Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări Cod Galben și chiar Cod portocaliu de manifestări de instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate. Județul Bistrița-Năsăud se află sub …
Read More »Camelia Rebrișorean
FOTO: Lucrările privind modernizarea străzii Pajiștei s-au încheiat
Demarate în toamna anului trecut, lucrările privind modernizarea străzii Pajiștei din municipiul Bistrița au fost finalizate zilele trecute, astfel că, bistrițenii care locuiesc pe această stradă vor circula în …
Read More »FOTO: Militarii bistrițeni, la ceremonia de deschidere a exercițiului multinațional „Saber Guardian 2019”
Una dintre cele mai mari desfăşurări de forţe din cadrul programului de instruire Saber Guardian 19 a debutat luni, 3 iunie, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită de la …
Read More »VIDEO: Vicepremierul Daniel Suciu: Președinții de consilii județene trebuie să fie aleși uninominal, prin votul direct al cetățenilor!
Guvernul a adoptat luni o ordonanță de urgență prin care se modifică legislaţia privind modul de alegere a președinților consiliilor județene. Astfel, pentru această funcție, românii vor vota la …
Read More »Al treilea caz de suicid în doar două zile! Încă un bărbat și-a luat viața
Luni dimineața, în jurul orei 08:30, polițiștii bistrițeni au fost alertați de către un tânăr din Bistrița cu privire la faptul că tatăl său a plecat de la domiciliu amenințând …
Read More »Peste 2.000 de absolvenți de liceu din Bistrița-Năsăud vor susține examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2019
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud anunță că pentru examenului de Bacalaureat sesiunea iunie – iulie 2019 s-au înscris 2.138 de absolvenți, majoritatea fiind din seria curentă – 1.840. La nivelul …
Read More »Scene de groază la Beclean! Un bărbat ar fi încercat să VIOLEZE o tânără în scara unui bloc. Jandarmii l-au prins la scurt timp după incident
O tânără de 22 de ani din orașul Beclean a avut parte de scene de groază când se întorcea acasă de la o nuntă. Aceasta a alertat autoritățile după …
Read More »Donează prin mesaj la 8844 și ajută copiii cu dizabilități!
Fundația Inocenți lansează începând cu data de 3 iunie o campanie de strângere de fonduri pentru organizarea ediției din anul 2020 a Olimpiadei Inocenților. Cei care doresc să susțină …
Read More »Centrul Militar Judeţean Bistriţa-Năsăud recrutează candidaţi pentru posturile de soldaţi gradaţi profesionişti
Ministerul Apărării Naţionale, prin intermediul Centrului Militar Judeţean Bistriţa-Năsăud, desfăşoară activități de recrutare a candidaţilor pentru posturile de soldaţi gradaţi profesionişti. Sunt scoase la concurs un număr de 1585 …
Read More »Josenii Bârgăului: Autocar în care se aflau 25 de copii, implicat într-un accident rutier
Un autocar în care se aflau 25 de copii și patru adulți a fost implicat duminică seara, într-un accident rutier pe DN 17, în județul Bistrița-Năsăud. Accidentul s-a produs …
Read More »Bărbat găsit decapitat în zona Romuli – Fiad. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili identitatea persoanei decedate
Descoperire macabră pe raza județului Bistrița-Năsăud! Duminică, între localitățile Fiad și Romuli a fost găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat, acesta fiind decapitat. La fața locului intervin polițiștii, care încearcă …
Read More »Accident în lanț pe DN 17, în Prundu Bârgăului. Cinci mașini, implicate în accident. O fetiță de doi ani a ajuns la spital
O fetiță de doi ani a fost rănită, duminică, într-un accident produs în localitatea Prundu Bârgăului din județul Bistrița-Năsăud. În accident au fost implicate cinci autoturisme în care se …
Read More »Anchetă la Prundu Bârgăului după ce un bărbat ar fi încercat să își pună capăt zilelor
Un apel înregistrat duminică dimineața la numărul unic pentru apeluri de urgență – 112 anunța că un bărbat din localitatea Prundu Bârgăului are nevoie de asistență medicală. Spre locul …
Read More »FOTO: Trei turiști olandezi au rămaș împotmoliți în Pasul Rotunda. Jandarmii montani din Rodna i-au găsit și le-au acordat sprijin
Trei turiști de origine olandeză, un tată și două fiice, care au rămas blocați cu autovehiculul în apropiere de Pasul Rotunda din județul Bistrița-Năsăud, au fost găsiți de jandarmii …
Read More »Accident rutier cu 8 persoane implicate, provocat de un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice
Un accident rutier în care au fost implicate 8 persoane s-a produs sâmbătă, pe DN 17C, în localitatea Dumitra. Șoferul unui autoturism nu a păstrat o distanță corespunzătoare …
Read More »Pacient refuzat de diferite clinici de Neurochirugie din țară, operat de medicii neurochirurgi de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița
Medicii neurochirurgi de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița au operat un pacient care a fost refuzat de diferite clinici specializate în Neurochirugie. Potrivit managerului SJU Bistrița, Gabriel …
Read More »Poliția Locală Bistrița organizează concurs pentru un post vacant la Biroul disciplina în construcții
Poliţia locală a municipiului Bistriţa anunţă organizarea concursului de recrutare, în data de 02 iulie 2019 (orele 10.00) proba scrisă și interviul (într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare …
Read More »Diana Morar: ”Bistrița are un buget axat pe bani împrumutați!”
Consiliul Local al municipiului Bistrița și-a dat acceptul pentru ca administrația locală să acceseze un nou împrumut în valoare de 49 de milioane de lei, pentru cofinanțarea unor proiecte …
Read More »Doi bistrițeni au murit în urma unui accident maritim produs pe Fluviul Rin, la frontiera dintre Germania și Franța
Doi cetăţeni români au decedat, iar altul a fost rănit uşor, în urma unui accident maritim produs joi după-amiaza, pe Fluviul Rin, în zona localităţii franceze Gerstheim, situată la …
Read More »Ziua Internațională a Copilului, marcată la Bistrița prin diverse evenimente. Iată ce puteți face!
Ziua Internațională a Copilului va fi marcată la Bistrița printr-o serie de evenimente ce vor avea loc în mai multe locații. Părinții au la dispoziție mai multe opțiuni unde …
Read More »FOTO/VIDEO: Gospodării de pe Valea Bârgăului și din Mărișelu, inundate în urma ploilor torențiale din această după-amiază
Zeci de gospodării de pe Valea Bârgăului au fost inundate în urma ploilor torențiale care s-au abătut asupra județului în această după-amiază. Șanţurile de scurgere de pe marginea DN 17 …
Read More »FOTO: Trei pacienți cu accident vascular cerebral, salvați după ce Spitalul Județean a fost inclus într-un program al Ministerului Sănătății
În luna mai, trei pacienți cu accident vascular cerebral (AVC) au beneficiat cu succes de tromboliză intravenoasă, o intervenție medicală neurologică, salvatoare de vieți, care se efectuează începând din …
Read More »Cod portocaliu de inundaţii pe râul Şieu, până vineri dimineaţa
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, joi, o atenţionare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă până vineri dimineaţa pe râul Şieu, de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud. …
Read More »FOTO: Intervenție dificilă în zona Pasul Rotunda. Un bărbat a fost găsit decedat
Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost găsit joi, pe un drum forestier dintr-o zonă greu accesibilă din Pasul Rotunda, printr-un apel înregistrat la numărul unic pentru situații de …
Read More »Peste 700 de bistrițeni s-au înscris în programul RABLA pentru electrocasnice. Voucherele pot fi utilizate până pe 15 iunie
Administrația Fondului pentru Mediu a dat publicității lista solicitanților aprobați în cadrul Programului național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere …
Read More »Robert Sighiartău: ”Nedreptatea generată de supraimpozitarea contractelor part-time, care a dus la pierderea de locuri de muncă, trebuie să înceteze!”
Secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, anunță că intenționează să depună la Camera Deputaților o inițiativă legislativ prin care propune normalizarea situației angajaților cu contracte part-time. ”Orice român …
Read More »Ionuț Simionca: ”Victor Ponta și-a TRĂDAT alegătorii și a revenit la partidul-mamă, PSD!”
Deputatul bistrițean Ionuț Simionca a comentat, printr-un mesaj postat pe pagina oficială de pe o rețea de socializare, decizia conducerii PRO România de a merge mai departe alăpturi de …
Read More »Aproape 2.000 de persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud
În primele 4 luni ale anului 2019, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Bistriţa – Năsăud au fost încadrate în muncă …
Read More »”La Bistrița a fost făcut un studiu de inundabilitate. Nimeni nu mai ține cont de el!”
Într-o ședință a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud, prefectul județului, Ovidiu Victor Frenț, a prezentat o situație privind inundațiile cauzate de fenomenele meteorologice nefavorabile din ultima perioadă. Potrivit datelor provizorii, peste …
Read More »Cod galben de vreme severă pe aproape întreg teritoriul țării, inclusiv în județul Bistrița-Năsăud: grindină, vijelie și averse torențiale
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben de vreme severă, valabilă în mai toate zonele țării, până joi, 30 mai, la ora 06:00. ”În intervalul menționat vor …
Read More »Cabana Aluneasa, distrusă într-un incendiu, va fi reabilitată. Locul unde s-a marcat un moment istoric!
În anul 2016, un incendiu puternic avea să distrugă cabana Aluneasa, una din cabanele aflate în administrarea Direcției Silvice Bistrița-Năsăud, subunitate a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. Clădirea, cu o capacitate …
Read More »Peste 13.000 de metri cubi de lemn, tăiați ilegal din pădurile de pe raza județului Bistrița-Năsăud. Cum explică șefii Gărzii Forestiere și Direcției Silvice situația?
Șeful Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud, Daniel Pop, a prezentat miercuri, într-o ședință a Colegiului Prefectural Bistrița-Năsăud, un raport al activității pe anul trecut, ocazie cu care a făcut și o …
Read More »Pro România Bistrița-Năsăud: ”Ne aşteaptă trei bătălii grele din punct de vedere politic!”
Liderii organizaţiei judeţene a Pro România ţin să aducă mulţumiri tuturor cetăţenilor din judeţul Bistriţa-Năsăud care au ales să meargă la vot, întărind astfel parcursul european al României. Grupul de …
Read More »Peste 3.000 de șomeri, în Bistrița-Năsăud. Majoritatea au doar studii gimnaziale
La sfârşitul lunii aprilie, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud erau înregistraţi 3450 şomeri (din care 1742 femei), rata şomajului fiind de 2,63 %. …
Read More »Deputat Cristina Iurișniți: ”USR susține votul prin corespondență și votul electronic!”
Deputatul bistrițean Cristina Iurișniți, susține că formațiunea politică din care face parte – USR – susține în Parlament votul prin corespondență, aflat în circuit legislativ la Camera Deputaților și …
Read More »Președintele PSD Bistrița-Năsăud: ”Solicit Premierului României demararea unei anchete în cel mai scurt timp!”
Președintele PSD organizația județeană Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, spune că a recepționat mesajul transmis de cetățeni în urma votului de duminică, 26 mai. Moldovan spune că va solicita premierului …
Read More »”THE NIGHT WATCH”, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
COMPLEXUL MUZEAL BISTRIŢA-NĂSĂUD organizează joi, 30 mai 2019, de la ora 17.30, vernisajul expoziției de pictură „The Night Watch”, a reprezentanților Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, cadre …
Read More »Serviciile de transcriere și înmatriculări, indisponibile până la data de 30 mai
Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud informează că serviciile de transcriere și înmatriculări ale autovehiculeleor sunt indisponibile până la data de 30 mai, din cauza unor probleme tehnice și de personal. …
Read More »Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Bistrița prinde contur. ”Pacienții vor beneficia de una dintre cele mai moderne și dotate terapii intensive din România!”
În aproximativ o lună, secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență Bistrița va avea o cu totul altă înfățisare potrivit managerului Gabriel Lazany, care spune …
Read More »FOTO: O femeie a ajuns la spital în urma unui accident produs pe Dealul Dumitrei
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un autotren s-a produs marți, în jurul prânzului, pe DN 17C, în zona Dealul Dumitrei. Deocamdată nu se cunosc …
Read More »AJOFM organizează sesiuni de consiliere a elevilor cu privire la viitoarele cariere spre care să se îndrepte
Începând cu a doua jumătate a lunii mai 2019, consilieri din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud au desfăşurat o serie de acţiuni de …
Read More »Din 1 iunie se închide Piața Decebal. Timp de aproximativ două luni, comercianții vor fi mutați în Piața Independenței Nord
Începând cu data de 1 iunie 2019 vor demara lucrările de reparații capitale la Piața „Decebal”, anunță reprezentanții Primăriei Bistrița. Lucrările vor începe cu partea din spate a pieței …
Read More »Primăria Bistrița intenționează să acceseze un nou împrumut, în valoare de 49 de milioane de lei. Vezi cum vor fi folosiți banii!
Primăria Bistrița intenționează să acceseze un nou credit în valoare de 49 de milioane lei, bani pe care îi va folosi pentru cofinanțarea cheltuielilor necesare realizării a 24 de …
Read More »Copiii sunt sărbătoriți astăzi, la Bistrița
Astăzi, 28 mai, vor fi organizate manifestări de amploare dedicate Zilei Internaţionale a Copilului, fiind aşteptaţi să participe sute de preşcolari şi elevi ai învăţământului primar din municipiu. Primăria …
Read More »Tânără din Republica Moldova, depistată în timp ce muncea ilegal în Bistrița
Poliţiştii de imigrări din Bistriţa-Năsăud au depistat o femeie de 22 de ani, din Republica Moldova, care desfăşura activităţi lucrative, fără forme legale, la o societate comercială din Bistriţa. …
Read More »Victorie a PNL în Bistrița-Năsăud! ”Am scos judeţul de pe harta roşie!” Liberalii vor să își consolideze poziția fruntașă!
După ce au aflat rezultatele scrutinului de duminică, 26 mai, liberalii bistrițeni au organizat o conferință de presă prin intermediul căreia au ținut să mulțumească electoratului, precizând că datorită …
Read More »Peste 6 milioane de români au spus ”DA” la referendum. Președintele Iohannis spune că ”a câștigat România europeană, în care hoții și infractorii stau la pușcărie!”
Românii au fost chemați, duminică, la urne, pentru a își exprima opțiunile cu privire la alegerile europarlamentare și la referendumul pe Justiție inițiat de președintele Klaus Iohannis. În ceea …
Read More »Meteorologii averizează că de luni seara se întorc ploile în majoritatea regiunilor țării
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică şi ploi, valabilă din această seară până marţi dimineaţă în 13 judeţe. Judeţele vizate de …
Read More »Datele după numărătoarea a 98 % din voturi. În Bistrița-Năsăud, PNL – 38,28%, PSD – 23.69%, USR – PLUS – 15.02%
La nivel național, Biroul Electoral Central a reușit să finalizeze numărătoarea voturilor de la alegerile pentru desemnarea reprezentanilor Românei în Parlamentul European în proporție de 98 la sută. În …
Read More »Trei mașini au fost implicate într-un accident rutier produs în zona Podul Jelnei
Trei autoturisme au fost implicate luni dimineața, într-un accident rutier produs în zona Podul Jelnei din municipiul Bistrița. Deocamdată nu se cunosc toate circumstanțele în care accidentul s-a produs, …
Read More »VIDEO: Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan: ”Un rezultat slab, la care nu m-aș fi așteptat!”. În schimb, USR-iștii au fost în culmea fericirii
Social democrații bistrițeni nu au fost deloc mulțumiți de rezultatele anunțare duminică seara de exit-poll, rezultate care îi plasa la egalitate cu PNL. Preşedintele Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud, Emil Radu …
Read More »STOP VOT! La închiderea urnelor, prezența la vot în Bistrița-Năsăud a ajuns la 49,27 la sută, peste media națională. Ce spun sondajele?
Secțiile de votare s-au închis la ora 21:00, iar la finalul acestui scrutin electoral, potrivit datelor Biroului Electoral Central, la nivelul județului Bistrița-Năsăud, prezența la vot pentru alegerile europarlamentare a …
Read More »Ora 19:00: Prezența la vot în Bistrița-Năsăud se apropie de 50 la sută
La ora 19:00, în județul Bistrița-Năsăud, prezența la urne a fost de 43,34 % pentru alegerile europarlamentare și de 36,76% pentru referendumul pe Justiție. La alegerile europarlamentare au votat 113.666 alegători …
Read More »VIDEO: Din cauza cozilor uriașe de la secțiile de votare din Diapora se cere prelungirea programului, astfel încât toți românii să poată vota
Ministerul de Externe a solicitat Biroului Electoral Central prelungirea programului de votare în Diaspora, astfel încât toți românii din străinătate să poată vota. Solicitarea ministerului vine după ce în …
Read More »Aproape 10 la sută, diferența dintre prezența la alegerile europarlamentare și cea la referendum, în Bistrița-Năsăud. În două secții de votare din județ s-a înregistrat prezență de peste 100%
La ora 16:00, prezența la vot pentru alegerile europarlamentare în județul Bistrița-Năsăud era de 33,99 la sută, 89.141 de votanți prezentându-se la urne. Peste 8.000 de alegători au votat …
Read More »La ora 14:00, în Bistrița-Năsăud prezența la urne a urcat la 22 la sută
Până la ora 14:00, pentru alegerile europarlamentare, în județul Bistrița-Năsăud s-au prezentat la urne 58.950 de alegători, ceea ce reprezintă un procent de 22,47%. Potrivit datelor Biroului Electoral Central, …
Read More »Poliţia face cercetări după ce pe pagina de socializare a Prefecturii Bistrița-Năsăud a apărut o postare electorală
Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud a sesizat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud după ce pe pagina de socializare a instituției a apărut o postare electorală prin intermediul căreia se arăta susținerea față …
Read More »FOTO/VIDEO: Bistrițenii aflați în străinătate, cu gândul tot acasă! Stau la cozi pentru România!
Berlin (Germania), Viena (Austria), Budapesta (Ungaria), Lyon (Franța), Logrono (Spania), Regensburg (Germania), Dublin (Irlanda) sunt doar câteva dintre orașele din diferite țări ale Uniunii Europene unde românii au ales …
Read More »Prezența la vot la ora 12:00 se apropie de 13 la sută
12,26 la sută dintre alegătorii cu drept de vot din județul Bistrița-Năsăud au votat până la ora 12:00 pentru alegerile europarlamentare, iar 10,19 la sută dintre alegători au …
Read More »Peste 5% dintre locuitorii cu drept de vot din Bistrița-Năsăud au votat până la ora 10:00
Până la ora 10:00, peste 5% dintre locuitorii cu drept de vot din județul Bistrița-Năsăud și-au exprimat opțiunea la alegerile europarlamentare şi la referendumul pe Justiţie. Potrivit datelor Biroului Electoral …
Read More »PMP Bistrița-Năsăud a solicitat înlocuirea unui președinte dintr-o secție de votare din Beclean
Încă de la primele ore ale dimineții, la Biroul Electoral Județean Bistrița-Năsăud a fost depusă o sesizare a Partidului Mișcarea Populară Bistrița-Năsăud, formațiune care a solicitat revocarea președintelui unei …
Read More »Aveţi grijă unde păstraţi banii chiar şi atunci când sunteţi la nuntă! O femeie s-a trezit că a rămas fără plicul pentru miri
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat un bărbat de 38 de ani din Bistriţa, bănuit de comiterea unui furt sesizat la data de 16 mai, de către o …
Read More »Alegeri europarlamentare și referendum pe Justiție: Materialele electorale și buletinele de vot au plecat spre secțiile de votare din județ
Materialele electorale și buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare și pentru referendumul de duminică, 26 mai au plecat de la Biroul Eelectoral Județean Bistrița-Năsăud către cele peste 300 de secțiilde …
Read More »O nouă informare meteo, în vigoare. Vreme instabilă, cu ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare meteo de vreme instabilă, cu ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, valabilă la nivelul întregii ţări, până aproape de …
Read More »