Un bărbat din Negrilești s-a ales cu o amendă în cuantum de 4.000 de lei, după ce jandarmii l-au depistat în timp ce încerca să se debaraseze de deșeurile rezultate în urma curățeniei de primăvară din propria gospodărie. Acesta încerca să arunce gunoaiele tocmai pe malul râului din localitate.
”În această dimineață, un bărbat de 51 de ani, din localitatea Negrilești, a fost surprins de jandarmii din cadrul Plutonului orașului Beclean tocmai când arunca deșeurile din propria gospodărie pe malul văii care traversează localitatea. Jandarmii au intervenit și i-au pus în vedere acestuia să curețe imediat zona, iar cel în cauză a fost sancționat cu 4.000 de lei amendă, pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.
Având în vedere că în această perioadă foarte mulți cetățeni efectuează curățenia de primăvară în gospodării, Jandarmeria recomandă respectarea prevederilor legale privind depozitarea deșeurilor menajere rezultate.
”Pentru a proteja mediul înconjurător și a respecta legislația în vigoare, toți cetățenii trebuie să respecte procedura de colectare a deșeurilor de către firmele de salubritate de la nivelul fiecărei localități. Jandarmeria informează faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, aruncarea sau depozitarea rumeguşului, deşeurilor menajere şi zootehnice şi a oricăror materii şi materiale, produse şi substanţe poluante pe malurile râurilor, pâraielor, lacurilor, bălţilor şi amenajărilor piscicole constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei. (O.U.G. nr. 23 din 2008, actualizată privind pescuitul și acvacultura)”, mai atrage atenția Jandarmeria Bistrița-Năsăud.