FOTO: Autoturism intrat într-un cap de pod, la Susenii Bârgăului. O persoană are nevoie de îngrijiri medicale

 

Un accident rutier s-a produs marți după-amiaza, pe raza localității Susenii Bârgăului.

Din primele informații furnizate de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, se pare că șoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu mașina într-un cap de pod. Trei persoane se aflau în autoturism, iar la fața locului intervine un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță al județului Suceava, aflat întâmplător în zona în care s-a produs accidentul, dar și un echipaj SMURD de prim ajutor.

În accident sunt implicate trei persoane (doi adulți și un copil). O ambulantă din cadrul SAJ Suceava se află la locul accidentului”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU B-N.

După evaluarea medicală s-a constatat că o persoană în vârstă de aproximativ 17 ani are nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului intervin și polițiștii, care efectuează cercetări pentru a stabili cauzele care au dus la producerea accidentului.

ACTUALIZARE

Accidentul rutier s-a produs pe fondul oboselii.

„Astăzi, în localitatea Susenii Bârgăului, un tânar de 25 de ani, din judetul Suceava, in timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Bistrița-Vatra Dornei, din cauza oboselii, a adormit la volan, a ieșit in afara partii carosabile, unde a intrat in coliziune cu un cap de pod. In urma accidentului, un pasager a fost rănit. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Se continua cercetările, de către Serviciul Rutier, pentru vătămare corporală din culpa”, au declarat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU B-N

One comment

  1. Victor Andrei CARCALE

    Suntem onorați dar echipajul medical nu aparține SAJ Suceava ci Serviciului Privat de Ambulanta Ana Rom Divizia Medicala! Oricum, sănătate multă!

error: Content is protected !!