Bugetul Primăriei Bistrița pe anul 2018, bazat pe dezvoltare. 37 la sută reprezintă cheltuieli privind investițiile care vor fi derulate în municipiu

Primarul Bistriței, Ovidiu Teodor Crețu, a prezentat astăzi, într-o conferință de presă proiectul de buget al municipiului pe anul în curs, despre care spune că este unul axat pe dezvoltare. 37 la sută din suma prevăzută la capitolul cheltuieli este dedicată investițiilor.

Proiectul de buget va fi supus dezbaterii Consiliului Local în ședința programată pentru data de 14 februarie. Bugetul unei unități administrativ teritoriale are menirea a a asigura funcționarea normală a tuturor serviciilor și sectoarelor de activitate care țin de administrație. Și bugetul pe 2018 asigură o funcționare normală a tuturor celor care depind de acesta. În 2018, bugetul își păstrează linia crescătoare din ultimii 10 ani și în liniile directoare ale strategiei de dezvoltare a municipiului Bistrița 2010 -2030, strategie aprobată în urmă cu 6 ani de Consiliul Local. Este un buget axat pe dezvoltarea municipiului, procentul cel mai mare al cheltuielilor se referă și în acest an la investiții. De asemenea, este un buget care pregătește atragerea fondurilor europene pentru perioada de finanțare 2018 – 2020 plus 2 ani” a precizat Ovidiu Crețu în deschiderea conferinței de presă.

Astfel, bugetul local al municipiului Bistrița de 226 milioane de lei este cu 9,3 la sută mai mare decât cel din 2017. Cea mai mare sumă provine din taxe, impozite și alte venituri proprii (circa 123 milioane de lei). Primarul a mai menționat că municipiul Bistrița a pierdut circa 20 de milioane de lei în urma scăderii impozitului pe venit de la 16 la sută la 10 la sută, reprezentând un procent de aproximativ 9 la sută.

În ceea ce privește investițiile care vor fi finanțate din bugetul propriu pe 2018, Ovidiu Crețu a mai afirmat că aproximativ 10 milioane de lei au fost destinate amenajării de străzi în zonele noi de locuințe. Unele dintre acestea se află deja în execuție, în vreme ce pentru altele urmează etapa de contractare și apoi de începere a execuției. De asemenea, pentru 15 străzi va începe proiectarea în acest an, urmând să fie finalizate în 2020. Totodată, milioane de lei au fost prevăzute în proiectul de buget pe 2018 fiind destinate modernizării și reabilitării a 20 de străzi deja asfaltate, dar care au un grad ridicat de degradare și pe care nu se vor executa în viitor lucrări la rețelele de gaz, canalizare sau alimentare cu apă.

Pe lista obiectivelor majore din 2018 se numără amenajarea pădurii – parc Codrișor, amenajarea unui dispecerat operativ pentru Poliția Locală și Serviciul de Protecție Civilă din cdrul Primăriei Bistrița, care ar urma să fie amplasat pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea. Totodată, modernizarea străzii Tărpiului figurează ca obiectiv major de investiții. Și amenajarea unui skate park în zona Turnului Dogarilor mai apare pe aceeași listă, iar primarul spune că în acest an ar putea începe și execuția.

Ovidiu Crețu a mai afirmat că nu va mai contracta niciun împrumut în viitorul apropiat, motivând că acestea sunt blocate și mai pot fi accesate doar pentru completarea investițiilor cu finanțare europeană.

Municipiul Bistrița are un grad de îndatorare de 6 la sută, în condițiile în care maximul prevăzut de lege este de 30 la sută pentru municipii reședință de județ.

error: Content is protected !!