Marți seara, un apel la numărul unic pentru situații de urgență 112 anunța că un biciclist a fost găsit într-un șanț de pe marginea DN 17, pe raza localității Șieu Măgheruș.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, în cazul acestuia a fost declarat decesul, motiv pentru care au început cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care bărbatul și-a pierdut viața.
Până în momentul de față s-a reușit identificarea persoanei în cauză, fiind vorba despre un bărbat de 56 de ani din localitatea Șieu Măgheruș.
ACTUALIZARE
În urma verificărilor efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că bărbatul s-ar fi deplasat cu bicicleta pe trotuar, însă nu au fost descoperite indicii care să conducă spre ipoteza unui accident rutier.
Totodată, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Crin Sîrb, „în urma examinării sumare a cadavrului de către specialiști din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală, s-a stabilit că nu există suspiciuni cu privire la cauza decesului, însă urmează a fi efectuată necropsia, care va stabili cu exactitate cauza decesului„.
Polițiștii din Beclean continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care bărbatul a decedat.