Un șofer din Bistrița a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism deși se afla sub influența alcoolului. Mai mult, bărbatul a fost depistat cu o valoare record a alcoolemiei.
”La data de 18 aprilie, polițiștii Serviciului Rutier l-au depistat, în flagrant, pe un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1.33 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a informat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud .
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru conducere cu alcoolemie.