Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, cu sprijinul Primăriei Orașului Beclean, Ministerului Culturii și în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, organizează pe parcursul zilei de vineri, în intervalul orar 10:00 – 18:00, evenimentul Ziua Porţilor Deschise pe şantierul arheologic Beclean – Băile Figa.
”Cu această ocazie, cei interesaţi sunt aşteptaţi la faţa locului pentru a vedea suprafeţele arheologice aflate în cercetare, metodologia de cercetare arheologică şi vestigiile arheologice formate din structuri, instalaţii şi unelte din lemn, utilizate în trecut la mineritul şi extragerea sării. Evenimentul își propune să atragă atenția asupra unui patrimoniu arheologic deosebit de valoros dar și să transmită publicului interesat, într-un limbaj accesibil și atractiv, rezultatele cercetărilor arheologice de aici. Cercetările arheologice din acest an sunt coordonate de dr. Valerii Kavruk (responsabilul ştiinţific al cercetării arheologice) şi dr. Dan Buzea, arheologi de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni. Membrii echipei de cercetare vor oferi vizitatorilor informaţii despre campaniile de cercetare arheologică desfăşurate până în prezent la Băile Figa”, precizează Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
Potrivit specialiștilor, descoperirile arheologice indică faptul că exploatarea sării s-a început la Băile Figa în jurul anului 3.000 î.Hr. (Perioada Epocii Bronzului) şi a durat până în secolul XX d. Hr., inclusiv.
”Există totodată şi indicii de exploatare a sării în acest loc din evul mediu, perioada modernă şi contemporană. Dincolo de valoarea sa științifică, acest sit are un potențial turistic remarcabil, cu atât mai mult cu cât se află în imediata vecinătate a stațiunii turistice „Băile Figa”, care se bucură de un aflux turistic foarte ridicat. Dacă administrația acestei stațiuni și instituțiile implicate în managementul sitului vor reuși să amenajeze aici un muzeu și să-l integreze în sfera serviciilor turistice, stațiunea turistică „Băile Figa” va deveni și mai atractivă. Situl arheologic Băile Figa este un bun de patrimoniu cultural și natural de excepție, unic în România”, mai completează Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.