Ministerul Turismului a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre a Guvernului care prevede aprobarea atestării unor localităţi sau părţi din localităţi, ca staţiuni turistice de interes local. Nouă localități din România se află pe lista propusă de Ministerul Turismului, printre ele, și o comună din județul Bistrița-Năsăud, fiind vorba despre comuna Rodna.
În nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ se arată că, pe termen mediu şi lung, proiectul va crea un impact pozitiv întrucât localităţile atestate vor putea fi promovate ca staţiuni turistice de interes local şi vor avea şanse mai mari în atragerea de finanţări nerambursabile, în condiţiile în care unele programe de finanţare impun existenţa atestării ca
staţiune turistică.
„Investitorii din domeniul turismului pot accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice. Prin realizarea acestor proiecte, localităţile se vor dezvolta din punct de vedere turistic, ceea ce va determina o creştere a numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă. Diversificarea ofertei şi creşterea calităţii serviciilor turistice va crea un impact social pozitiv pentru turişti”, se mai arată în document.
În ceea ce privește localitățile care vor primi acest statut, lista mai cuprinde comunele Bîrsana şi Botiza din judeţul Maramureş, municipiul Carei şi oraşul Livada, din judeţul Satu Mare, Cisnădie, din judeţul Sibiu, oraşul Novaci şi comuna Polovragi, din judeţul Gorj şi comuna braşoveană Vama Buzăului.
Comuna Rodna din județul Bistrița-Năsăud este așezată în partea de nord a județului, pe
valea râului Someșul Mare. Printre obiectivele turistice de care dispune se numără Muzeul etnografic, Ruinele unei mănăstiri dominicane din secolele al XIII-lea – al XIV-lea, Biserica romano-catolică din secolul al XVIII-lea, Biserica ortodoxă în stil neobizantin (1825), Rezervaţia naturală Ineu – Lala (2.568 ha), Poiana cu Narcise, Casa Scriitorilor de la Valea Vinului.