Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud a organizat, vineri, o acțiune simbolică prin care a încercat să marcheze Centenarul Marii Uniri. Angajații instituției au plantat sute de puieți pentru a marca astfel cei 100 de ani la Marea Unire.
Campania intitulată sugestiv ”100 pentru 100” a fost lansată de Garda Națională De Mediu în parteneriat cu Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA, obiectivul principal fiind acela de a planta câte 100 de arbori, ca număr simbolic, în fiecare județ al țării.
Acțiunea de la nivelul județului Bistrița-Năsăud s-a desfășurat vineri, în zona Complexului Wonderland din cartierul Unirea, în total fiind plantați circa 400 de puieți de pin.
Angajaților Gărzii de Mediu li s-a alăturat și viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae, care înainte de a ocupa această funcție își desfășura activitatea la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud.
”Sunt bucuros de fiecare dată când pot să fiu alături de foștii mei colegi de la Garda Națională de Mediu, împreună cu care am participat la multe acțiuni care au avut în centru grija față de natură. Azi la Bistrița s-au plantat 400 de puieți de pin,care vor îmbogăți suprafața împădurită din jurul orașului nostru și vor contribui la reducerea poluării și stabilizarea solului atunci când vor ajunge la maturitate. Preocuparea noastră față de natură trebuie să fie permanentă, să devină un obicei, un mod de viață pentru fiecare din noi. Orice acțiune în acest sens este binevenită și prin latura ei de conștientizare și sensibilizare a concetățenilor noștri față de aceste probleme reale ale mediului înconjurător! Să iubim și să respectăm natura și să ne străduim să o lăsăm moștenire generațiilor viitoare pentru a se bucura de ea!” a precizat Niculae.
La nivel național, Garda de Mediu a precizat că în total, vor fi plantați peste 4.300 de puieți din specii de arbori adaptate la condițiile din diversele regiuni ale țării în care vor avea loc activitățile de plantare. Plantarea puieților se va face, cu precădere, pe terenuri aflate în proprietatea publică sau privată a statului (UAT-uri, ocoale silvice, unități de învățământ, instituții publice), fiind vizate zonele care au încărcătură istorică națională.
Felicitari pentru idee si munca depusa.