FOTO: Două persoane au fost rănite după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. Șoferul consumase alcool înainte de a se urca la volan

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, sâmbătă seara, după ce au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe raza localității Căianu Mic, pe fondul consumului de alcool.

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a pierdut controlul autoturismului și într-o curbă, mașina a părăsit partea carosabilă, după care s-a răsturnat. Accidentul s-a soldat atât cu rănirea șoferului, cât și a unui pasager.

La fața locului au intervenit un echipaj SMURD de prim ajutor și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud. Una dintre victime s-a ales cu un traumatism toracic, iar cea de-a doua cu leziuni ușoare.

Polițiștii rutieri au efectuat cercetări în zona în care s-a produs accidentul și au stabilit că șoferul consumase alcool înainte de a se urca la volan.

”Un bărbat, de 50 ani, din Cristestii Ciceului, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de deplasare Uriu – Spermezeu, pe fondul consumului de alcool, într-o curbă a pierdut controlul acestuia, a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se ulterior. Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea soferului și a unui pasager de 24 ani. Soferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de aproximativ 0,6 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În continuare se efectueaza cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU B-N

error: Content is protected !!