Grupul Sanovil își consolidează prezența în municipiul Bistrița prin inaugurarea unei noi unități – Spitalul de Recuperare, Oncologie si Îngrijiri Paliative. Cu o investiție de aproximativ 3 milioane de euro, noua clinică este situată pe strada Tudor Jarda, în imediata vecinătate a Clinicii Sanovil.
Unitatea sanitară se întinde pe șapte niveluri (S+P+4E+ER), oferă servicii de recuperare medicală și îngrijiri paliative și dispune de 62 de paturi, din care 50 pentru spitalizare continuă și 12 pentru spitalizare de zi.
”Am început această construcție de la zero în urmă cu doi ani și jumătate. A fost o investiție de aproximativ 3 milioane euro, realizată din fonduri private absolut, care nu a beneficiat de fonduri europene. (…) La parter și la etajul I funcționează o bază de recuperare foarte modernă, care poate concura cu oricare alt spital din țară sau din Europa. Etajele II, III și IV oferă paturi pentru spitalizare continuă și spitalizare de zi. În total, avem 50 de paturi de spitalizare continuă, pentru pacienții care vin și trebuie să stea câteva zile, și 12 paturi de spitalizare de zi”, a declarat managerul Sanovil, dr. Gavrilaș Mureșan.
Ca o noutate pentru județul Bistrița-Năsăud, spitalul oferă și servicii de recuperare post-COVID-19.
”În această idee a recuperării post-COVID-19, suntem în curs de instalare a unei camere hiperbare de cea mai înaltă clasă, o cameră individuală care va oferi servicii de mare calitate în ceea ce privește acest tip de tratament. Tot în fază avansată de lucru suntem și în ceea ce privește o sursă de oxigen. Pentru această cameră hiperbară este nevoie de o cantitate foarte mare de oxigen. Pentru o ședință care durează o oră, această cameră consumă aproximativ 40 de metri cubi de oxigen, ceea ce înseamnă aproape necesarul unui spital de cronici pe 24 de ore, poate chiar mai mult”, a explicat dr. Gavrilaș Mureșan.
Toate aceste servicii au fost gândite atât pentru pacienții din județul Bistrița-Năsăud, cât și pentru cei din județele învecinate. Însă, din păcate, potrivit managerului Sanovil, noua unitate nu va funcționa în relație contractuală cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate în ceea ce privește serviciile de spitalizare continuă, îngrijiri paliative.
”Noi am avut în centrul gândirii noastre pacientul, lucru care nu se întâmplă la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Din păcate, observ că nu pacientul este prioritatea celor care ar trebui să se ocupe de asta. Spun acest lucru pentru că, deși noi am construit un spital în doi ani, în momentul în care mergi la contractări ți se spune că niciun pat din cele construite în noul spital nu poate fi contractat cu Casa de Asigurări de Sănătate. Adică, toți pacienții care vor dori să vină la noi vor trebui să plătească, ei nu își vor putea folosi cardul de sănătate, banii pe care ei i-au plătit în fiecare lună. Dacă vor să își folosească acești bani, pacienții vor trebui să se interneze în alte spitale, cele de stat sau în alte spitale”, a precizat sursa citată.
Întrebat din ce cauză nu poate intra noul spital în relație contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate, dr. Gavrilaș Mureșan a răspuns: ”Mie mi s-a pus în față un document relativ recent în care se spune că spitalele private vor rămâne cu același număr de paturi cu care au fost la 31 decembrie 2020. Noi suntem acum în contract cu Casa cu 62 de paturi de la Clinica Sanovil, deși avem 82 aici, dar este o situație acceptabilă, suntem cu 75 la sută din paturile disponibile în relație cu CJAS. Prin noua investiție, am mai venit cu 62 de paturi, dar ni s-a transmis că nu vom putea adăuga niciun pat un plus. Nu înțeleg de ce discutăm despre paturi și nu despre pacienți. Pacienții trebuie să beneficieze de asigurarea lor și ar trebui ca ei să poată să își folosească asigurarea oriunde li se oferă posibilitatea să fie tratați”.
În aceste condiții, întrebat cât ar putea costa aceste servicii oferite de noua unitate, dr. Gavrilaș Mureșan a spus că estimează că tarifele pentru serviciile de îngrijiri paliative în regim de spitalizare continuă s-ar situa în jurul a 600 – 650 de lei/zi/pacient.
”Estimez eu că va fi undeva la 600 – 650 de lei/pacient. Depinde și de nivelul pacientului de afectare. Pe acolo cred că trebuie să fie. O să fac calcule cât se poate de judicioase și o să văd unde mă pot duce. Un pacient așa e destul de greu de îngrijit”, a mai menționat sursa citată.
Totuși, în ceea ce privește serviciile de spitalizare de zi și cele de recuperare medicală, aici se va putea lucra în relație contractuală cu CJAS.
”Avem internări de zi, în care vine pacientul de acasă, stă o zi și i se fac o serie de tratamente, dar el nu intră în paturile acestea. El vine și stă o zi pe paturile acelea mici care seamănă mai mult cu canapele. El vine, își face un tratament, i se pune o perfuzie și pleacă acasă după aceea. Avem contract cu Casa din acest punct de vedere. Am avut contract anterior pentru că această bază a funcționat la Policlinica de pe 1 Decembrie. Acum am mutat activitatea și pe domeniul acesta – Ambulatoriu pe baza de recuperare – avem contract cu Casa. O parte din activitățile de acolo le va plătit Casa. E destul de bine, dar gândirea noastră era altfel”, a mai completat managerul Sanovil.
Cu toate că unele servicii nu vor fi decontate de CJAS, dr. Gavrilaș Mureșan nu crede că noua unitate medicală nu va avea pacienți.
”Oamenii vor veni. În județul acesta nu există locuri în ceea ce privește îngrijirile paliative. Sunt între 8 și 10 locuri de îngrijiri paliative, care sunt la cronici, în niște condiții, în niște clădiri de 100 de ani, pe care le mai zugrăvesc din când în când. Îngrijiri paliative înseamnă ultimele săptămâni, chiar zile din viața unui om care a trăit o viață normală, dar ajunge într-o situație în care familia nu îl mai poate ține în casă. Sau altfel spus, o casă în care este un om atât de bolnav este o casă distrusă (…) Toată lumea e afectată, mai ales omul, care vede ce povară este pentru ceilalți”, a mai spus Mureșan.
Saloanele în care se vor acorda servicii de îngrijire paliativă au câte două paturi și baie proprie.
Totuși, dr. Gavrilaș Mureșan a completat că speră că în cele din urmă se va intra pe relație contractuală cu CJAS și în ceea ce privește serviciile de îngrijiri paliative și spitalizare continuă.
”Eu încă mai sper, pentru că voi face demersuri. Nu pot să cred încă că în țara asta, în care toată lumea se plânge că nu sunt spitale corespunzătoare, vii cu un spital nou și ți se spune că nu ne trebuie, descurcă-te. Noi o să ne descurcăm. O să fie pe cash”, completează Mureșan.
În acest moment, pacienții pot beneficia de serviciile de recuperare medicală oferite de noua unitate sanitară, dar serviciile de îngrijiri paliative ar putea fi disponibile, cel mai probabil, de la 1 august.
Felicitări Domnului Dr. Mureșan! Bistritenii sun binecuvântati!