Agenții economici din domeniul construcțiilor din județul Bistrița-Năsăud au participat la o întâlnire organizată de Camera de Comerț și Industrie, întrunire la care au luat parte și reprezentanți ai administrațiilor locale, dar și directori ai instituțiilor publice din județ. În cadrul întâlnirii, constructorii au avut ocazia să prezinte problemele pe care le întâmpină, lista nemulțumirilor urmând să fie transmisă Guvernului.
”Un nou imbold înspre o schimbare a legislației a fost dat către autoritățile statului român de agenții economici din domeniul construcțiilor din județul Bistrița-Năsăud. (…) Constructorii își doresc o procedură simplificată și un pachet de măsuri benefice pentru o inițiativă legislativă mai accesibilă de a obține avizele și autorizațiile necesare efectuării lucrărilor în construcții și în carierele de piatră. Tergiversarea documentelor, termenele prea lungi pentru avize, pentru verificarea dosarelor, emiterea autorizațiilor și a actelor de reglementare în aceste domenii, taxele exagerate pe care trebuie să le plătească, practic taxă la taxă pentru a primi permisiunea de începere a unei lucrări, generează pierderi fantastice constructorilor an de an. Reprezentanții mediului de afaceri din construcții doresc să fie găsită o soluție care să genereze modificări ale legislației în acest domeniu, reducerea termenelor, a taxelor și o procedură mai simplificată a documentelor care să permită începerea și derularea lucrărilor în condiții normale. Se va întocmi o listă cu problemele întâmpinate , iar cu sprijinul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, va fi trimisă către Ministerul Mediului și reprezentanții Guvernului României în speranța unei soluții viabile”, se arată într-un comunicat de presă al Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud.
La întâlnirea cu constructorii din județ au luat parte președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Vasile Bar, primarul Bistriței, Ioan Turc, subprefectul județului, Ioan Zăgrean, comisarul şef al Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, Grațian- Alexandru Morariu, directorul Agenției pentru Protecția Mediului, Ioan Sever Roman, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor, Teodor Hășmășan, precum și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate și Agenției Naționale de Resurse Minerale, Cristian Găzdac, respectiv Valerian Sălăgean.