Patru persoane care nu au respectat măsura carantinării au fost sancționate de polițiștii din Năsăud, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 4.000 de lei. ”Ieri, în urma verificărilor efectuate la …
Read More »Radu Florescu
Guvernul a adoptat hotărârea privind starea de alertă; măştile medicale sau de tip FFP2 devin obligatorii în spaţiile închise şi deschise
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 8 ianuarie 2022, precum și …
Read More »Șofer aflat sub influența alcoolului, implicat într-un accident produs în Năsăud
Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc miercuri după-amiaza pe o stradă din orașul Năsăud, oamenii legii fiind solicitați să intervină la fața locului pentru a efectua …
Read More »Autovehicul în valoare de aproximativ 30.000 de euro, urmărit internațional, depistat în Bistrița-Năsăud
Un autovehicul în valoare de aproximativ 30.000 de euro, dat în urmărire internațională, a fost depistat în județul Bistrița-Năsăud, informează Inspectoratul de Poliție Județean. ”La data de 5 ianuarie, polițiștii …
Read More »Incidenţa COVID-19 în Bistrița-Năsăud, în creştere
Rata de incidenţă COVID-19 calculată la 14 zile pentru județul Bistrița-Năsăud este, joi, de 0,47 la mia de locuitori, în creştere faţă de ziua precedentă, când s-a înregistrat o valoare …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: 64 de cazuri noi
Până joi, 6 ianuarie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 19.792 cazuri confirmate de CoVid-19;33 persoane izolate în …
Read More »Zece viitori pompieri, în practică la ISU Bistrița-Năsăud
Zece elevi ai Şcolii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești au început astăzi primul lor stagiu de practică, în cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență …
Read More »CFR SA a semnat contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic în vederea modernizării liniei CF Ilva Mică – Pojorâta
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA și Asocierea TPF INGINERIE SRL – ISPCF – BAICONS IMPEX SRL au semnat contractul, în valoare de 49.314.755 lei (fără TVA), pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului …
Read More »Ministerul Educației, precizări cu privire la bursele elevilor
Ministerul Educației a făcut o serie de precizări după ce mai multe asociaţii ale elevilor au anunţat că vor ataca în instanţă ordinul prin care se modifică pragul mediei pentru …
Read More »Noi medicamente vor fi introduse pe lista celor compensate şi gratuite pentru pacienţii cu afecţiuni grave
Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre prin care vor fi introduse noi medicamente pe lista celor compensate şi gratuite pentru pacienţii cu afecţiuni grave. „La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul …
Read More »119 – număr unic de telefon la nivel naţional pentru cazurile de abuz împotriva copiilor
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a operaţionalizat numărul unic naţional 119 destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare şi orice altă formă de violenţă asupra copilului, în cadrul programului guvernamental …
Read More »Patru minore dispărute dintr-un centru de plasament, găsite după 24 de ore
Patru minore dispărute dintr-un centru de plasament au fost găsite de poliţişti la 24 de ore după ce reprezentanții centrului au sesizat lipsa lor. Copilele au fost depistate pe strada …
Read More »Trei tineri din Bistriţa, prinși de polițiști în timp vindeau droguri
Polițiștii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud au depistat, în flagrant delict, trei tineri care ar fi oferit spre vânzare substanţe psihoactive. Asupra lor au …
Read More »Jandarmii bistrițeni, alături de cetățeni pe timpul slujbelor oficiate de Bobotează
Joi, 6 ianuarie, cu ocazia Sărbătoririi Botezului Domnului Iisus Hristos (Boboteaza), jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul slujbelor religioase oficiate în bisericile din Bistrița-Năsăud. Potrivit unui comunicat de …
Read More »Campania de recrutare a rezerviştilor voluntari continuă și în 2022, anunță MApN
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) organizează o campanie suplimentară de recrutare şi selecţie, pe locurile rămase neîncadrate anul trecut, pentru cei care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: 60 de cazuri noi
Până miercuri, 5 ianuarie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 19.728 cazuri confirmate de CoVid-19;34 persoane izolate în …
Read More »CNSU propune prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile; printre măsuri se numără și obligativitatea purtării măştilor de protecţie de tip medical sau FFP2
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, miercuri, o nouă hotărâre prin care propune prelungirea cu încă 30 de zile, începând cu data de 8 ianuarie 2022, a stării …
Read More »FOTO: O persoană a suferit arsuri în timpul unui incendiu care a cuprins o casă din localitatea Feleac
Un bărbat din localitatea Feleac, comuna Nușeni, a suferit arsuri în timpul unui incendiu care a cuprins o casă. Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, incendiul a izbucnit …
Read More »Ministrul Sănătății – videoconferințe cu directorii DSP și managerii de spitale despre pregătirile necesare gestionării valului 5 al pandemiei COVID-19
Centrele de evaluare a pacienţilor cu COVID-19 şi pregătirea spitalelor pentru a acorda servicii medicale atât pentru bolnavii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, cât şi pentru cei cu alte patologii au …
Read More »Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița va fi mutată pe strada Ghinzii
În viitor, Secția de Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Bistrița va fi mutată pe strada Ghinzii din municipiu, în complexul în care a funcționat Secția de Pneumoftiziologie, a anunțat …
Read More »A intrat în vigoare legea care interzice instituţiilor publice să solicite persoanelor fizice şi firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de alte instituţii ale statului
Legea potrivit căreia instituţiile publice nu mai au voie să solicite persoanelor fizice şi firmelor copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către alte instituţii …
Read More »Cod galben de intensificări ale vântului în Bistrița-Năsăud, de marţi seara până miercuri după-amiaza
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de intensificări ale vântului, valabilă până miercuri după-amiaza în zone din 14 judeţe, inclusiv Bistrița-Năsăud. Conform prognozei, în …
Read More »Purtarea măștilor FFP2 ar putea deveni obligatorie în valul 5 al pandemiei
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat, luni, o ședință, la sediul Guvernului, pentru a analiza măsurile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. La întâlnire au fost invitați să …
Read More »Tânăr bănuit că ar fi provocat incendiul din localitatea Lunca, reținut de polițiști
Polițiștii din Bistrița-Năsăud au reținut un tânăr în vârstă de 23 de ani, acesta fiind bănuit că ar fi provocat incendiul care a cuprins mai multe anexe gospodărești din localitatea …
Read More »Un bloc ANL cu 16 apartamente va fi construit la Năsăud
Un bloc ANL cu 16 apartamente destinate specialiștilor și tinerilor va fi construit în orașul Năsăud, investiția ridicându-se la suma de 5,5 milioane lei, a anunțat primarul Dorin Vlașin. ”Avem …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: 53 de cazuri noi și încă un deces
Până marți, 4 ianuarie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 19.668 cazuri confirmate de CoVid-19;36 persoane izolate în …
Read More »Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a lansat procesul de bugetare participativă. Când se pot depune proiectele
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a lansat procesul de bugetare participativă și a anunțat că proiectele vor putea fi depuse în perioada 22 ianuarie – 20 februarie. ”Mereu am ascultat nevoile oamenilor …
Read More »FOTO/VIDEO: Puternic incendiu în localitatea Lunca din comuna Șieuț; focul ar fi fost pus intenționat
Un puternic incendiu a izbucnit luni seara în localitatea Lunca din comuna Șieut, pompierii luptând ore în șir pentru a stinge focul care a cuprins mai multe anexe gospodărești și …
Read More »Copilă de 12 ani din Anieș, accidentată de o mașină pe DN 17D, în Maieru
Un accident rutier soldat cu rănirea unei minore în vârstă de 12 ani din Anieș a avut loc luni pe DN 17D, în localitatea Maieru. Potrivit polițiștilor din cadrul Poliției …
Read More »Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (3 – 16 ianuarie 2022), care arată că vremea se va răci semnificativ după data de 5 ianuarie. …
Read More »Ce lucrări se efectuează în această săptămână în Bistrița
Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei municipiului Bistrița a publicat lista privind intervențiile programate a fi efectuate în oraș în săptămâna 3 – 7 ianuarie. Întreținere străzi Lucrări de intervenție …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: 16 cazuri noi
Până luni, 3 ianuarie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 19.615 cazuri confirmate de CoVid-19;30 persoane izolate în …
Read More »Tânăr din Arcalia, prins la volan sub influenţa metamfetaminei
Un tânăr de doar 19 ani, din Arcalia, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism deși se afla sub influența substanțelor psihoactive. ”La data de 2 …
Read More »Trei bărbaţi din Bistrița și Livezile, bănuiți că ar fi furat bovine de la o fermă din Dorolea
Trei bărbaţi din Bistrița și Livezile sunt bănuiți că ar fi furat bovine de la o fermă din localitatea Dorolea. ”La data de 31 decembrie 2021, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie …
Read More »Poliția caută un bărbat de 27 de ani care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit
Polițiștii din Bistrița-Năsăud caută un bărbat de 27 de ani care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Persoanele care pot da informații care să conducă la …
Read More »Elevii de gimnaziu şi liceu au revenit la cursuri
Elevii de gimnaziu şi liceu, precum şi cei din învăţământul profesional şi postliceal s-au întors luni la cursuri. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, grupele/clasele din învăţământul preşcolar şi primar …
Read More »Cod galben de ceaţă și vânt în Bistrița-Năsăud
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting cod galben de ceaţă pentru mai multe judeţe din Moldova, Transilvania, Muntenia şi Oltenia. De asemenea, până marți …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: 26 de cazuri noi și încă un deces
Până sâmbătă, 1 ianuarie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 19.590 cazuri confirmate de CoVid-19;26 persoane izolate în …
Read More »FOTO/VIDEO: Puternic incendiu la Coșbuc. Focul a cuprins o hală a unui service auto
Pompierii din Bistrița-Năsăud au intervenit vineri seara, în Ajunul Anului Nou, la un incendiu izbucnit în localitatea Coșbuc. Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, focul a izbucnit în …
Read More »O mașină s-a răsturnat pe DN 17, la Șintereag
Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc vineri pe Drumul Național 17, în localitatea Șintereag. ”Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că un autoturism …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: 19 cazuri noi și încă două decese
Până vineri, 31 decembrie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 19.564 cazuri confirmate de CoVid-19;25 persoane izolate în …
Read More »Ministerul Educaţiei a decis reluarea organizării olimpiadelor şi concursurilor şcolare, după ce acestea au fost suspendate pe durata a doi ani şcolari
Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, a aprobat lista olimpiadelor şi competiţiilor internaţionale pe discipline şcolare, sportive şi proiecte educative desfăşurate în România şi în străinătate cu participarea elevilor români, lista …
Read More »FOTO: Diplome și cuvinte de apreciere pentru personalul medical și voluntarii centrului de vaccinare din cadrul SVSU Bistrița
Primăria municipiului Bistrița a organizat un eveniment special pentru a evidenția activitatea din acest an a centrului de vaccinare amenajat în incinta Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgențe (SVSU). Potrivit …
Read More »Poliția cere sprijinul populației pentru găsirea unei copile care a dispărut de acasă
Poliţiştii din Bistrița-Năsăud caută o tânără de 12 ani care a plecat voluntar de domiciliu, din localitatea Reteag, și nu s-a mai întors. Persoanele care dețin informații care să ajute …
Read More »Revelion în Bistrița-Năsăud. Circa 400 de polițiști, 300 de jandarmi și peste 100 de pompieri acționează de Anul Nou
În perioada 31 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022, peste 800 de efective din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor acționa la nivelul județului Bistrița-Năsăud pentru siguranța locuitorilor. Inspectoratul de Poliție …
Read More »Un șofer beat a intrat cu mașina într-un gard și apoi a fost proiectat într-un alt autovehicul, la Rodna
Un accident rutier în care a fost implicat un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice a avut loc miercuri seara pe Drumul Național 17D, în localitatea Rodna. ”Coliziunea a avut …
Read More »Trei persoane s-au ales cu amenzi pentru nerespectarea carantinei
În ultimele 24 de ore, trei persoane din Bistrița-Năsăud au fost amendate de polițiști pentru că nu au respectat măsura de carantină impusă în contextul pandemiei de COVID-19. ”La data …
Read More »Percheziții în Dumitrița, la locuințele unor tineri bănuiți de comiterea mai multor furturi
Polițiștii din Bistrița-Năsăud au efectuat mai multe percheziții pe raza comunei Dumitrița, la locuințele unor tineri bănuiți de comiterea unor infracțiuni de furt. Oamenii legii au reușit să recupereze bunuri …
Read More »Trei bărbați condamnați la închisoare, duși în penitenciar de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale
Trei bărbați condamnați la închisoare au fost încarcerați în Penitenciarul Bistrița de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale. ”Ieri, 29 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare 3 …
Read More »În 2022, tarifele la apă și canalizare vor crește cu cel puțin 15%
Începând din primăvara anului viitor, tarifele la apă și canalizare vor fi majorate cu cel puțin 15 procente, a anunțat directorul general al companiei Aquabis SA, Ion Șandru. Într-o conferință …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: 13 cazuri noi
Până joi, 30 decembrie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 19.545 cazuri confirmate de CoVid-19;23 persoane izolate în …
Read More »Bistrița ar putea avea un nou culoar de mobilitate; municipalitatea vrea să amenajeze o legătură între străzile Colibiței și Lucian Blaga
Primăria Bistrița intenționează să amenajeze o nouă arteră de circulație în municipiu, între strada Colibiței și strada Lucian Blaga, procedurile în acest sens urmând să fie demarate anul viitor, a …
Read More »Primarul Ioan Turc: ”Anul 2021 – un an în care am pus bazele unui nou stil de lucru în Primăria Bistrița”
Anul 2021 a fost unul în care au fost puse bazele unui nou stil de lucru în Primăria Bistrița, spune primarul Ioan Turc. ”Anul 2021 a fost un foarte greu, …
Read More »Primarul Ioan Turc: ”Prezint scuze publice pentru faptul că strada Dinu Lipatti nu a fost amenajată în acest an”
Primarul Bistriței, Ioan Turc, și-a cerut scuze față de locuitorii de pe strada Dinu Lipatti din municipiu, explicând că gestul său vine în contextul în care administrația locală a promis …
Read More »Peste 600 de pachete au ajuns la persoane vulnerabile din Bistrița, în urma campaniei ”Crăciunul solidarității”
În preajma sărbătorilor de iarnă, Primăria municipiului Bistriţa a derulat campanie umanitară ”Crăciunul solidarității”, acțiune dedicată persoanelor vulnerabile din oraş. În urma donațiilor făcute de persoane fizice și juridice în …
Read More »Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud încheie anul 2021 cu acțiuni de verificare a pubelei galbene
Inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud continuă acțiunile de verificare a modului în care cetățenii colectează selectiv deșeurile. Directorul ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, Cristian Niculae, spune că acțiunile de …
Read More »Planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de COVID-19
Ministerul Sănătății a publicat Planul de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de COVID-19. Specialiştii estimează că acesta va fi generat, în special, de varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2, …
Read More »Ofițer de poliție din Bistrița-Năsăud, condamnat definitiv pentru infracțiuni de corupție
Un ofițer de poliție din Bistrița-Năsăud a fost condamnat definitiv pentru infracțiuni de corupție, potrivit unui comunicat de presă al Direcției Generale Anticorupție (DGA). ”În data de 22.12.2021 Curtea de Apel …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: 12 cazuri noi
Până miercuri, 29 decembrie, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost raportate următoarele date referitoare la situația epidemiologică privind îmbolnăvirea cu noul coronavirus: 19.532 cazuri confirmate de CoVid-19;20 persoane izolate în …
Read More »Cinci persoane au fost reținute de polițiști în urma perchezițiilor efectuate în Bistrița-Năsăud și Maramureș
În urma perchezițiilor efectuate pe parcursul zilei de marți în județele Bistrița-Năsăud și Maramureș, cinci persoane au fost reținute pentru 24 de ore de polițiști. ”În urma activităților desfășurate și …
Read More »Bărbat din Budacu de Jos, cercetat pentru furt calificat
Un bărbat din localitatea Budacu de Jos este bănuit de comiterea a trei infracțiuni de furt calificat pe raza localității Buduș. ”La data de 28 decembrie, polițiștii Postului de Poliție …
Read More »Revelion după gratii pentru tânărul din Măgura Ilvei care a condus beat, drogat și fără permis
Tânărul de 27 de ani din Măgura Ilvei, care a condus beat, drogat și fără permis și care a provocat un accident rutier în localitatea Maieru, își va petrece Revelionul …
Read More »Medicii de familie vor putea face teste rapide antigen pentru depistarea COVID-19
Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care prevede măsuri pentru dezvoltarea serviciilor în ambulatoriu în vederea creşterii capacităţii de testare pentru depistarea virusului SARS-Cov-2, a anunțat Ministerul Sănătății. …
Read More »Primarul Nicolae Moldovan sărbătorește Anul Nou alături cetățeni: ”Vom avea două momente speciale”
Primăria orașului Beclean a pregătit două momente speciale pentru a marcare trecerea în 2022, a anunțat primarul Nicolae Moldovan. ”Vom avea două momente speciale, primul spectacol cu focuri de artificii …
Read More »