Robert Sighiartău (PNL): Știu că opiniile mele au deranjat uneori, dar nu intenționez să părăsesc acest partid

Deputatul PNL Robert Sighiartău, care în ultima perioadă a făcut o serie de declarații care nu au fost agreate de colegii săi de partid și nici de partenerii de guvernare, a anunțat că nu are intenția de a părăsi PNL.

Știu că opiniile mele au deranjat uneori și mă refer aici la grupul restrâns de conducere. Le spun tuturor ca să fie clar, nu intenționez să părăsesc acest partid numai pentru că îi deranjez pe unii sau pe alții indiferent de unde sunt ei. Rămân consecvent principiilor”, a scris pe Facebook Robert Sighiartău, declarația sa venind în contextul în care Ben-Oni Ardelean, deputat în Parlamentul României, a anunțat părăsirea PNL și intrarea într-o nouă formațiune politică.

Recent, Robert Sighiartău, care este și vicepreședinte al PNL, declara: ”Eu cred că până în decembrie PNL trebuie să îl dea afară pe Ciolacu”.

În urma acestei afirmații, la ”Interviurile Digi24.ro”, premierul Marcel Ciolacu a spus: ”Și eu cred că ar trebui impozitate FNI-urile care dau împrumuturi cu 1000% la amărâții din România. Fiecare rămânem cu opinia noastră. În politică fiecare are strategii. E normal. Fiecare vrea să-i ia locul fiecăruia. Nu vă uitați la PSD-ul din urmă. Mă chinui cu colegii mei să construim ceva, nu mă pot supăra pe un coleg că a spus „o să-i iau locul lui Ciolacu”. O să-mi ia și mie locul cineva. Când voi pierde alegerile, plec eu acasă. Suntem în anul 2023, eu nu pot să-i răspund domnului Sighiartău. Este clar că domnul Sighiartău nu are o problemă cu domnul Ciolacu. Domnul Sighiartău încearcă să își facă un culoar pentru a lupta în interiorul PNL-ului. Părerea, mea, pentru că sunt mai în vârstă decât domnia sa, e că este o abordare greșită. Eu nu o să-i răspund niciodată. Dacă are ceva de spus, să strângă voturi, să-l schimbe pe Nicolae Ciucă. Dacă stă și încearcă să-l ajut eu, n-o să-l ajut. Eu mă ocup de PSD. El încearcă o poziționare în interiorul PNL, așa se vede de la mine, cu umila mea experiență politică”.

One comment

  1. PNL nu mai există . Decaderea a început încă de la congresul de pomină din 25 septembrie , 2021 când, în plin val patru al pandemiei de COVID-19, s-au adunat la Romexpo, claie peste grămadă, în ceea ce ar putea fi numită mai degrabă o menajerie politică isterică și incontrolabilă, in care cel mai înverșunat dintre ei a fost Rareș Bogdan, care aproape și-a pierdut complet cumpătul într-un discurs mai mult urlat, decât vorbit, a răgnit până a răgusit „Florin Cîțu- presedinte”!
    (Vezi: https://m.facebook.com/4media.INFO/videos/tr%C4%83d%C4%83torul-rare%C8%99-bogdan-florin-c%C3%AE%C8%9Bu-pre%C8%99edinte/328652985724586/
    Ulterior s-a produs apropierea de PSD, desi Partidul Național Liberal avea o decizie statutară a Biroului politic Național prin care practic se interzice orice colaborare cu PSD.
    De altfel Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor și politician cu greutate în PNL, a identificat cu ceva timp in urma, trei motive care au făcut ca PNL să piardă politic:
    – Primul motiv a fost „festivalul democrației”, adică schimbarea pe bandă rulantă a președinților partidului, mai întâi Ludovic Orban, apoi Florin Cîțu. Semnalul schimbărilor a fost dat mereu de președintele Klaus Iohannis. Mari controverse a stârnit și preluarea conducerii partidului de către Nicolae Ciucă, mai ales că el e general în rezervă, deci nu avea nici o legătură cu liberalismul și până să ajungă senator pe listele PNL practic n-a avut nici o tangență cu acest partid.
    – Al doilea motiv se referă la alianța cu PSD. Și aceasta a fost decisă tot de Iohannis, fapt pe care chiar președintele l-a recunoscut.
    – A treia cauză este performanța slabă a guvernării cu Nicolae Ciucă premier pentru care PNL are acum probleme.
    Groparul PNL este Klaus Iohannis, cel care, pentru linistea lui, a adus PSD la Guvernare ceea ce a dus la ruperea partidului, prin care adevăratii liberali au părăsit partidul si au infiintat o noua formatiune „FortaDreptei” care militeaza pentru o guvernare liberală de dreapta. Prin urmare, actualul PNL este de fapt fostul PDL , despre care Traian Băsescu spune că se revendică de la Petre Roman si nu au nici o treabă cu Brăteanu.
    După ce Iohannis le-a băgat liberalilor mortul in casă prin alianta cu PSD , PNL a scăzut drastic in sondaje, ajungând sub 20%. Asadar, adevăratii uzurpatori ai PNL se află in interiorul partidului liberal.
    Afirmatia lui Robert Sighiartau că ar fi un dezastru dacă un om Marcel Ciolacu ar ajunge președintele României, nu se sustine. Dacă e să comparăm cu cele două mandate ale lui Klaus Iohannis, un dezastru mai mare nu e posibil.
    Vezi: https://www.cotidianul.ro/familia-prezidentiala-la-new-york-pe-fifth-avenue/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!