundere obligatorie auto (RCA, în regim de urgenţă la 5.000 lei pentru autovehiculele din clasa B 0 (care se referă la asiguraţii noi, fără istoric de daune – n.r.).
- amendarea OG43/1997 privind toleranţele la mase şi dimensiuni şi armonizarea acestui act normativ cu Regulamentul European 1100/2008 privind controalele în vămi şi tarife de utilizare a reţelei de drumuri fără dublă taxare.
- aplicarea ”tratamentului fiscal nediscriminatoriu angajaţilor din mediul privat în privinţa alocaţiei de cazare”.
- aplicarea RO-Etransport doar pentru mărfurile cu risc fiscal ridicat în conformitate cu prevederile Directivei europene 2006/112, dar şi elaborarea în regim de urgenţă a legii anti-dumping, promovată prin Ordonanţa de urgenţă pentru eliminarea concurenţei neloiale din toate sectoarele economice.
VIDEO: Pop Marius