FOTO/VIDEO: În ce stadiu se află lucrările la noul corp al SCJU Bistrița

Lucrările la noul corp al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița avansează vizibil, aproximativ jumătate din structura noii aripi fiind deja construită. Conducerea unității medicale speră că întreaga construcție va fi ridicată până la sfârșitul acestui an.

Miercuri, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, prefectul județului, Teofil Cioarbă, managerul SCJU Bistrița, Gabriel Lazany, și reprezentanți ai constructorului – Dimex 2000 Company – au efectuat o vizită de lucru pe șantierul noului corp al spitalului.

”Deși au fost întârzieri, deși începutul decontărilor nu a fost cel mai fericit, compania a făcut eforturi cu resurse proprii pentru a menține lucrările într-un ritm susținut. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, dacă nu vin friguri foarte mari, sperăm ca pe finalul anului să avem clădirea cu acoperiș. (…) Sunt convins că undeva în primăvara anului 2025 vom avea acest obiectiv realizat, deși termenul pentru finalizarea lucrărilor este august 2025”, a spus Emil Radu Moldovan, care a felicitat constructorul și conducerea spitalului pentru că sunt ”zi-lumină” în șantier.

Șeful administrației județene a reamintit că proiectul este unul mai amplu și că, pe lângă noul corp, acesta prevede și reabilitarea clădirii vechi a spitalului și digitalizarea unității medicale.

Va fi ras aproape tot, instalații noi în fiecare salon, redimensionarea saloanelor, mutarea secțiilor. Va fi un proces amplu de reașezare a spitalului. Avem toate fondurile asigurate. Din știința mea, partea a doua, cea de reabilitare a clădirii existente, este în achiziție publică, cu termen de depunere a ofertelor 3 noiembrie, și sperăm că și această etapă să se încheie și să putem avea desemnat un câștigător într-un termen cât mai scurt. Sunt foarte bucuros de ceea ce se întâmplă aici”, a completat Moldovan.

La rândul său, managerul SCJU Bistrița, Gabriel Lazany, a oferit detalii despre stadiul lucrărilor la noul corp al unității medicale.

Când am gândit acest proiect, am luat în calcul două aspecte: unu – construcția cât mai rapidă și doi – neafectarea activității medicale din spital și nici pe cea a heliportului. De aceea s-a ales acest mod de construire pe prefabricate. În 4 septembrie s-a pus primul stâlp și astăzi suntem într-o fază foarte avansată, mai mult de jumătate din structura clădirii fiind deja ridicată. De asemenea, am ales varianta de a construi cu o macara mobilă pentru a nu afecta activitatea heliportului. Operatorul de pe macara este în legătură permanentă cu piloții de pe elicopter și atunci când vine elicopterul, macaraua se poziționează astfel încât să nu încurce traiectoriile de zbor. Ca și mod de construire, ne-am concentrat cu macaraua pe zona centrală, se construiesc trei corpuri de clădire, după care se va face construcția pe zone și ne vom retrage afară cu utilajele. În momentul de față, pregătim mai multe fronturi de lucru. De aceea s-au turnat și pereții despărțitori și sus se montează predalele prefabricate și de săptămâna viitoare o echipă va trece la turnarea plăcii. În paralel, pregătim o echipă de lucru care va lucra la fațade. Totul a fost foarte bine gândit. Cred că la sfârșitul anului, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să avem ridicată întreaga structură. Depinde foarte mult și de timp. Avem de turnat betoane, nu foarte multe, sperăm ca timpul să țină cu noi și totul să meargă foarte bine”, a spus Gabriel Lazany.

Managerul SCJU Bistrița a menționat că, odată cu această investiție, spitalul se va dezvolta și ca activitate medicală.

Pe lângă noile specialități medicale care vor fi înființate și își vor desfășura activitatea în noul corp de clădire, întreaga structură a spitalului va fi modificată și va fi reașezată. În ceea ce privește structura noului corp de clădire, nivelul S2 va fi alocat exclusiv spațiilor de depozitare. La nivelul S1 avem parțial spații de depozitare, o zonă tehnică, vestiarele personalului și adăpostul ALA, buncărul spitalului. La parter vor fi biroul de internări, garderoba pacienților, secția de Dializă a spitalului, care își va crește capacitatea, de la nouă paturi câte are în prezent, la 16 paturi. Mare parte din parter va fi ocupat de o parcare semi-automatizată cu 53 de locuri. La etajul I avem o zonă specială unde se vor face internările de zi pentru toate specialitățile medicale, secția ORL și un nou înființat compartiment de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Tot la etajul I o să avem și un compartiment nou-înființat de Chirurgie Plastică și Reparatorie și o sală de cursuri cu circa 110 locuri. (…) La etajul II va fi secția de Obstetrică Ginecologie și tot aici vom avea secția de Cardiologie cu un nou înființat compartiment USTACC (unitatea de supraveghere şi tratament avansat al pacienților cardiaci critici), cu regim de Terapie Intensivă. Tot aici vom avea o sală de operații hibrid în care se va desfășura activitatea de cardiologie intervențională. (…) La etajul III vor fi patru săli de operație, în extinderea Blocului Operator, cu un compartiment de Neurochirurgie, care se desprinde din Chirurgia generală, și un nou înființat compartiment de recuperare neurologică. Avem tot mai multe cazuri de pacienți care necesită intervenții neurochirurgicale sau pacienți cu AVC și care nu au efectiv unde să își facă activitatea de recuperare. Noi vom înființa acel compartiment de recuperare neurologică. La etajul IV va fi un compartiment de Gastroenterologie, cu gastroenterologie intervențională, care se va face în cadrul blocului operator, în una din cele patru săli de operație. De asemenea, vom avea și secția de Neurologie, cu un nou înființat compartiment de îngrijire a pacienților critici, care va fi cu regim de Terapie Intensivă. Pe lângă cele 20 de paturi de Terapie Intensivă pe care le avem acum, vom mai avea încă 16 pentru pacienții cardiaci și cei neurologici. Acestea vor fi în noul corp de clădire”, a explicat Gabriel Lazany.

Sursa citată a completat că și corpul de clădire existent, prin relocarea unor anumite secții, va avea parte de schimbări multiple.

Zona de parter va rămâne zonă de UPU, zona de secretariat și vom avea aici și o zonă de comandă pentru tot ceea ce înseamnă digitalizarea spitalului, unde vor fi toate ecranele cu informațiile din spital. Pe zona de parter se va extinde compartimentul de Anatomie Patologică, astfel încât să putem face absolut toate investigațiile din această sferă. Și corpul existent al spitalului are o zonă de extindere. (…) La etajul I, prin retragerea secției ORL se va extinde compartimentul de Urologie, care va deveni secție. Restul zonei va fi secția de Ortopedie și Traumatologie, în cadrul căreia va funcționa un compartiment de Recuperare Ortopedică. Tot la etajul I mai avem zona de sterilizare, de farmacie, radiologie și de laborator. Pe zona de laborator gândim un proiect de robotizare a tot ceea ce înseamnă laborator de analize medicale. Sper să găsim o oportunitate de finanțare pe el. La etajul II din corpul existent va rămâne Obstetrica și Neonatologia, nu va fi nicio modificare. Pe inelul celălalt rămân sălile de naștere și Terapia Intensivă. Începând de la etajul II, va fi acea pasarelă de legătură cu noul corp de clădire. La etajul III, prin eliberarea spațiului unde se află acum secțiile de Cardiologie și Neurologie, zona respectivă va fi ocupată de secția de Boli cronice, care se va extinde și va avea și 25 de paturi de îngrijiri paliative. (…) Tot aici vom avea compartimentul de Oftalmologie. Pe corpul inelar vom avea Blocul Operator Centralizat care se va extinde cu acele săli de operație noi. La etajul IV vom secția de Medicină Internă, compartimentul de Diabet Zaharat și un nou înființat compartiment de Endocrinologie. Tot la etajul IV va fi secția de Chirurgie Generală în care se vor înființa câteva compartimente noi: de Chirurgie Toracică și de Chirurgie Vasculară, care vor merge mână în mână cu partea de chirurgie intervențională. La etajul V este și va rămâne secția de Pediatrie care va fi reconfigurată, saloanele vor fi cu baie proprie, de cel mult 3 paturi. Va fi o sală pregătită cu facilități pentru școlarii internați, unde aceștia să poată participa la cursuri”, a explicat Gabriel Lazany.

Pe parte de digitalizare, managerul SCJU Bistrița a explicat că aceasta va fi până la nivel de pat.

Am gândit deja inclusiv partea de digitalizare și de robotizare a farmaciei spitalului, astfel încât să nu mai fie nevoie ca asistenții de farmacie să împartă pe fiecare pat medicația, ci de acest lucru se va ocupa un sistem complet automatizat. În momentul de față, condica medicală se prescrie pe secție, medicamentele se pun în grup, iar pe fiecare secție sunt doi asistenți care le împart pe bolnavi. După ce va fi acest sistem automat de pregătire a tratamentului pentru pacienți, foarte mulți asistenți vor fi eliberați din sarcinile specifice și vor putea să își concentreze activitatea pe pacient”, a mai adăugat Lazany.

În plus, în proiect este prevăzută și achiziția de aparatură medicală modernă pentru toate secțiile.

Prezent la vizita pe șantierul de la SCJU Bistrița, prefectul Teofil Cioarbă a precizat că abia așteaptă recepția lucrărilor și a apreciat buna colaborare dintre administrația județeană și conducerea spitalului.

Proiectul intitulat ”Extinderea pavilionului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea unui corp de clădire 2S+P+4E cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă” este împărțit în patru mari componente:

  1. Extinderea Spitalului Județean de Urgență Bistrița, prin construirea aripii noi, cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea propusă.
  • Subsol: Depozit și adăpost ALA (apărare locală antiaeriana);
  • Parter: Secția de Hemodializă; Parcare semi-automatizată cu 53 de locuri; Birou de internări;
  • Etaj I: Secția ORL (25 paturi); Structura de spitalizări de zi; Compartiment Chirurgie Plastică (10 paturi);
  • Etaj II: Secția Cardiologie (55 de paturi) – din care 8 paturi pentru USTACC (unitatea de supraveghere şi tratament avansat al pacienților cardiaci critici); Sală hibrid Angiografie pentru cardiologie intervențională; Secție obstetrică ginecologie (25 paturi);
  • Etaj III: Bloc operator cu 4 săli de operație (Neurochirurgie, Gastroenterologie intervențională, Chirurgie plastică, Oftalmologie); Compartiment Neurochirurgie (17 paturi); Compartiment recuperare neurologică (7 paturi);
  • Etaj IV: secții de spitalizare – Compartiment Gastroenterologie (13 paturi); Secția Neurologie (55 paturi din care 8 paturi pentru unitatea cu accidente vasculare cerebrale);
  1. Creșterea eficienței energetice la actuala clădire a Spitalul Județean de Urgență Bistrița
  2. Digitalizarea Spitalului Județean de Urgență Bistrița
  3. Dotarea cu echipamente și cu aparatură medicală de ultimă generație.

În ceea ce privește componenta de construire a unei noi aripi, lucrările sunt executate de asocierea de firme: SC Dimex 2000 COMPANY SRL (lider) – SC HIDRO SALT B92 SRL – SC CML.RO SRL – SC MANSART CORPORATE SRL – SC CUBICON INVEST.

Proiectul integral are o valoare totală de aproximativ 100 de milioane de euro și este finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *