Au fost montate pasarele pietonale la podul de pe Calea Moldovei al Văii Rusului, în amonte și aval, anunță primarul Ioan Turc.
”Aceste structuri metalice, cu un design deosebit, sunt o nouă reușită a firmei bistrițene Îndemânarea Prodcom, o soluție ingenioasă pentru asigurarea mobilității pietonilor și cicliștilor pe traseul Liniei Verzi, urmând să fie efectuată și o delimitare în acest sens. Mai este necesară executarea unor lucrări la albia pârâului, concomitent cu realizarea rampelor de acces”, a precizat Ioan Turc.
Reamintim că, printr-un proiect derulat de Primăria Bistrița, în luna iunie a acestui an au început lucrările de lărgire a podului peste cursul de apă Valea Rusului, aproape de intrarea în cartierul Unirea, valoarea investiției fiind de 730.000 lei fără TVA.