Primarul Ioan Turc: Avem în pregătire circa 250 de obiective de investiții

FOTO: Cornel Ciocan

Primarul Bistriţei, Ioan Turc, a vorbit marți, în cadrul unei conferinţe de presă, despre investițiile și prioritățile municipalității pe anul 2024 și pe anii viitori.

Din punct de vedere al investițiilor, țin să menționez că avem circa 250 de obiective de investiții. Vom discuta despre o parte dintre ele la buget. Spun acest lucru pentru cei care sunt preocupați de faptul că nu am avea obiective de investiții. Durează și să stai să citești titlurile obiectivelor de investiții pe care ne propunem să le finanțăm prin bugetul anului 2024 și prin bugetele anilor viitori. Bugetul municipiului pentru anul 2024 va fie dezbătut în şedinţa din luna februarie a Consiliului Local”, a spus primarul Ioan Turc.

Întrebat de jurnaliști care sunt obiectivele prioritare, primarul a prezentat câteva dintre ele.

Amenajarea de noi parcări

În primul rând, parcările. Avem o nevoie uriaşă de parcări în Bistriţa. Prin toate proiectele de mobilitate pe care le implementăm se pierd aproximativ 4000 locuri de parcare. Noi am reuşit până în momentul de față să realizăm circa 1.000 locuri de parcare, dar e nevoie de mai mult. De aceea venim cu o serie de proiecte. Unele dintre ele vor demara poate chiar săptămâna viitoare, depinde cum e vremea. Putem da ordinul de începere pentru trei parcări etajate în oraş”, a spus edilul Bistriţei.

Închiderea lucrărilor începute

O altă prioritate a municipalității este închiderea lucrărilor începute, lucru care potrivit primarului se va întâmpla în primul semestru al acestui an.

Va trebui să finalizăm pasajul de la Piaţa Decebal, unul util, nu sunt de acord cu cei care pun utilitatea pasajului sub semnul întrebării. Dezideratul de a rupe traficul auto de cel pietonal este cât se poate de corect, cu atât mai mult cu cât vom avea și scări rulante pe componenta de urcare. Pasajul va putea fi ușor de folosit”, a mai adăugat Turc.

Construcția unei noi piețe în zona Decebal

Viitoarea Piaţă Decebal reprezintă și ea o prioritate pentru Primăria Bistrița.

Probabil că pentru viitoarea piață vom fi obligați să recurgem la exproprieri. Vom mai avea discuții cu proprietarii din piață, dar dacă nu ajungem la un compromis rezonabil, legea ne permite şi acest lucru şi voi propune Consiliului local să facem acest lucru. (…) Urmează să-i invităm la Primărie, să le arătăm ultima formă a proiectului şi eu sper că, văzând-o, se vor răzgândi cei care ţin neapărat să îşi continue activitatea în actuala formulă. (…) O piaţă nouă este un obiectiv de utilitate publică și atunci legea ne permite să facem exproprieri. Este vorba despre acele magazine care există acum în piață. Nu este vorba despre Hala Decebal, ci doar despre clădirile mici dinspre strada Arţarilor”, a explicat primarul Turc.

Realizarea pasajului Gării – Tărpiului

Un alt obiectiv prioritar este și Pasajul din zona străzilor Gării – Tărpiului.

Un obiectiv extraordinar de important pentru că, așa cum bistrițenii observă în fiecare zi pe propria piele, nervii le sunt puși la încercare în trafic și din cauza faptului că avem căi de mobilitate pe relația est-vest și invers, dar nu avem decât prea puține pe relația nord-sud. În aceste condiții, pasajul subteran pe care urmează să îl construim este extrem-extrem de important”, a completat Ioan Turc.

Continuarea reabilitării blocurilor de locuințe, dar și restaurarea unor case din zona centrală, inclusiv a Ansamblului Sugălete

De asemenea, municipalitatea va continua și procesul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe și va face demersuri pentru a restaura și clădirile din zona centrală a orașului, mai exact imobilele de la nr. 7 la nr. 24 din Piața Centrală, inclusiv Ansamblul Sugălete.

”Pe de o parte, oamenii au nevoie de confort termic, la preţ decent. Pe de altă parte, oraşul are nevoie de un aspect mai bun pentru că până la urmă ceea ce este în interiorul unei locuințe îi privește pe cei care locuiesc acolo, dar modul în care arată o clădire interesează toată comunitatea. (…) Proiectul de restaurare a imobilelor din zona centrală prevede înlocuirea şarpantei, se va interveni la poduri, vor fi făcute mici lucrări de consolidare, pe lângă lucrările de la faţade“, a mai spus primarul.

Municipalitatea ia în calcul și o reconfigurare a zonei centrale din Bistrița.

Avem două proiecte extrem de importante mai ales din perspectiva de a da oraşului o portanţă din punct de vedere turistic. Bistrița are toate argumentele pentru a deveni o destinație, nu un oraș de tranzit“. pentru ca Bistriţa să nu mai fie „un oraş de tranzit, ci o destinaţie din punct de vedere turistic”, a mai adăugat Ioan Turc.

Realizarea unui aquapark în zona Mecanica

Un alt proiect prioritar pentru administrația locală este și realizarea unui aquapark în zona Mecanica.

 ”Un proiect foarte-foarte frumos este și Aquaparck-ul din zona Mecanica. Urmează să finalizăm documentaţia tehnică, aşteptăm să se deschidă sesiunea de depunere a proiectului şi ne dorim să obţinem finanţare europeană. Finanţarea va fi de 50%. În consecință, acest proiect va fi cofinanţat de municipalitate în proporţie de 50%, dar va schimba modul de viaţă în oraş, pentru că o asemenea facilitate poate fi întâlnită la Complexul Nymphaea din Oradea. Discutăm de bazine interioare, bazine exterioare, tobogane, terenuri de sport şi multe alte facilităţi”, a explicat primarul.

Amenajarea unor perdele verzi în zonele adiacente DN 17

O altă prioritate este și amenajarea de ”perdele verzi” în zonele adiacente DN 17, în cartierele Unirea şi Viişoara, dar și de regenerare a zonelor din anumite cartiere ale orașului.

”Mă refer la amenajarea zonelor adiacente DN 17, în Unirea și Viișoara. Sașii și-au întreținut foarte bine terenurile din fața caselor, dar din păcate aceste zone sunt acum destul de degradate. Prin acest proiect vom reda frumusețea pe care au avut-o în trecut. Vom planta multă vegetație, vom veni cu mobilier urban, cu un iluminat de calitate. Proiectele de modernizare, de regenerare a cartierelor vechi le văd ca fiind esenţiale pentru oraş pentru că, timp de 50-60 de ani, nu s-a investit deloc în aceste cartiere. S-au degradat cumplit, sunt degradate spaţiile verzi, aleile, vegetația e una care lasă de dorit, iluminatul este de foarte proastă calitate. Deci vom reda demnitatea urbanistică acestor cartiere vechi”, a declarat Ioan Turc.

Edilul Bistriţei s-a referit şi la alte proiecte care vor fi implementate în acest an, cum ar fi construirea unui parc cu panouri fotovoltaice la Sărata, construcţia a încă două blocuri ANL, reabilitarea fostului Cinematograf Omnia și o serie de investiții care vizează infrastructura educațională.

Tot în conferința de presă de marți, primarul a făcut și o retrospectivă a proiectelor anului 2023, amintind de proiectele Linia Verde și Reconfigurarea axei de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu -Năsăudului, de demolarea unor foste puncte termice insalubre și amenajarea în locul lor a noi locuri de parcare, de puntea pietonală de pe strada Tudor Vladimirescu, achiziţia unor autovehicule și a unei noi staţii de preparare a mixturilor asfaltice. Totodată, Ioan Turc a amintit și de amenajarea spaţiului verde de pe Bulevardul Republicii, despre blocul social de la Viişoara, reabilitarea termică a blocurilor, despre restaurarea Bisericii Evanghelice, asfaltare unor străzi de pământ și despre modernizarea infrastructurii școlare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *