Alte două tronsoane de drumuri județene, în modernizare. Care sunt acestea

radu moldovan

Alte două tronsoane ale unor drumuri județene din Bistrița-Năsăud intră în proces de reabilitare și modernizare în acest an, a anunțat președintele Consiliului Județean Bistrița – Năsăud, Emil Radu Moldovan. Contractele pentru execuția lucrărilor au fost semnate marți. 

Este vorba despre DJ 173 – Budacu de Sus – Șoimuș – Șieu, un tronson de 6,6 km. Constructor a fost desemnată asocierea formată din SC ÎNDEMÂNAREA  PRODCOM SRL – lider de asociere, SC DRUMSERV SRL – asociat (lucrările de construcții) și SC DP PROIECT SRL – asociat (servicii de proiectare). Valoarea lucrărilor este de 10,1 milioane lei (2,1 milioane euro), finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Regional 2014-2020, iar durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni (din care 2 luni proiectarea, 2 luni etapa administrativă, 20 de luni execuția lucrărilor). Garanția lucrărilor va fi de 120 de luni (10 ani).

Conform proiectului, ”lucrările vor viza: șanțuri de beton, șanțuri de pământ, rigole carosabile, realizarea a 22 de podețe noi, drumurile laterale se vor amenaja pe o lungime de 25 m și se vor racorda cu drumul principal, se vor amenaja 52 de accese la proprietăți, lucrări de semnalizare rutieră, marcaje iar pe o lungime de 1.7 km se va monta parapet de siguranță”, spun reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Cel de-al doilea tronson de drum județean care va beneficia de lucrări de reabilitare și modernizare este DJ 154 D – Viile Tecii – Budurleni, în lungime de circa 4 km. Lucrările vor fi executate de asocierea dintre SC CML.RO SRL – lider de asociere (lucrările de construcție) și DP PROIECT SRL – asociat (servicii de proiectare + asistență tehnică). Valoarea contractului este de 5,6 milioane lei (1,2 milioane euro), iar finanțarea este asigurată din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Durata contractului va fi de 16 luni (2 luni proiectarea, 2 luni etapa administrativă și 12 luni- execuția lucrărilor), iar perioada de garanție de 10 ani (120 de luni).

”Lucrările vor viza: șanțuri dalate din beton pe o lungime de 1.2 km, 9 podețe tubulare de 400 mm, 12 podețe tubulare de 800 mm, 11 podețe de 600 mm pentru drumurile laterale și accese la proprietăți, montarea unui parapet de siguranță flexibil, parapeți pe fundații adâncite de beton”, mai arată Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Contractele pentru execuția lucrărilor pe cele două tronsoane de drum au fost semnate marți, la sediul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

”În teoria descentralizării există și discutata problemă a golurilor umane și a localităților izolate. În județul Bistrița-Năsăud, începând cu această etapă – cea de-a treia – nu se va mai discuta niciodată chestiuni legate de izolarea unei localități sau de goluri umane unde nu există acces din punct de vedere al transportului rutier. (…) Plus, reamintesc că am reușit în întregime să realizăm legăturile cu județele învecinate, lucru care este extrem de important și onorabil”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Ioan Țintean.

 

error: Content is protected !!