Au înflorit narcisele pe Masivul Saca din Munții Rodnei! Cei care vor să admire un adevărat spectacol al naturii pot porni în drumeții, însă trebuie să știe că durata traseului este de aproximativ 7 – 8 ore dus-întors, iar traseul, care are circa 11 km, este de dificultate medie.
Poiana cu narcise (Narcissus stellaris) este declarată rezervaţie naturală prin Legea nr.5/2000, având o suprafaţă de cinci hectare.
În perioada de înflorire, care începe la mijlocul lunii mai şi ţine aproximativ două-trei săptămâni, poiana oferă o imagine inedită, peisajul fiind completat, ici şi colo, de flori de arginţică, genţiană, ceapa ciorii şi brânduşe de primăvară.
Iubitorii de mișcare în aer liber pot alege să pornească într-o drumeție până în Poiana cu narcise. Intervalul optim pentru vizitare este de aproximativ 2 săptămâni, începând cu această dată.
La dispoziția turiștilor sunt două trasee: unul care urcă spre partea vestică a Dealului Popii, iar cel de-al doilea urcă pe versantul sudic al Dealului Popii.
Turiştii care vor vizita Poiana cu narcise pot să se bucure de peisajul inedit, să facă fotografii, să admire zona, însă, sunt rugați să se informeze referitor la starea vremii înainte de plecare, să nu culeagă flori, să nu abandoneze gunoaie și să pastreze un comportament civilizat.
Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei avertizează turiştii că este interzisă recoltarea de narcise. Având în vedere că este vorba despre o plantă protejată dintr-o rezervaţie naturală, sunt prevăzute chiar și sancțiuni. Amenzile sunt cuprinse între 3.000 şi 5.000 lei.
Mai multe detalii puteţi obține accesând site-ul Parcului Naţional Munţii Rodnei www.parcrodna.ro, telefonând la Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei la numărul de telefon 0263 / 377 715 sau adresând solicitări pe adresa de email apnmr@bistrita.rosilva.ro.
FOTO: Facebook – Ionel Runcan