Avertizare Meteo.BN: Fenomene severe vor afecta județul în această seară

FOTO: ONG Meteo.BN

Fenomene severe vor afecta județul Bistrița-Năsăud în această seară, avertizează administratorul asociației Meteo.BN, Mihai Bălan.

Joi seara, o linie de vijelie care se va forma în afara țării se va deplasa pe direcție VSV- ENE în orele după-amiezii, astfel că fenomene severe vor afecta județul nostru începând cu orele serii. Estimarea orară preliminară a intrării sistemului in județ este undeva în jurul orei 21, plus/minus o oră. Cele mai afectate zone sunt cele de centru-sud. Posibilitatea ca sistemul să cuprindă tot județul este mare! Se impun măsuri preventive pentru că, din datele modelărilor principale la nivel european, viteza vântului în fața sistemului convectiv va atinge şi depăşi local 100-110 km/h, aspectul devenind sever, iar potențialul distructiv va fi ridicat. Sistemul convectiv, pe lângă vânt, va fi însoțit de averse torențiale (peste 40 l/mp în timp foarte scurt), de frecvente descărcări electrice și de grindină medie sau local mare (peste 3 cm diametru). Este cel mai important sistem al acestei veri, de până acum, potențialul este unul foarte ridicat pentru evenimente cu caracter sever. Luați măsuri de precauție pentru acest interval – joi 21.00 – către miezul nopții”, a transmis Meteo.BN.

ACTUALIZARE

Și Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în intervalul 13 iulie, ora 15:00 – 14 iulie, ora 08:00 în mai multe județe, inclusiv în județul Bistrița-Năsăud.

În intervalul menționat în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea nordică a Moldovei și local în Banat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70…90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…60l/mp)”, arată ANM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *