Circa 100 de km din acest drum vor traversa județul Bistrița-Năsăud, iar autoritățile județene susțin acest demers. În data de 4 iulie, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud s-a reunit într-o ședință extraordinară pe a cărei ordine de zi a figurat și un proiect care prevedea aprobarea participării județului Bistriţa-Năsăud la realizarea proiectului ”Via Transilvanica”. Consilierii județeni au aprobat acest proiect în unanimitate de voturi.
Un mare susținător al proiectului s-a declarat și consilierul județean Doris Gabriela Rai, care a trăit deja o experiență similară.
”Drumul care unește de aproape 1.000 de kilometri care va trece prin 10 județe și va lega România dintr-un capăt într-altul. Mă bucur că ideea a pornit chiar din județul nostru, de la Tășuleasa Social și că, în cadrul ședinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud s-a aprobat proiectul de hotărâre privind participarea judeţului la realizarea lui. Mă declar o mare susținătoare a Via Transilvanica, deoarece am avut ocazia să parcurg la pas, acum trei ani, 760 km din El Camino, drumul din Spania care este asemenea acestuia, iar experiența a fost de neuitat. Apoi, așa cum am spus și în ședinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, cu siguranță este un început de drum în ceea ce privește dezvoltarea turismului, apropierea de tot ce-i mai frumos și autentic, dar și de Dumnezeu. De asemenea, cele 11 comune prin care trece drumul care unește o că crească și o să ne demonstreze că fiecare părticică a județului nostru este musai de vizitat. Nu în ultimul rând, cred în acest proiect, deoarece la 100 de ani de la Marea Unire este asemenea unei promisiuni pentru viitor, aceea că vom face totul să rămânem uniți și să respectăm efortul strămoșilor noștri, dezvoltând România. Via Transilvanica este un proiect emblematic pentru sărbătorirea centenarului, deoarece a unit deja susținători și parteneri care în alt context ar fi fost de neunit” a spus consilierul județean Doris Gabriela Rai.
Traseul tematic al Via Transilvanica are ca punct de plecare Drobeta Turnu Severin (Podul lui Apolodor din Damasc) și se va desfășura pe următoarele trasee: Traseul Cerna (Dunăre-Munții Cernei), Terra Daco Romana (Orăștie-Ulpia Traiana Sarmisegetusa), Valea Mureșului (Orăștie-Copșa Mică), Terra Saxonia (Copșa Mică-Deia), Terra Sicolorum (Deia-Sovata), Călimani (Sovata-Tihuța) și Bucovina (Tihuța-Putna), însumând astfel un număr de 950 km, pe raza a 10 județe (Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava).
Acest traseu tematic va promova natura, istoria și multiculturalitatea prin zonele pitorești, monumentele istorice unice în lume, peisajele deosebite, tradiții și obiceiuri locale.
În județul Bistrița-Năsăud, traseul va avea o lungime de 125.992 m și va străbate următoarele comune: Monor, Șieuț, Șieu, Mărișelu, Dumitrița, Cetate, Livezile, Bistrița-Bîrgăului, Tiha Bîrgăului și Lunca Ilvei.