O echipă formată din cadre medicale de la mai multe secții ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița a participat, în perioada 9 – 10 decembrie, la Conferința Națională de Amiloidoză, eveniment desfășurat la Suceava.
Potrivit directorului medical al SJU Bistrița, dr. Gabriela Deak, printre participanții s-au numărat specialiști în Hematologie, Medicină Internă, Nefrologie, Gastroenterologie și Neurologie.
”Această conferință-dezbatere a centrat cu adevărat atenția pe nevoia pacientului cu amiloidoză, dar și pe importanța dezvoltării unor centre de expertiză pentru stabilirea unui diagnostic precoce și precis în ceea ce înseamnă boli rare! Mulțumim domnului profesor Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România și președintele Societății Române de Hematologie, pentru invitație! Felicitări pentru organizare. Când există muncă în echipă și colaborare, se pot realiza lucruri minunate!”, a transmis dr. Gabriela Deak.
Amiloidoza este o boală genetică rară și deosebit de gravă. Diagnosticul acesteia se face, în general, în jurul vârstei de 40 de ani, în urma unei anamneze minuțioase, fiind foarte importantă analiza antecedentelor familiale. Simptomele amiloidozei sunt reprezentate de probleme senzoriale și motorii, gastrointestinale sau cardiace. În România, au fost diagnosticate până acum aproximativ 300 cazuri de amiloidoză.