Un proiect de hotărâre care prevede aprobarea unui sprijin financiar de la bugetul local al Bistriţei pentru mai multe unităţi de cult din municipiu și localitățile aparținătoare va fi analizat într-o ședință extraordinară a Consiliului Local programată pentru data de 3 mai.
Potrivit proiectului de hotărâre, municipalitatea intenționează să repartizeze suma de 1,9 milioane lei pentru un număr de 21 de unități de cult, după cum urmează:
”Fondurile în suma de 1.900.000 lei care fac obiectul sprijinului financiar pentru unitățile de cult care aparţin cultelor religioase recunoscute din România sunt aprobate la bugetul de stat și în rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2023. Unităţile de cult nominalizate vor utiliza și justifica fondurile repartizate în conformitate cu destinația stabilită. Sumele alocate ca sprijin financiar pot fi transmise integral ori eşalonat, cu informarea unităţii centrale de cult, sau vor fi transmise direct unităţii centrale de cult, după caz. La acordarea tranşei a doua şi următoarelor este obligatorie justificarea prin extras de cont a sumei primite anterior. Modul de respectare a destinaţiei fondurilor alocate, precum şi justificarea utilizării acestora de către unitatea centrală de cult care reprezintă cultul sau, după caz, de către unitatea de cult beneficiară a sprijinului financiar alocat, care se face pe baza documentelor specifice, sunt supuse controlului organelor abilitate potrivit legii”, se arată în proiectul de hotărâre ce va fi analizat de Consiliul Local.
Potrivit actelor normative în vigoare, de la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea ori repararea lăcaşurilor de cult şi pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor aparţinând cultelor şi care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural-religioase, pentru construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităţilor de învăţământ teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea, amenajarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult, precum şi pentru activităţile de asistenţă socială şi medicală susţinute de acestea.