Aquabis a transmis un comunicat de presă prin care explică motivele întârzierii master-planului de apă-canal, pe municipiu. Pe scurt motivele ar fi :
- lipsa documentelor care să ateste că intervențiile se realizează pe domeniul public (ține de Primărie)
- modificarea valorilor cuprinse în contract (la intervenția firmei de consultanță).
„Pentru o informare corectă a opiniei publice ca urmare a declarațiilor susținute de către primarul municipiului Bistrița, Aquabis SA face următoarele precizări cu privire la motivele care au condus la întârzierea implementării Master Planului de apă și canalizare, precum și la investițiile alocate municipiului din surse proprii și prin programe de investiții cu finanțare europeană:
Prin adresa Aquabis cu Nr. 2608/19.10.2021, compania noastră a înștiințat Primăria Bistrița cu privire la faptul că aceasta nu a pus la dispoziție documente care să ateste apartenența la domeniul public al străzilor transmise inițial pentru a fi incluse în Master Planul de apă și canalizare aferent municipiului Bistrița. ” – au transmis reprezentanții Aquabis.
Aquabis spune că Primăria NU a eliberat avize pentru intervenții pe domeniul public!
„Este important de menționat faptul că apartenența la domeniul public al străzilor este o condiție indispensabilă pentru obținerea finanțării din fonduri europene. Prin intermediul aceleiași adrese s-a adus la cunoștința Primăriei Bistrița faptul că în absența unui răspuns prin care să fie clarificată situația juridică a terenurilor, Aquabis nu poate înainta procedura de obținere a avizelor și a autorizaților de construire necesare și, în consecință, nu se poate lansa procedura de licitație aferentă contractului de lucrări CL2.” – spune Aquabis.
Valori mai mari la devize! Altă întârziere!
„În anul 2022, prin adresa cu Nr. 1858/04.05.2022, compania de consultanță în implementarea proiectului a transmis către Aquabis o ediție revizuită a contractului de lucrări CL2, luând în considerare noua valoare de deviz rezultată ca urmare a modificărilor solicitate de JASPERS (entitate a Comisiei Europene care expertizează proiectele) respectiv de eliminare a anumitor străzi din aplicație. La data adresei, nu exista rezoluție din partea JASPERS pentru aprobarea reabilitărilor propuse pentru municipiul Bistrița, astfel că prestatorul nu își asumă riscul lansării procedurii de licitație pentru contractul de lucrări CL2.
Acordul Primăriei Bistrița pentru realizarea lucrărilor ce afectează terenurile aparținând domeniului public al municipiului a fost comunicat societății Aquabis la data de 25.07.2022, iar la data de 27.10.2022 a fost eliberată Autorizația de construire.” – se arată în comunicat.
De ce s-au realizat mai multe licitații, pe Bistrița!
„Prima licitație de execuție a fost demarată la data de 27.07.2022, licitație la care s-au prezentat 2 firme care ulterior s-au retras invocând valoarea sumei licitate. Având în vedere faptul că la următoarele licitații nu au existat firme participante, s-a luat decizia de mărire a sumei licitate, astfel că la ultima licitație care a fost demarată s-au prezentat 2 firme. Raportul procedurii va fi finalizat la data de 15.02.2024.
Menționăm, de asemenea, faptul că Aquabis a executat lucrări în avans pe străzi care se suprapun proiectului Primăriei, după cum urmează:
- pe strada General Grigore Bălan: lucrări în valoare de 1.287.000 lei
- pe strada Calea Moldovei: lucrări în valoare de 180.000 lei
- pe strada Tărpiului: lucrări în valoare de 423.000 lei
- pe strada Gării: lucrări în valoare de 30.000 lei
Toate aceste valori au fost asigurate în integralitate din surse proprii ale societății Aquabis SA.
De asemenea, pe Bulevardul Decebal pentru a nu întârzia lucrările executate de către constructor, s-a reproiectat investiția pe spațiul verde. Valoarea lucrării este de 3.107.672 lei.
Mai mult decât atât, Aquabis are în derulare în perioada 2023-2024 lucrări de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare în municipiul Bistrița din surse proprii în valoare de 9.794.512 lei.
În continuare, Aquabis își arată totala deschidere și disponibilitate de colaborare cu orice beneficiar al proiectelor de investiții locale, ca partener egal și loial interesului public.” – se arată în comunicat.
4 ani întârziere pe master-planul gestionat de Aquabis!
Master-planul de apă-canal face parte din vechiul exercițiu financiar și trebuia finalizat până la această oră, dar licitațiile s-au refăcut de mai multe ori.
Aquabis gestionează master-planul de apă-canal, proiect care implică extinderi de rețele de apă-canal în tot județul. “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud” în perioada 2014-2020 este estimat la 240 de MILIOANE de euro, fonduri europene și este împărțit pe mai multe CL-uri (contracte de lucrări, pe diferite zone)
Pentru cofinanțare, Consiliul Județean a accesat un împrumut de 12 milioane de euro.
La această oră, niciun contract NU este finalizat și pe majoritatea zonelor, lucrările sunt abia în faza de licitație.
Citiți și: