Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bistrița-Năsăud avertizează proprietarii de terenuri că au obligația de a elimina buruiana ambrozia de pe suprafețele intravilane sau extravilane pe care le dețin, în caz contrar existând posibilitatea aplicării unor sancţiuni care pornesc de la 750 de lei și pot ajunge până la 20.000 de lei.
Potrivit APM Bistrița-Năsăud, această buruiană provoacă alergii.
”Ambrosia artemisiifolia, cunoscută și sub denumirea de iarba pârloagelor, este o plantă anuală care se înmulțeşte prin seminţe. (…) Caracterul nociv al acestei plante asupra populaţiei este cauzat de afecţiunile alergenice pe care le provoacă polenul emis de această specie în perioada de înflorire, respectiv din luna iunie până în luna octombrie. În perioadele secetoase cu temperaturi ridicate planta emite o cantitate de două ori mai mare de polen. Polenul purtat de vânt poate parcurge distanţe de până la 200 de km. Caracterul nociv pentru agricultură al acesteia este dat de numărul mare de seminţe pe care îl produce (3 000/plantă) şi puterea de germinare care se păstrează pe perioade foarte lungi de timp, de până la 40 de ani, fiind greu de combătut în culturile de floarea soarelui şi soia. Planta atinge perioada de maximă polenizare în lunile august – septembrie şi se întinde până sfârșitul lui octombrie”, se arată într-un comunicat de presă al APM Bistrița-Năsăud.
Ambrozia poate fi combătută prin cosirea manuală sau prin cositul mecanic (folosirea diferitelor echipamente mecanice de tuns iarba), cât mai aproape de suprafața solului în vederea distrugerii tuturor ramificațiilor care pornesc din tulpina principală. Lucrările de combatere trebuie repetate în fiecare an, până la eradicarea completă a buruienii.
”Răspândirea aceste specii poate fi oprită prin aplicarea unor lucrări de discuit, grăpat sau prin folosirea unor cositori mecanice atunci când buruiana este răspândită în interiorul tarlalelor/solelor agricole sau prin aplicare de erbicide, când buruiana este răspândită pe suprafețe mai mari, începând de primăvara devreme când buruiana are 10 – 15 cm. Buruiana ambrozia trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an. În cazul reapariției focarelor de infestare se recomandă efectuarea repetată a lucrărilor de combatere pe întreaga perioadă a anului”, mai arată APM Bistrița-Năsăud.
Instituția menționează că, în conformitate cu prevederile art.1 alin. (1) – (3) din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, distrugerea acestei buruieni se face de către toți proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole, precum și beneficiarii lucrărilor de construcții, unde au fost identificate focare de infestare.
Responsabilitatea identificării terenurilor infestate cu buruiana ambrozia revine autorităților administrației publice locale (primăriilor comunale, orășenești și municipale).
În situația în care proprietarii/deținătorii/ administratorii/ beneficiarii de terenuri care nu respectă prevederile legale vor fi aplicate următoarele sancțiuni:
- persoanele fizice se sancționează cu amendă de la 750 lei la 5.000 lei;
- persoanele juridice cu amenzi de la 5.000 lei la 20.000 lei, conform art. 3, alin. (2) din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia.