FOTO: Peste 250 de locuitori ai comunei Căianu Mic au beneficiat de teste gratuite pentru depistarea hepatitei de tip B sau C

 

În comuna Căianu Mic a fost organizată o nouă campanie medicală de testare gratuită a hepatitei de tip B și C. Acțiunea a fost organizată de Primăria și Consiliul Local al comunei Căianu Mic, la sediul primăriei, campania fiind sprijinită și de Spitalul Județean de Urgență Bistrița și de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

Astfel, au fost testate gratuit un număr de 250 persoane, din care: 182 femei și 68 bărbați.

În urma testelor de sânge efectuate la laborator, s-au identificat 3 cazuri de hepatită de tip B, iar persoanele diagnosticate vor fi monitorizate și îndrumate în vederea efectuării unor analize mai amănunțite pentru stabilirea măsurilor care se impun în astfel de cazuri!

Primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, spune că pe viitor vor mai fi organizate și alte campanii de testare gratuită a populației.

error: Content is protected !!