Mulți au fost, puțini au rămas! Doar 58 de candidați mai luptă pentru un post de asistent medical generalist

Din 158 de candidați înscriși în concursul pentru un post de asistent medical generalist la Spitalul Județean de Urgență Bistrița au mai rămas în cursă doar 58. În perioada următoare, aceștia vor susține proba practică și interviul.

Spitalul Județean de Urgență Bistrița a scos la concurs 24 de posturi de asistent medical generalist, iar bistrițenii s-au arătat interesați de un astfel de post, fiind depuse un număr record de dosare – 158. Însă, după susținerea probei scrise și a celei privind abilitățile de utilizare a computerului, în competiție au mai rămas doar 58, adică mai puțin de jumătate din numărul total al celor care au depus dosare.

”Astăzi, începe proba practică/ interviul pentru cei 58 de candidați care au mai rămas în concursul pentru ocuparea unui post de “Asistent medical generalist”. Proba se va desfășura pe parcursul a 3 zile, programarea cadidaților făcându-se pe intervale orare, fiecare candidat având la dispoziție 30 de minute. Rugăm candidații să ajungă cu cel puțin 30 de minute înainte de ora programată” anunță managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.

Posturile vacante de asistent medical generalist sunt împărțite pe aproape toate secții din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Reamintim că începând din acest an a fost introdusă o nouă metodologie de organizare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița. Potrivit conducerii unității medicale, candidații care se vor înscrie și pe viitor la concursuri vor trece printr-o evaluare complexă, în care vor fi punctate atât cunoștințele teoretice și practice, cât și interviul, unde accentul se pune pe dosarul profesional al candidatului și profilul candidatului raportat la motivația acestuia pentru postul pe care candidează.

 

error: Content is protected !!