Peste 40 de parlamentari PNL, printre care și deputatul Diana Morar și senatorul Ovidiu Florean, cer nominalizarea lui Ludovic Orban ca premier și refacerea coaliție cu USR și UDMR. Ei au semnat o scrisoare publică prin care fac apel la toți liderii politici să dea dovadă de maturitate politică și înțelepciune.
Parlamentarii cer, de asemenea, ca PNL să respingă orice negociere cu PSD pentru învestirea unui nou guvern.
Redăm integral textul scrisorii deschise:
”România se află într-o criză politică și guvernamentală de mai bine de o lună de zile, declanșată în mod iresponsabil și unilateral de prim-ministru și soldată astăzi cu demiterea Guvernului de către Parlament.
Nu există o explicație rațională asupra motivului pentru care România a ajuns în această situație critică și nici în privința planului de soluționare a crizei politice. Ne delimităm public față de cei care se fac răspunzători pentru actualul context politic și social, care nu poate continua, ținând cont de așteptările societății românești.
România este în fața unui dezastru umanitar determinat de impactul fără precedent al pandemiei COVID-19 și de incapacitatea Guvernului astăzi demis de a lua din timp măsurile necesare pentru a diminua răspândirea virusului. Este previzibil faptul că situația sanitară se va agrava semnificativ în perioada imediat următoare, cu prețul pierderii vieții tot mai multor persoane. Totodată, crizei sanitare i se suprapune o evoluție economică extrem de dificilă, determinată de creșterea prețurilor la energie în perioada sezonului rece și de erodarea puterii de cumpărare.
Prioritatea absolută a acestui moment este una clară și lipsită de echivoc: soluționarea în cel mai scurt timp posibil a crizei politice și învestirea unui nou Guvern cu puteri depline, capabil să intre în funcțiune imediat și să facă față conjuncturii extreme în care se află România!
Imperativul social actual se află în contradicție flagrantă cu orice tentativă de tergiversare în identificarea unor noi soluții de guvernare. Orice actor politic sau instituțional care acționează pentru perpetuarea incertitudinii politice și a provizoratului demonstrează o iresponsabilitate criminală față de toți cetățenii României.
Susținem refacerea coaliției de guvernare în jurul PNL, alături de USR-PLUS, UDMR și grupul minorităților naționale, ca fiind singura formulă politică în acord cu votul exprimat de cetățeni în urmă cu un an de zile. Respingem orice fel de înțelegere sau colaborare de natură a învesti un nou Guvern cu sprijinul PSD.
Considerăm că cea mai potrivită persoană, capabilă să negocieze refacerea coaliției de guvernare și să conducă Guvernul în calitate de prim-ministru este Ludovic Orban. El are calitățile necesare pentru a fi desemnat ca prim-ministru, susținut de Partidul Național Liberal, pentru a îndeplini această responsabilitate cu eficiență, coerență și echilibru imediat ce va primi votul de încredere al Parlamentului.
Ludovic Orban este reprezentantul PNL care se bucură de cea mai mare autoritate publică, de cea mai vastă experiență politică și guvernamentală, dovedite în calitate de prim-ministru în cea mai grea perioadă cu care s-a confruntat România chiar de la debutul pandemiei. Situația de criză în care se găsește România nu lasă loc de experimente politice.
Facem apel la maturitate politică și înțelepciune din partea tuturor actorilor politici și parlamentarilor Partidului Național Liberal, precum și din partea celorlalte formațiuni politice parlamentare care și-au exprimat dorința de a continua guvernarea alături de PNL, prin susținerea lui Ludovic Orban ca prim-ministru”.
Criza politică a fost declansată de Klaus Iohannis prin semnarea decretului de demitere a ministrului USR al justitiei prin incălcarea protocolului de guvernare a coalitiei PNL-USR-UDMR ceea ce a determinat demisiile ministrilor USR-PLUS din guvern. Astfel, guvernul de coalitie PNL-UDMR a devenit un guvern minoritar fără sustinere parlamentară. Ba mai mult, prin înlocuirea ministrilor demisionari cu interimari de la PNL si UDMR, guvernul nu mai are prerogative depline pentru administrarea treburilor țării în prag de iarnă. De aceea, această criză guvernaentală trebuie solutionată cât mai urgent posibil. Există o singură solutie. Cei de la USR-PLUS au declarat că doresc să contiune guvernarea alături de PNL si UDMR, fără Florin Cîţu premier care prin deciziile nesăbuite este principalul responsabil de criza politică si guvernamentală. In aceste conditii este clar că Florin Cîţu nu mai poate rămâne premierul acestei coalitii de guvernare. Aritmetica parlamentară arată că in mod normal nu sunt posibile alte majorităti guvernamentale cât de cât compatibile. Prin urmare, există o singură cheie de iesire din impas si aceasta se află la preşedintele Klaus Iohannis: refacerea coalitiei PNL-USR-UDMR , prin inlocuirea lui Florin Cîţu si desemnarea unui alt premier liberal. Rămâne de văzut dacă presedintele Iohannis va găsi solutia salvatoare pentru iesirea din criza politică la care si el are o contributie sau se va crampona să rămână un „presedinte jucător de golf”.