FOTO/VIDEO: Grav accident în Pasul Tihuța, soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor trei

Un grav accident rutier s-a produs marți dimineața pe DN 17, în Pasul Tihuța, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața și alte trei au fost rănite.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) al județului Suceava, în accident au fost implicate două autovehicule – un autoturism și un autotren, iar evenimentul rutier s-a produs pe raza localității Poiana Stampei.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje SMURD ale ISU Suceava, precum și autospeciale ale Serviciului de Ambulanță al județului Suceava.

Salvatorii au stabilit că în autoturism se aflau patru persoane, doi bărbați și două femei. În urma impactului, o persoană din mașină a rămas încarcerată, fiind necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru extragerea victimei. Celelalte trei persoane din mașină au fost rănite. În ceea ce îl privește pe șoferul autotrenului, acesta nu a suferit răni și nu a necesitat îngrijiri medicale.

Victima încarcerată a fost extrasă de pompierii militari suceveni din mașina avariată, dar era inconștientă. Salvatorii au început de îndată manevrele de rescuscitare, fără succes însă, fiind declarat decesul persoanei – un bărbat de peste 50 de ani.

La locul accidentului intervin și polițiștii suceveni, care efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/277580953263910

FOTO/VIDEO: Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Suceava

error: Content is protected !!