În ședința extraordinară de vineri, Consiliul Județean a împărțit banii către primăriile din județ. Radu Moldovan a explicat raționamentul prin care s-au împărțit banii cu preponderență către anumite primării care au proiecte în desfășurare.
Proictul de hotărâre privind „Repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale şi a sumelor alocate din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2017” a trecut lejer, fără discuții din partea consilierilor județeni. Municipiul Bistrița și Consiliul Județean au rămas fără bani pentru funcționare din această direcție.
Pentru a putea finanța preponderent anumite zone, funcționarii din cadrul Consiliului Județean au luat dintr-o parte și au pus într-alta, iar proiectul în ansamblu a fost girat de reprezentanții puterii. Astfel, unele comune care au primit de la Administrația Județeană a Finanțelor sume mari au primit mai puțin de la Consiliul Județean. (cazul comunei Feldru).
Decizia ANAF privind repartizarea sumelor:
Radu Moldovan susține că NU se fac diferențe ca-n alte vremuri demult apuse, dar cifrele arată nițel altceva! Primăriile P.N.L au luat bani de subzistență!
“Filosofia alocării s-a chimbat fundamental! V-aș ruga să facem un exercițiu de memorie cu toții: când erau alte vremuri, alte lumi, alte țări… când un primar era simpatizat că era mai prieten cu președintele sau era dintr-un partid mai simpatizat ca altul. Lucrul ăsta s-a terminat, e închis subiectul. Vineri o să ne vedem la Consiliul Județean când vom repartiza sume pentru echilibrarea bugetelor locale… cuantumul ăla de 20% care revine Consiliului Județean. Eu vreau să spun că NU le repartizez eu. Le-am cerut colegilor mei să-mi găsească o formulă de calcul care să-mi stea în picioare atunci când eu o spun public sau în altă parte. Banii ăștia NU sunt nici de la PSD nici de la Radu Moldovan… sunt bani publici și noi avem obligația să găsim soluții și formule prin care să facem ceea ce a gândit legiuitorul.” a declarat Radu Moldovan, cu privire la aceste alocări către primării.
Iată cifrele care-l contrazic pe președintele Consiliului Județean:
– Sîngeorz-Băi: oraș-stațiune cu 10.000 de locuitori a primit 200.000 de lei.
– Șieu -Măgheruș: 3.700 de persoane, condusă de primar PNL a primit 100.000 de lei.
– Feldru: peste 7.500 de locuitori, primar PNL a luat 100.000 de lei.
– Spermezeu: peste 3.000 de locuitori a primit 100.000 lei, primar Sorin Hognogi PNL .
– Rebrișoara, primar PNL: comună cu 4.200 de locuitori a primit 100.000 de lei.
– Negrileși, primar PNL : 2.400 de locuitori a luat 175.000 de lei.
– Micestii de Câmpie, primar PNL : 1.000 de locuitori a primit 100.000 lei.
– Runcu Salvei 1.200 locuitori a luat 100.000 lei.
– Comuna Matei 2.500 de locuitori: 100.000 de lei.
Primarii-prieteni din P.S.D iau grosul!
– Lechința: 5.600 locuitori a primit 700.000 de lei. Romeu Florain a cerut bani pentru stația SMURD care va deservi zona de câmpie.
– Năsăud: 9.000 locuitori a primit 450.000 de lei
– Beclean: 10.500 locuitori a primit 450.000 de lei
– Maieru: 7.000 de locuitori a primit 450.000 lei
– Prundu Bârgăului: 5.600 locuitori a luat 450.000 lei.
– Căianu Mic: comună cu 3.300 de locuitori este condusă de Paul Știr care a migrat de la PP-DD către PSD: 400.000 de lei. Argumentul: primăria are proiecte în desfășurare.
– Monor: primar Ioan Cira (PSD) , localitate cu 1.400 de persoane a primit 300.000 de lei.
Codașii din P.S.D!
– Josenii Bârgăului: primar PSD, comună cu 4.500 de locuitori a luat numai 200.000 lei.
– Teaca: primar PSD, localitate cu 5.300 de locuitori a luat numai 200.000 de lei .
– Tiha Bârgăului: 5.700 de persoane a primit 200.000 de lei.
ALDE a luat cam subțire, dar sunt mulțumiți cu pomana de la putere!
Primarii ALDE au încasat sume destul de mici, în comparație cu numărul de locuitori. Banii primiți de primăriile conduse de oamenii lui Țintean:
– Livezile: comună cu 4.200 locuitori a primit doar 175.000 lei.
– Telciu primar ALDE 5.800 de locuitori a primit 200.000 lei .
– Dumitra primar ALDE, 4.200 de locuitori a luat 200.000 de lei
– Urmeniș primar ALDE 2.000 de locuitori a primit 175.000 lei .
– Romuli: 1.600 de locuitori a primit 250.000 de lei.
– Silivașul de Câmpie primar Ioan Cămărășan ALDE: 1.000 de locuitori, a primit 175.000 lei.
Radu Moldovan a reușit să proiecteze o imagine de președinte care împacă pe toată lumea, dar modul în care a împărțit banii demonstrează că primăriile PSD au beneficiat de sprijin financiar pe criteriu politic, întocmai ca-n vremurile dinainte… intens-criticate de președintele Consiliului Județean.
Cum a împărțit Consiliul Județean banii: