VIDEO: Spitalul Județean de Urgență Bistrița a primit acreditare pentru activitatea de prelevare de organe

lazany ziar de bistrita

 

Spitalul Județean de Urgență Bistrița a obținut acreditare de la Agenția Națională de Transplant pentru activitatea de prelevare de organe de la pacienții aflați în moarte cerebrală. Managerul unității medicale, Gabriel Lazany, este cel care a dat această veste, explicând și ce implică acest lucru.

”Ieri am primit decizia de acreditare a Spitalului Județean de Urgență Bistrița pentru prelevarea de organe și țesuturi. Prin decizia nr. 49 a Agenției Naționale de Transplant din 25 octombrie, SJU Bistrița este unitate medicală acreditată. Am încheiat procesul de acreditare, acesta fiind realizat într-un timp relativ scurt. După ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a făcut declarația că toate spitalele județene vor fi obligate să își facă această acreditare, noi nu am mai așteptat să apară o legislație în acest sens, de obligativitate, ci am pregătit documentația. Aceasta a fost partea cea mai complicată de pregătit. În luna septembrie, documentația a fost înaintată agenției. Am trecut cu brio prin toate etapele. A fost și comisia de verificare pe teren, iar din data de 25 octombrie suntem acreditați”, a declarat managerul SJUB Bistrița, Gabriel Lazany.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/431594934213605/

Activitatea de prelevare de organe și țesuturi va fi coordonată de către as. Maria Kiss, asistenta șefă a secției de Terapie Intensivă, iar medicul care va conduce toată activitate este dr. Anca Moldovan – medic ATI. Conform legii, unitatea medicală trebuie să aibă și o echipă de suport, din care vor face parte mai mulți medici: dr. Gheorghe Suciu – medic primar specialitatea Chirurgie și șeful secției Chirurgie Generală, dr. Bogdan Bumbu – șeful secției Ortopedie și Traumatologie, dr. Mihaela Albu – medic specialist în Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, dr. Ioan Florin Pop – mecid primar oftalmolog și dr. Radu Elisei – medic specialist în Chirurgie Generală. ”Ei vor fi medicii care vor fi la dispoziție în cazul în care echipa de prelevare are nevoie de suportul specialiștilor din cadrul SJU Bistrița”, a mai spus Lazany.

Întrebat dacă la SJU Bistrița au existat cazuri în care aparținătorii unor pacienți să fie de acord cu prelevarea organelor, managerul unității medicale a explicat că nu s-au făcut până acum demersuri pentru a pregăti aparținătorii pentru astfel de situații, dat fiind faptul că nu exista acreditare pentru acest lucru.

Gabriel Lazany a mai afirmat că a propus Agenției Naționale de Transplant să realizeze un film care să fie prezentat familiilor și abia apoi să fie inițiate demersurile pentru prelevarea de organe. Lazany afirmă că în majoritatea cazurilor există o reticență a familiilor în ceea ce privește acestă activitate de prelevare de organe.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/545723702849397/

La nivel național există un registru al donatorilor, pentru că există persoane care în mod benevol vor să devină donatori. La acest registru nu au acces decât trei persoane, el fiind unul secretizat și asta pentru siguranța celor care aleg să devină donatori.

SJU Bistrița a mai fost acreditat pentru această activitate, însă în anul 2008 a expirat documentația, iar vechea conducere a unității medicale nu a mai făcut demersuri în vederea reacreditării.

error: Content is protected !!