În urma unor controale efectuate la o societate de exploatare și prelucrare a materialului lemnos din Leșu, polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice, împreună cu specialiștii Gărzii Forestiere Județene Bistrița-Năsăud au aplicat o sancțiune în valoare de 6.000 de lei, ca urmare a constatării unor nereguli.
”Astfel, în urma comparării stocurilor scriptice cu cele faptice s-a constatat faptul că societatea în cauză deținea o cantitate de 10,06 metri cubi de cherestea, în valoare de 6.723,42 lei, pentru care nu a putut prezenta documente legale de proveniență” arată Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, într-un comunicat de presă.
În acest caz, a fost dispusă confiscarea cantității de material lemnos.