Potrivit unei rezoluții care a fost adoptată de Organizația Națiunilor Unite în anul 2009, în fiecare an, la data de 22 Aprilie întreaga lume sărbătorește Ziua Mondială a Pământului, eveniment prin intermediul căruia se atrage atenția asupra necesității protejării mediului înconjurător.
În acest context, în perioada 20-23 aprilie 2018, în intervalul orar 10.00-14.00, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud organizează o serie de activități educative dedicate Zile Pământului!
Este vorba despre proiectul “Pământul, casa noastră!” inițiat de personalul de specialitate al Secției Științele Naturii: muzeograf Alina Lehaci și cercetător șt. Marius Horga.
”Activitatea reprezintă un bun prilej pentru elevi și preşcolari de a desfăşura o serie de acțiuni dedicate protejării mediului înconjurător, limitării poluării şi necesității reciclării. În cadrul vizitei aplicative și a atelierelor organizate ulterior, participanții însoțiți de cadrele didactice vor primi informaţii cu privire la bogăţiile care ne sunt oferite de pământ și necesitatea protejării acestora dat fiind faptul că numărul de specii de plante şi animale se află în continuă scădere din cauza poluării și a atitudinii umane vis-a-vis de mediul înconjurător” a declarat managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Alexandru Gavrilaș.
Activitatea se va desfăşura la sediul Compexului Muzeal Bistriţa-Năsăud din strada General Grigore Bălan, nr. 19 Bistriţa.
Vor participa preşcolarii și elevi ai Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 3, ai Gradiniţei Program Prelungit “Căsuţa cu Poveşti ”, ai Şcolii Generale Nr.6 Bistriţa și ai Colegiului Naţional “Andrei Mureşanu”.