FOTO: Puternic incendiu de vegetație uscată în Lunca Leșului. Circa 8 hectare afectate, flăcările s-au extins spre o pădure tânără din apropiere

 

Un puternic incendiu de vegetație uscată a izbucnit duminică seara, în zona localității Lunca Leșului. Potrivit primelor date furnizate de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, incendiul se manifestă pe o suprafață întinsă de vegetație uscată (aproximativ 8 ha), iar focarele se află în apropierea unei păduri tinere ( 10-15 ani) și a unui imobil (o casă de locuit).

Mai multe echipaje de pompieri militari, sprijiniți de pompieri voluntari intervin în zonă și lucrează pentru protejarea fondului forestier și a casei.

”Pompierii militari de la Secția de Pompieri Nasaud și voluntarii de la SVSU Lesu, alături de personal de Ocolul Silvic (în total 15 persoane) intervin și în aceste momente pentru localizarea si lichidarea focarelor. Imobilul amintit anterior este o casa locuită, iar din datele pe care le avem a fost protejată (inclusiv anexele acesteia, în care sunt adăpostite animale)” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

Potrivit pompierilor, focare de mici dimensiuni au apărut, mai ales la nivelul vegetației de pe sol, inclusiv în pădurea din apropiere.

Suprafața totală afectată de incendiu ar fi de aproximativ 6 – 8 ha.

FOTO: ISU B-N

error: Content is protected !!