Un accident rutier s-a produs, marți dimineața, pe DN 17C, la ieșire din cartierul Liviu Rebreanu spre localitatea Cepari.
Din primele informații, se pare că șoferița unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. La faţa locului au fost direcționate un echipaj SMURD de prim ajutor şi unul de pompieri.
”Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat o femeie în vârstă de aproximativ 56 de ani, în afară autoturismului. Echipajul EPA SMURD îi acordă primul ajutor la locul evenimentului, nu prezinta mărci traumatice vizibile. Cel mai probabil va refuza transportul la spital” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud .
ACTUALIZARE
Polițiștii rutieri au intervenit și ei la locul producerii accidentului și au efectuat cercetări, stabilind că accidentul s-a produs pe fondul neatenției. ”O femeie de 55 de ani din Năsăud, în timp ce conducea pe DN 17C prin cartierul Liviu Rebreanu, pe fondul neatenției, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile. Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ” a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.