Ce nemulțumiri au bistrițenii în ceea ce privește operatorul de transport în comun Transmixt? Câte persoane au beneficiat anul trecut de facilități?

Activitatea de transport public de persoane prin curse regulate s-a desfăşurat pe parcursul anului 2017 în baza unui contract încheiat de Primăria Bistrița cu operatorul de transport S.C. Transmixt S. A. Bistriţa.

Potrivit datelor făcute publice de municipalitate, ”transportul public local de călători a cunoscut o ușoară scădere a numărului de călători transportaţi în anul 2017 faţă de 2016 cu 41.450 călători, de la 4.360.443 persoane în 2016 la 4.318.993 persoane în anul 2017, însemnând o scădere de 0,96 %”.

În ce priveşte calitatea serviciilor de transport s-a acţionat pentru respectarea frecvenţei de circulaţie pe traseele stabilite, creşterea capacităţii mijloacelor de transport, creşterea numărului de vehicule la orele de vârf.

Cu toate acestea au fost înregistrate întârzierei de curse pe anumite trasee, întârzieri determinate în special de lucrări la rețelele de utilități în zona carosabilului sau aglomerație sau blocaje în trafic, mai ales la orele de vârf, care au generat întârzieri care în general nu depășesc 5 minute. Au fost înregistrate și câteva cazuri (puține) de întârzieri care au depășit 10 min., în special pe linia 2 de transport. Nu au fost cazuri de curse suspendate.

În plus, există și un număr de telefon gratuit („televerde”), pus la dispoziţia călătorilor încă din anul 2011, care dă posibilitatea acestora de a comunica reclamaţiile şi sesizările, iar operatorului de transport de a interveni prompt în soluţionarea acestora.

S-au înregistrat în cursul anului 2017 un număr de 10 reclamații referitoare la următoarele aspecte:

• întârzierei de curse pe traseele 2, 3, și 13;

• comportament necivilizat al unor călători de etnie rromă în mijloacele de transport de pe traseele nr. 2 şi nr. 13, în zona Viișoara și Subcetate;

• atitudine necorespunzătoare a șoferului faţă de călători, în ce privește limbajul folosit precum și cu privire la omisiunea de a da rest de la prețul unui bilet;

• aglomerație de mașini la ora schimburilor în zona Leoni, care au afectat programul liniilor 11 și 12;

• lipsa stației de oprire la retur, în zona bisericii de pe str. Busuiocului, ca urmare a prelungirii traseului 13 până la Liceul Logos.

Toate reclamațiile au fost analizate și s-au luat măsuri de soluționare și eliminare a cauzelor care le-au generat.

În ce privește evenimentele rutiere în care au fost împlicate autovehicule din transportul public local, în anul 2017 au fost înregistrate un număr de 34 cazuri, din care 13 au fost din vina conducătorilor auto ai operatorului de transport public. Evenimentele rutiere înregistrate se referă la 13 ciocniri ușoare, din cauza aglomerației în trafic și nerespectării distanței dintre mașini, 13 coliziuni ușoare produse din cauza unor mașini parcate neregulamentar în zona stațiilor de transport, 3 avarii de autobuze cauzate de vegetația crescută pe str. Alba Iulia, 2 avarii cauzate
de polei pe carosabil, 1 călător accidentat în autobuz ca urmare a unei frânări bruște pentru evitarea unui pieton, 2 accidente produse pietonilor în zona a două treceri pentru pietoni, accidente în curs de cercetare.

Parcul auto al operatorului de transport a fost înnoit în anul 2017, fiind achiziţionate un număr de 7 microbuze noi, care le-au înlocuit pe cele existente, 6 autobuze urbane Mercedes Citaro dotate cu instalație de climatizare și sistem de încălzire independent, un autobuz de 10 m lungime cu instalație de climatizare și două autobuze articulate, de generație nouă pentru traseele 11 și 12, toate aceste mijloace de transport înlocuind autobuze existente care aveau condiții de
confort inferioare.

În cursul anului 2017, au beneficiat de facilităţi la transportul public un număr de 15.140 persoane, din care, 12.921 pensionari, 111 veterani de război şi văduve de război, 9 participanţi la revoluţia din decembrie 1989, 215 persoane persecutate politic de regimul comunist şi 1.884 persoane cu handicap (1.662 persoane cu certificat de handicap permanent şi 222 persoane cu certificat de handicap cu termen de revizuire). Numărul beneficiarilor de facilităţi a crescut faţă de anul 2016 cu 598 persoane, însemnând o creștere de 4,11%.

Pentru persoanele beneficiare de transport gratuit pe mijloacele de transport in comun (pensionari, veterani de război, persoane persecutate politic de regimul comunist, participanţi la revoluţia din decembrie 1989), în cursul anului 2017 s-au încărcat un număr de 1.778.590 călătorii, fiind utilizate, respectiv decontate de operatorul de transport un număr de 1.396.893 călătorii cu o valoare de 2.692.629 lei.

Alte categorii de persoane beneficiare de facilităţi la transportul public au fost elevii, studenţii şi cadrele didactice, care au beneficiat de decontarea a 50% din valoarea abonamentelor la transportul public. În cursul anului 2017 au beneficiat de această facilitate, în medie, lunar, un număr de 985 persoane.

Valoarea totală decontată în anul 2017 pentru aceste categorii de persoane a fost de 247.859 lei.