Peste 200 de angajați ai companiei Dan Steel din orașul Beclean vor rămâne fără locuri de muncă, după ce societatea a intrat în faliment.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud a primit o notificare cu privire la concedierile colective de personal.
”Compania este în procedură de faliment. A fost preluată de o firmă de lichidare din județul Cluj, care ne-a anunțat luna trecută cu privire la procesul de reorganizare și de încetare a contractelor de muncă. Compania are un număr total de 253 de angajați, contractele urmând să înceteze în cazul a 208 dintre ei. AJOFM Bistrița-Năsăud a efectuat servicii de preconcediere pentru angajații care urmează să fie disponibilizați. Sunt firme care doresc să îi angajeze și deja i-au și contactat. Noi i-am invitat să participe și la Bursa generală a locurilor de muncă pe care o organizăm la data de 20 mai, la Hotel Bistrița”, a declarat Maria Roman, consilier în cadrul AJOFM Bistrița-Năsăud.
Cele 208 persoane care vor fi disponibilizate se află momentan în preaviz, contractele lor de muncă urmând să înceteze la începutul săptămânii viitoare.
Producătorul de sârmă Dan Steel Beclean a intrat în insolvență în iunie 2020 cu datorii totale care depășeau 30 milioane euro. În luna martie a acestui an, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a pronuntaț falimentul companiei.