Peste 70.000 de persoane din județul Bistrița-Năsăud aveau un loc de muncă la finalul anului 2019, iar câștigul salarial mediu net era de aproximativ 2.532 lei, potrivit datelor transmise de Direcția Regională de Statistică (DRS) Bistrița-Năsăud.
”La sfârşitul lunii decembrie 2019, efectivul salariaţilor din judeţ era de 70.706 persoane, cu 224 persoane mai puține față de luna anterioară şi cu 917 persoane sub nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior. Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,3%”, arată DRS Bistrița-Năsăud.
Potrivit datelor statistice, cei mai mulți angajați din județ muncesc în servicii (35.804) și în industrie și construcții (32.788), în timp ce doar 2.114 persoane sunt angajate în agricultură, silvicultură și pescuit.
În aceeași lună, decembrie 2019, câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost de 4.095 lei, cu 3,2% mai mic comparativ cu luna precedentă și cu 13,2% mai mare față de luna corespunzătoare a anului trecut. Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 2.532 lei cu 3,3% mai mic faţă de luna anterioară şi cu 16,1% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent.
Practic, câştigul salarial mediu în luna decembrie 2019 înregistrat în județul Bistrița-Năsăud a scăzut, față de luna precedentă, cu 136 lei (-3,2%) la brut și cu 87 lei (+3,3%) la net.
Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 25,1%, respectiv 24,2% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.
În ceea ce privește numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud, la sfârşitul lunii decembrie 2019, acesta era de 3.329 persoane, în creștere cu 104 persoane faţă de luna anterioară şi cu 667 mai puține faţă de acelaşi moment al anului 2018.
Din numărul total al şomerilor, puțin peste jumătate (51,1%) erau femei. Rata şomajului a fost de 2,6%, cu 0,5 puncte procentuale sub nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent, cu 0,1 puncte procentuale peste nivelul lunii anterioare și cu 0,4 puncte procentuale sub rata șomajului la nivel naţional.