Stelian Dolha: ”Căștile din urechile președintelui – un fake-news grosolan lansat de PSD!”

 

 

Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a criticat în termeni duri falsa informație distribuită de mai mulți lideri ai PSD cum că președintele Klaus Iohannis ar fi purtat cască în timpul unei conferințe de presă.

Nu ai cum să nu vorbești despre fake news-ul grosolan lansat de PSD: căștile din urechile președintelui. Îmi aduc aminte că lucrurile astea s-au întâmplat și în 2014, ele o să se amplifice și o să fie pe bandă rulantă încă 10 zile de acum încolo, până se termină campania electorală. Și asta pentru că mașina de propagandă și laboratoarele PSD o să lucreze pentru asta”, a spus Stelian Dolha într-o conferință de presă.

Acesta a completat că situația a fost similară și la alegerile din anul 2014, când Klaus Iohannis a fost acuzat că ar face trafic de copii.

”Un partid politic care-și îndoapă, ca și rațele înainte de tăiere, membrii și simpatizanții cu astfel de știri mai au loc într-o lume civilizată? Spun asta pentru că peste tot în lumea civilizată fake-news-ul este anulat, este bătaie la baionetă ca să fie scos. Pe rețele de socializare sunt lupte întregi pentru asta. În schimb, în România, pe varianta PSD vezi că începe Gabriela Firea, care apoi a șters postarea mizerabilă, pe urmă continuă nimeni altul decât fostul vicepremier, aghiotantul lui Dragnea – Daniel Suciu,iar pe urmă nimeni altul decât președintele Consiliului Județean, evlaviosul Radu Moldovan. Cu aceeași știre pe care o rostogolesc ca niște băieți de cartier. În 2014 lucrurile se întâmplau cam așa: a apărut știrea toxică despre Klaus Iohannis că ar face trafic de copii, pe urmă fluturașii otrăviți trimiși prin poștă”, a mai spus Stelian Dolha.

Liberalul este de părere că aceste lucruri se vor termina cât de curând. ”Cu cât apasă mai mult pe pedala asta a minciunilor, cu atât se afundă mai tare. Și ei, și doamna Dăncilă. Asta pentru că o vorbă românească spune o chestie foarte simplă, că ulciorul nu merge de multe ori la apă”, a încheiat Dolha.

2 comments

  1. Ce să astepti de la chelnerul Răducu. A pus imediat botul la postarea Gabrielei Firea făcută pe contul său de facebook, în care afirmă că președintele Klaus Iohannis ar fi avut o cască în ureche, cu ajutorul căreia primea răspunsurile pe care trebuia să le dea la întrebările ziariștilor, în timpul conferinței de presă. Postarea era un fake- news, si a fost demonstrat ca fiind neadevărată de președintele Klaus Iohannis, în timpul conferinței de presă pe care acesta a susținut-o. De altfel orice om cu creier poate gândi singur: cum să vorbești liber după casca din ureche răspunzând unor întrebări pe care nu le știi dinainte? Întâi ar trebui să asculți ce-ți spune ăla în cască, presupunând că e un geniu suprauman, capabil să elaboreze răspunsul pe loc, și pe urmă găvărești, cu pauze mari. Or, Iohannis a vorbit cât se poate de cursiv și cu răspunsuri evident spontane, între care tocmai cel la întrebarea cu casca a fost plin de umor: și-a arătat cu degetul urechea dreaptă, urechea stângă și apoi creștetul capului: „Aici e casca!”
    Pe Răducu atâta il duce capul. De altfel imediat dupa ce a votat la primul tur de scrutin el a recunoscut singur ca nu are creier, afirmand: „spre deosebire de alții care NU au creier, eu am votat cu inima”. Concluzia logică este că nici el nu are creier din moment ce a votat cu inima. Numai că nu inima face diferenta dintre om si animal, ci creierul, gândirea, ratiunea. Dar, de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.

  2. Da lui Firea care este autoarea acestei marsavii i s-a scos sarma din …… ?

error: Content is protected !!