An de an, „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorit la data de 29 iulie. La această dată, în urmă cu 171 de ani, versurile imnului care au la bază poemul „Un răsunet” al poetului Andrei Mureşanu, au devenit Imnul României, fiind intonat pentru întâia oară, oficial.
Luni, 29 iulie, în municipiul Bistrița – orașul Imnului Național,vor fi organizate o serie de evenimente menite să marcheze această zi. Astfel, pe 29 iulie, bistrițenii vor putea lua parte la o ceremonie publică ce va începe la ora 10:00, în Piața Centrală din oraș, aceasta urmând să cuprindă:
- acordarea onorului militar;
- binecuvântare și rugăciune pentru poporul român;
- alocuțiunea de deschidere;
- alocuțiunea privind simbolistica versurilor;
- intonarea vocală și instrumentală a Imnului Național al României;
- defilarea gărzii de onoare.
”În orașul Imnului Național, programul evenimentelor din acest an este îmbogățit printr-o interpretare specială a acestuia, evenimentul având loc de la ora 18.00, pe Pietonalul Liviu Rebreanu. Este o surpriză, astfel că vă spunem doar atât: 11 strofe, 11 instrumente, „Românie-n armonie””, precizează Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud.
Evenimentul „Românie-n armonie”, dedicat Zilei Imnului Național, este realizat de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” în colaborare cu Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” și Liceul de Muzică „Tudor Jarda”.
”Noi bistrițenii, poate că nu suntem mai patrioți doar pentru că poetul Andrei Mureșanu este autorul versurilor, dar cu siguranță suntem mândri de acest lucru și tocmai de aceea, trebuie să onorăm acest simbol al neamului nostru şi să-l facem să răsune de cât mai multe ori. Vă așteptăm în orașul Imnului Național, să-l intonăm cu toții și să sărbătorim împreună 171 de ani de când „Deșteaptă-te române!”, a devenit unul din simbolurile veşnice ale României, alături de Drapelul Naţional”, mai precizează reprezentanții Instituției Prefectului județului Bistrița-Năsăud.