În perioada 27 noiembrie – 1 decembrie 2021, efectivele Ministerului Afacerilor Interne se vor afla la datorie și vor intensifica acțiunile pentru asigurarea ordinii și siguranței publice pe raza județului Bistrița-Năsăud.
Astfel, 545 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud vor fi în stradă și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și limitarea răspândirii pandemiei de COVID-19.
În medie, zilnic, peste 100 de polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, acțiuni speciale, precum și alte structuri vor acționa pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță rutieră.
Totodată, în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, la nivelul județului vor fi constituite 218 patrule auto ce vor acționa pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni în cazul unei sesizări cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Peste 100 de polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră vor monitoriza traficul rutier, pe drumurile naționale și județene, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere.
De asemenea, pe drumurile care converg către stațiunile montane sau alte zone turistice vor fi amplasate radare pentru combaterea excesului de viteză, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul acțiunilor desfășurate, vor fi efectuate controale în trafic pentru depistarea conducătorilor auto care se urcă la volan după ce au consumat alcool, ori alte substanțe, punând astfel în pericol atât propria siguranță, cât și a celorlalți participanți la trafic.
Totodată, un efectiv de 365 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud vor acționa pe raza județului atât independent, cât și în cooperare cu polițiști, pentru siguranța cetățenilor, dar și pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorități în contextul epidemiologic actual.
De asemenea, și jandarmii montani din Rodna, Piatra Fântânel și Colibița se vor afla permanent la datorie vor vor efectua acțiuni de patrulare în zonele frecventate de turiști pentru a putea fi asigurată intervenţia punctuală în cazul apariției unor situații nedorite. În perioada menționată va fi asigurată și protecţia obiectivelor la care se asigură paza cu efective de jandarmi.
Totodată, în această perioadă vor fi constituite subunităţi de intervenţie care să fie în măsură să intervină pentru soluţionarea unor situaţii deosebite ce pot apărea pe timpul executării misiunilor.
Forțele de ordine recomandă cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități pentru limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus, precum și măsurile de igienă individuală și colectivă, cele de protecție individuală și să evite aglomerațiile.