Preotul Vlașin Arghir, propus pentru titlul de Cetățean de onoare al municipiului Bistrița

Preotul paroh Vlașin Arghir, prin implicarea căruia a fost ridicată Biserica ”Sfântul Mucenic Gheorghe“ din municipiu, este propus pentru titlul de Cetățean de onoare al municipiului Bistrița, potrivit unui proiect de hotărâre care se află pe agenda ședinței Consiliului Local Bistrița de luna aceasta.

Inițiatorul proiectului este primarul Ioan Turc, propunerea de acordare a acestui titlul preotului Vlașin Arghir fiind făcută în urma mai multor adrese înregistrate la Primăria Bistrița.

”Având în vedere meritele deosebite și contribuţia semnificativă pe care preotul paroh Vlașin Arghir le are în promovarea imaginii pozitive a municipiului prin conduita sa profesională și socială de excepție, faptul că preotul paroh Vlașin Arghir a reușit, în decursul a 20 de ani de trudă și de rară dedicare, să unească voințe și să ridice, astfel, biserica parohiei „Sfântul Mucenic Gheorghe” din Bistrița, faptul că întreaga activitate pastorală și administrativă a preotului paroh Vlașin Arghir a fost încununată cu cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române – Crucea Patriarhală, acordată și înmânată de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț, consider că toate încercările pe care le-a depășit cu o uimitoare putere de a lupta, conduita sa de excepție, au avut un puternic impact pozitiv asupra imaginii municipiului Bistrița şi îl recomandă cu prisosinţă pentru decernarea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa, ca expresie a aprecierii comunităţii noastre pentru o viaţă bogată în realizări”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi analizat în ședința Consiliului Local Bistrița din 26 septembrie.

Născut în anul 1961, în comuna Dumitra din județul Bistrița-Năsăud, Vlașin Arghir a absolvit clasele I-VIII și IX-X în aceeași comună. În perioada 1978-1980 a viețuit la Mănăstirea Rohia cu binecuvântarea Preasfințitului Iustinian, pe atunci Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Apoi a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, în perioada 1980-1985, fiind hirotonit ca diacon în parohia Berbești-Maramureș și ca preot în parohia Feleac, biserica Sfintei Cuvioase Parascheva – ctitorie a voievodului Ștefan cel Mare, pe seama parohiei Tăure, Protopopiatul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, unde a desfășurat activitate pastorală și administrativă timp de 7 ani ca preot paroh, contribuind la dezvoltarea parohiei atât pe plan spiritual, duhovnicesc, cât și pe plan material. În 1990 s-a înscris la cursurile Facultății de Teologie din Sibiu pe care le-a absolvit la Cluj-Napoca, unde s-a transferat după doi ani, iar în 2010 a susținut masterul „Legea Vechiului Testament, elemente doctrinare și morale ale Pentateuhului”.

În anul 1992 a fost transferat în Parohia Bistrița-Bârgăului II, cu filia Colibița, Protopopiatul Bistrița, unde a slujit timp de 9 ani desfășurând activitate pastorală, administrativă ca preot paroh și unde a reușit reașezarea unității parohiei, a desfășurat activități de educație religioasă a copiilor în școală și a tinerilor în biserică. Sensibilizând și conștientizând nevoia urgentă a reparațiilor la clădirea bisericii și a casei parohiale, cu ajutorul neprecupețit al enoriașilor a fost înfrumusețată cu pictură biserica din filia Colibița, a fost construită o clopotniță separată, biserica a fost împrejmuită cu gard și s-a făcut drum de acces până la biserică. Eforturile au fost încununate cu sfințirea lăcașului de cult în 14 iunie 1998, de către Preasfințitul Irineu Bistrițeanul. Apoi au început lucrările de reabilitare a bisericii Bistrița-Bârgăului II.

În februarie 2001 a fost transferat la Parohia ”Sfântul Mucenic Gheorghe” din Bistrița, nou-înființată, în urma unui examen pe care l-a susținut la Cluj-Napoca în fața unei comisii prezidată de Preasfințitul Irineu Bistrițeanul. O lună mai târziu a început demersuri pentru obținerea unei locații în vederea construirii unui lăcaș de cult.

În perioada iunie 2001 – mai 2002 a slujit în biserica Parohiei „Sfânta Treime” alături de preotul paroh Ioan Suciu. În primăvara anului 2002, în doar 10 zile a fost ridicată o biserică din lemn, tencuită în exterior, rigips în interior, cu încălzire centrală și aer condiționat, iar doi ani mai târziu s-a pus piatra de temelie a bisericii din zid, aportul sponsorilor și donatorilor fiind foarte important.

”Am reușit, în perioada anilor 2004 – 2022, să edificăm construirea lăcașului de cult, Biserica Parohiei <Sfântul Mucenic Gheorghe> Bistrița, să o dotăm cu toate odoarele slujirii bisericești: iconostase sculptate, scaune sculptate, strane sculptate, uși sculptate, 3 clopote turnate în Austria, tâmplărie PVC, candelabre din Grecia, odoare bisericești necesare slujirii sfintelor taine. Biserica este pictată în interior, în tehnică frescă pe suprafața de 1800 mp și 3 picturi în tehnică mozaic pe fațada bisericii. Mă preocup în mod deosebit de educația religioasă a tinerilor, a copiilor din parohie. În acest sens menținem permanent legătura cu familiile cu copii și cu enoriașii parohiei. În cadrul cultului ortodox săvârșesc zilnic Sfânta Liturghie, săptămânal Sfântul Maslu, Vecernia în zilele de sărbătoare și în fiecare zi de sâmbătă, Acatiste și Paraclise în timpul posturilor și a sărbătorilor, cateheze, colinde și cântări religioase cu tinerii în preajma sărbătorilor de iarnă. Harul lui Dumnezeu a lucrat și continuă să lucreze neîncetat în biserica cea vie, alcătuită din sufletele devotate lui Dumnezeu, cei care au zidit și au desăvârșit această lucrare dumnezeiască. Mulțumiri cu recunoștință pentru acest vis împlinit, tuturor celor care, spre slava lui Dumnezeu, au mers alături de noi pe acest drum în construirea bisericii, pentru dragostea și jertfa fiecăruia în parte în această urcare creștinească pe Golgota mântuirii noastre”, menționează preotul paroh Vlașin Arghir în autobiografia sa.

”În puține cuvinte, părintele Arghir este caracterizat ca <iubire, dăruire, acțiune, organizare, soluționare>. Iubire pentru biserică și credincioși, dăruire totală pentru slujirea tainelor bisericii ortodoxe, în desăvârșirea lor, bună organizare în toate activitățile bisericii, cele spirituale și administrative. Orice acțiune începută este dusă la bun sfârșit. Am cunoștință de toată alergătura părintelui pentru ridicarea bisericii, de jertfa pe care a făcut-o din anul 2001 până în prezent. Iubirea dânsului pentru biserică ne motivează și pe noi să slujim bisericii și acestor oameni ai faptelor din municipiul nostru. Părintele este omul neobosit care face față oricărei chemări, răspunde prezent la solicitările credincioșilor și cu atitudinea sa părintească este ajutor de nădejdie. Consider că toate acestea îl îndreptățesc pe părintele Arghir Vlașin la calitatea de cetățean de onoare al Municipiului Bistrița”, a menționat în scrisoarea sa de recomandare și Andrei Călin Cîmpan, administrator al societății „Dianova Instal” S.R.L. Bistrița.

”Cunosc personal implicarea și munca asiduă pe care a purtat-o în perioada construcției Bisericii Sfântul Mucenic Gheorghe, râvna și efortul supraomenesc de a rezolva toate aspectele legate de ducerea la bun sfârșit a acestei biserici mărețe, o adevărată catedrală. Cuvinte de laudă se pot aduce permanent la adresa preotului Vlașin Arghir, cuvinte cu greutate, care să scoată în evidență figura marcantă a dânsului. Lucrarea pe care a dus-o la bun sfârșit cu atâta dedicare mărturisește singură despre omul Vlașin Arghir. Toți cei care îl cunoaștem ca preot și om știm efortul, jertfa, dăruirea, soluționarea, administrarea, alergătura, sacrificiul pe care l-a făcut în cei peste 20 de ani de luptă efectivă. Prin simpla sa prezență și participare la orice activitate din jurul dânsului, în apropierea oamenilor, prin oameni și alături de oameni, preotul Vlașin Arghir se evidențiază permanent – un om și preot deosebit, personalitate excepțională. Consider că, privind la efortul pe care preotul Vlașin Arghir l-a făcut, la sacrificiul depus, este îndreptățit să primească calitatea de cetățean de onoare al Municipiului Bistrița”, a precizat Balazs Levente, administrator al S.C. „Terrafan Tour” Bistrița, în scrisoarea sa de recomandare.

”Părintele Arghir Vlașin, prin osteneala și purtarea sa de grijă, a ridicat o măreață biserică în municipiul Bistrița, lăcaș de cult ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. În decursul celor 20 de ani de trudă și dedicare, părintele Arghir a dat dovadă de excelență, efort jertfelnic, dedicare, atenție la fiecare detaliu al construirii acestui sfânt lăcaș de cult. Părintele se evidențiază prin calități deosebite de organizator al tuturor activităților bisericii. În acest sfânt lăcaș de cult se săvârșesc zilnic Sfânta Liturghie, săptămânal Sfântul Maslu, biserica fiind plină de credincioși. Părintele Arghir este preocupat în mod deosebit de educația religioasă a tinerilor, a copiilor din parohie, iar în acest sens menține permanent legătura cu familiile, cu copiii și cu enoriașii parohiei. Ca semn de prețuire pentru jertfa și strădania de a ridica o ctitorie pentru veșnicie, Înaltpresfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț i-a acordat părintelui Arghir Vlașin, în data de 30.04.2023, Crucea Patriarhală – cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române. Conferirea Crucii Patriarhale este o încununare a întregii activități pastorale, administrative a părintelui Arghir Vlașin. Harul lui Dumnezeu și binecuvântarea lui lucrează neîncetat în biserica cea vie ridicată de părintele Arghir, biserică alcătuită de suflete vii, devotate lui Dumnezeu, credincioși care alături de păstorul lor au zidit și au desăvârșit această măreață lucrare. De la bisericuța de lemn, la biserica de zid, lăcașul sufletelor vii, părintele mărturisește, alături de credincioșii ctitori, credința jertfelnică a poporului român. Pe parcursul activității sale pastorale, părintele și-a lăsat amprenta calităților de bun organizator și administrator și în Parohiile Tăure și Bistrița-Bârgăului, filia Colibița. Consider că toate acestea îl îndreptățesc pe părintele Arghir Vlașin la calitatea de cetățean de onoare al Municipiului Bistrița”, arată în scrisoarea sa de recomandare protosinghel Chiril Zăgrean (George), stareț al Mănăstirii Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Rebra-Parva, Protopopiatul Năsăud.

”Cunosc personal implicarea și munca supraomenească pe care a purtat-o încă de la începutul activității sale, la parohiile Tăure, Bistrița-Bârgăului și perioada construcției bisericii Sfântul Mucenic Gheorghe din Bistrița, râvna și jertfa de a rezolva toate aspectele legate de ducerea la bun sfârșit a acestei biserici mărețe, o adevărată și grăitoare mireasă a lui Hristos. Cuvinte de laudă se pot aduce permanent la adresa fiului meu duhovnicesc, a părintelui Arghir Vlașin, cuvinte elogioase, cu putere, care să scoată în evidență trăsăturile marcante ale părintelui. Ceea ce rămâne și mărturisește despre meritul părintelui este Lucrarea pe care a dus-o la bun sfârșit cu atâta dedicare, o mărturisire concretă a omului Arghir Vlașin. Un om între oameni, un păstor între enoriașii săi, o mână întinsă către semenul său. Toți cei care îl cunoaștem ca preot și om știm că părintele este caracterizat în primul rând prin iubire pentru biserică și credincioși, dovadă de excelență, efort, jertfă, dăruire, soluționare, administrare, alergătură, sacrificiu, părinte-păstor al parohiei sale. Părintele se evidențiază permanent ca un om deosebit, o personalitate excepțională. Consider că toate acestea îl îndreptățesc pe părintele Arghir Vlașin să primească calitatea de cetățean de onoare al Municipiului Bistrița”, arată în scrisoarea sa de recomandare preotul pensionar Vasile Turc, fost paroh al bisericii ortodoxe române Prundu-Bârgăului.

”De-a lungul celor peste 20 de ani, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, am legat puternic o relație de frățietate, colaborare trainică și de durată cu părintele Arghir Vlașin. Am considerația că activitatea depusă de dânsul pentru ridicarea lăcașului de cult închinat Sfântului Mucenic Gheorghe și desăvârșirea enoriei creștine îl definesc ca un cetățean de onoare al societății creștine. Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț i-a acordat și înmânat, părintelui Arghir Vlașin, Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române. Conferirea Crucii Patriarhale este o încununare a întregii activități pastorale, administrative a părintelui Arghir Vlașin. De asemenea, părintele Arghir Vlașin a fost înălțat de-a lungul nevoinței sale preoțești la rangul de Iconom Stavrofor. Consider că toate acestea și multe alte calități îl îndreptățesc pe părintele Arghir Vlașin la calitatea de cetățean de onoare al Municipiului Bistrița”, arată în scrisoarea sa de recomandare preotul paroh Florin Moldovan.

”Contribuția semnificativă în promovarea imaginii pozitive a municipiului justifică acordarea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa preotului-paroh Vlașin Arghir”, se mai arată în proiectul de hotărâre aflat pe agenda Consiliului Local Bistrița.

One comment

  1. Hai mai lasati-o balta cu ridicatul in slavi! E un simplu preot si atat! Cu ce a contribuit la imaginea orasului Bistrita? Ca a construit o biserica cu banii oamenilor si a statului sau cine l-a mai ajutat si pe care a transformat-o in afacere de familie? Si duminica puteti vedea toata satra cum apare in biserica, cu copii, nepoti, ginere, nevasta. Biserica este a oamenilor nu sa o faca ei afacere de familie. Despre ce vorbiti, fratilor? Trezirea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!