Primăria Bistrița își propune dezvoltarea unui incubator de afaceri cu portofoliu mixt, canalizat pe domenii de specializare inteligentă, care are drept scop dinamizarea şi consolidarea sectorului IMM din economia locală, a antreprenoriatului în domenii cu valoare adăugată ridicată.
În acest scop, municipalitatea anunță organizarea unei sesiuni de selecție a societății de administrare – partener pentru obiectivul de investiții „Incubator de afaceri Bistrița IndustriaNova Hub” în vederea încheierii Contractului de Administrare și a Acordului de Parteneriat, în conformitate cu Ghidul Solicitantului – Sprijinirea dezvoltării incubatoarelor de afaceri – Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 – Apel de proiecte nr. PRNV/2023/132.B.1/1.
Selecția societății de administrare se realizează cu respectarea regimului incompatibilităților și conflictului de interese și a următoarelor principii: transparență, nediscriminare, tratament egal, eficiența utilizării fondurilor. Procedura se derulează în cadrul definit de Legea nr. 102 din 19 mai 2016 (Legea nr.102/2016) privind incubatoarele de afaceri și Ghidul Solicitantului – Sprijinirea dezvoltării incubatoarelor de afaceri- Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 – Apel de proiecte nr. PRNV/2023/132.B.1/1 în vederea încheierii Contractului de Administrare și a Acordului de Parteneriat pentru proiectul „Incubator de afaceri Bistrița IndustriaNova Hub”.
Toate informațiile cu privire la program și apelul de proiecte, metodologie, eligibilitate, proceduri, documente se regăsesc în PROCEDURA privind selecția societății de administrare a „Incubatorului de afaceri Bistrița IndustriaNova Hub”.
Procedura de selecție și documentația aferentă au fost publicate pe site-ul: www.primariabistrita.ro în data de 25.09.2024, dar din cauze tehnice momentan acesta este indisponibil, motiv pentru care persoanele interesate pot solicita documentația aferentă procedurii de selecție de la d-l Cătălin Cărbune – consilier în cadrul Direcției Dezvoltare Durabilă 2030, email: ccarbune@yahoo.com sau telefonic la nr.
0374548168.
Documentele solicitate vor fi depuse în format fizic la Centrul de relații cu publicul, situat în Bistrița, Str. Gheorghe Șincai, nr. 2, până cel târziu la data de 30 septembrie 2024, ora 16.00.