La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Bistrița a ajuns un al doilea computer tomograf, a anunțat managerul Gabriel Lazany. ”UPU-SMURD a fost dotat cu un al doilea …
Read More »Eveniment
Noaptea Muzeelor 2022: Programul activităților
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a definitivat programul ediției din acest an a Nopții Muzeelor și propune publicului expoziţii, spectacole, ateliere, concerte și multe alte surprize. Intrarea va fi liberă, așa că …
Read More »Încă o amendă de 10.000 de lei aplicată unui bărbat care a abandonat deșeuri în natură, la Reteag
Un bărbat care a abandonat deșeuri pe raza localității Reteag, comuna Petru Rareș, s-a ales cu o amendă în cuantum de 10.000 de lei, a anunțat ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud. Bărbatul …
Read More »Absolvenții învățământului liceal se pot înregistra la AJOFM pentru a beneficia de o serie de facilități
Absolvenţii de învățământ din promoţia 2022 sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud pentru a beneficia de toate facilitățile în vederea integrării …
Read More »Două persoane rănite într-un accident produs la Maieru
Trei persoane au fost implicate, miercuri dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 17D, în localitatea Maieru, două dintre acestea fiind rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de …
Read More »FOTO/VIDEO: Ziua și avaria pe strada Sucevei! A 5-a zi în care furnizarea apei potabile este sistată
Strada Sucevei și străzile adiacente sunt din nou fără apă la robinet, pentru a 5-a zi consecutiv. În noaptea de marți spre miercuri, o altă avarie a apărut pe rețeaua …
Read More »FOTO: Caravana Educației a ajuns și în Bistrița-Năsăud. Meditații gratuite pentru elevii care vor susține Evaluarea Națională
Caravana Educației, un proiect național adresat elevilor de clasa a VIII-a și inițiat de organizația de tineret a Partidului Social Democrat, a ajuns și în județul Bistrița-Năsăud, primul popas fiind …
Read More »Un șofer cu permis de Irlanda a accidentat o femeie pe DN 17D, la Maieru; polițiștii bănuiesc că permisul ar fi fals
Un șofer care a accidentat o femeie pe DN 17D, la Maieru, s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiști pentru mai multe infracțiuni la regimul rutier. Oamenii …
Read More »AJOFM Bistrița-Năsăud organizează activități de informare, consiliere şi orientare profesională adresate elevilor din clasele terminale
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bistrița-Năsăud organizează o serie de activități de informare, consiliere şi orientare profesională adresate elevilor din clasele terminale. Acțiunile sunt susținute de consilieri …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: 14 cazuri noi, incidența în județ este de 0,4 la mia de locuitori
Ministerul Sănătății informează că numărul total al cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 confirmate până astăzi în județul Bistrița-Năsăud este 30.011, cu 14 mai multe decât ieri. În prezent, un număr de 3 …
Read More »Cel mai renumit și autentic cojocar din județul Bistrița-Năsăud, propus pentru titlul Tezaur Uman Viu – 2022
Nicolae Bacea din Tureac, cel mai renumit și autentic cojocar din județul Bistrița-Năsăud, a fost propus pentru titlul Tezaur Uman Viu – 2022, a anunțat Centrul Județean pentru Cultură. Meșterul …
Read More »Medicii de la SJU Bistrița, la cursuri de suport vital avansat
În această perioadă, medicii de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița participă la cursuri de suport vital avansat (ALS – Advanced Life Suport), scopul acestora fiind de a instrui cadrele …
Read More »Noaptea Muzeelor va avea loc și la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, pe 14 mai
Cea de a 18-a ediţie a Nopţii Muzeelor va avea loc sâmbătă, 14 mai, la nivel naţional şi propune publicului expoziţii, intervenţii şi experimente artistice, proiecţii, spectacole, ateliere, concerte, tururi …
Read More »Poliția a aplicat amenzi de circa 35.000 de lei în weekend; peste 180 de șoferi, controlați
La finele săptămânii trecute, polițiștii din Bistrița-Năsăud au desfășurat o serie de acțiuni în trafic, cu scopul prevenirii și combaterii comportamentului agresiv la volan și a principalelor cauze generatoare de …
Read More »Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în Bistrița-Năsăud, până luni seara
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteo cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă pe parcursul zilei de luni, între orele 13:00 – 21:00, în mai multe …
Read More »FOTO/VIDEO: Ceremonie militar-religioasă la Bistrița, de Ziua Europei, Ziua Victoriei și Ziua Independenței
Pentru a marca Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial și Ziua Europei (sărbătorite la data de 9 mai), precum și Ziua Independenţei Naționale a României …
Read More »FOTO: O persoană a decedat și alta a fost rănită într-un accident rutier produs la Reteag
Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică pe DN 17, in localitatea Reteag. O persoană și-a pierdut viața și alta a fost rănită în urma …
Read More »Alte patru școli au intrat în concursul de colectare a deșeurilor ”Reciclezi pentru viitorul tău!”
Alte patru unități de învățământ din Bistrița-Năsăud au intrat în concursul de colectare a deșeurilor ”Reciclezi pentru viitorul tău!”, competiție organizată de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud. Elevii din ciclul primar și …
Read More »Amenzi de peste 9.000 de lei după o acţiune în trafic a poliţiştilor din Beclean
Amenzi de peste 9.000 de lei au fost aplicate în cadrul unei acţiuni în trafic a poliţiştilor din orașul Beclean, majoritatea sancțiunilor fiind date pentru nerespectarea legislației privind circulația pe …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: 4 cazuri noi, incidența în județ este de 0,48 la mia de locuitori
Ministerul Sănătății informează că numărul total al cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 confirmate până astăzi în județul Bistrița-Năsăud este 29.981, cu 11 mai multe decât ieri. În prezent, un număr de 6 …
Read More »Clubul Sportiv Gloria sărbătorește centenarul. Programul activităților
Anul 2022 marchează 100 de ani de muncă, performanță și pasiune pentru sport. Este momentul celor 100 de ani de reușite, 100 de ani de nume emblematice și 100 de …
Read More »Campanie a Poliției pentru prevenirea furturilor din autoturisme
Numărul tot mai mare de autoturisme din municipiul Bistrița, parcările tot mai aglomerate, dar mai ales neglijența manifestată de posesorii de autoturisme sunt un bun prilej pentru hoți de a …
Read More »Trei tone de deșeuri, strânse de pe malurile râului Bistrița
Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud au desfășurat o acțiune de igienizare pe malurile râului Bistrița, în zona orașului. În total, într-o singură zi, au reușit să adune trei …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: 11 cazuri noi, incidența în județ este de 0,49 la mia de locuitori
Ministerul Sănătății informează că numărul total al cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 confirmate până astăzi în județul Bistrița-Năsăud este 29.977, cu 11 mai multe decât ieri. În prezent, un număr de 9 …
Read More »Un urs a intrat într-o gospodărie din localitatea Petriș şi a omorât două animale domestice
Un urs a intrat, în noaptea de miercuri spre joi, într-o gospodărie din localitatea Petriș, comuna Cetate, şi a omorât două animale domestice. Proprietarul gospodăriei a sunat la 112 pentru …
Read More »”Reciclezi pentru viitorul tău” – concurs cu premii lansat de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud
ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a lansat miercuri, în două școli din județ, un concurs cu premii adresat elevilor din ciclurile primare și gimnaziale. Concursul ”Reciclezi pentru viitorul tău” se va derula …
Read More »La Băile Figa se fac pregătiri pentru deschiderea unui nou sezon estival
Administrația locală din orașul Beclean face pregătiri pentru deschiderea unui nou sezon estival la Băile Figa. Într-un interviu acordat jurnalistului Rian Farcașiu, primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a afirmat că …
Read More »Cai furați de la o stână din Corvinești, recuperați și restituiți proprietarului
Doi cai în valoare de 10.000 de lei, care au fost furați de la o stână din localitatea Corvinești, au fost recuperați de polițiștii din Bistrița-Năsăud și restituiți proprietarului, potrivit …
Read More »Bărbat din Lunca Ilvei bănuit de tentativă de omor, arestat preventiv
Un bărbat de 31 de ani din Lunca Ilvei a fost reținut pentru 24 de ore și apoi arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de …
Read More »Investiție de 6,2 milioane de lei pentru extinderea, modernizarea şi echiparea Liceului Tehnologic „Florian Porcius” din Rodna
Elevii care frecventează cursurile Liceului Tehnologic „Florian Porcius” din Rodna vor avea parte de condiții mult mai bune de studiu, unitatea de învățământ urmând să beneficieze de o finanțare de …
Read More »Minoră de 13 ani dintr-un centru de tip familial, de negăsit
Polițiștii din Bistrița-Năsăud caută o tânără de 13 de ani care a plecat la școală și nu a mai revenit în centrul de tip familial. Persoanele care pot da informații …
Read More »Tânăr din Sângeorz-Băi, cercetat după ce a prezentat polițiștilor un permis de conducere fals
Un tânăr din Sângeorz-Băi s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiști pentru că a prezentat un permis de conducere fals. ”La data de 2 mai, polițiștii Compartimentului …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: 9 cazuri noi, incidența în județ este de 0,49 la mia de locuitori
Ministerul Sănătății informează că numărul total al cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 confirmate până astăzi în județul Bistrița-Năsăud este 29.955, cu 9 mai multe decât ieri. În prezent, un număr de 13 …
Read More »Sesiuni de educare și conștientizare a elevilor și a cadrelor didactice cu privire la ariile naturale protejate
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Bistrița-Năsăud va desfășura, în perioada 3 – 19 mai 2022, o serie de sesiuni de educare și conștientizare a elevilor și a cadrelor didactice cu …
Read More »De Ziua Tineretului, ceremonie de învestire a noului Consiliu Local al Tinerilor
La Bistrița, Ziua Tineretului a fost marcată printr-o ședință de învestire a liceenilor care, timp de doi ani, vor ocupa funcțiile de primar, viceprimari, secretar și consilieri în cadrul Consiliului …
Read More »FOTO/VIDEO: Un târg de cai organizat ilegal în localitatea Budacu de Jos s-a lăsat cu amenzi de aproape 49.000 de lei
Un târg de cai organizat ilegal în localitatea Budacu de Jos s-a lăsat cu amenzi de aproape 49.000 de lei, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. …
Read More »Un traseu cicloturistic va fi amenajat pe Valea Cormaia
Un traseu cicloturistic de circa 15 km va fi amenajat pe Valea Cormaia, printr-un proiect derulat de Asociaţia Eco Rodna. Proiectul intitulat ”Aniversarea a 90 ani de existență a rezervației …
Read More »Amenzi de aproape 16.000 lei, de 1 Mai
La finalele săptămânii trecute, polițiștii din Bistrița-Năsăud au organizat o serie de acțiuni prin care și-au propus să verifice dacă sunt respectate normele legale în vigoare în contextul sărbătoririi zilei …
Read More »Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (2 – 15 mai), care arată că regimul termic va oscila în perioada următoare şi probabilitatea de apariţie …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: două cazuri noi, incidența în județ este de 0,49 la mia de locuitori
Ministerul Sănătății informează că numărul total al cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 confirmate până astăzi în județul Bistrița-Năsăud este 29.946, cu două mai multe decât ieri. În prezent, un număr de 14 …
Read More »Licitație de jumătate de milion de lei pentru achiziția a 2.000 de pubele galbene de 240 de litri
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a lansat o procedură de achiziție publică a unui număr de 2.000 de pubere galbene de 240 de litri, anunțul pentru organizarea licitației fiind publicat în Sistemul …
Read More »Două persoane rănite într-un accident produs pe DJ 151, în localitatea Coasta
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, sâmbătă, după ce au fost implicate într-un accident rutier produs pe Drumul Județean 151, în localitatea Coasta din comuna Șieu-Odorhei. La fața …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: 12 cazuri noi, incidența în județ este de 0,45 la mia de locuitori
Ministerul Sănătății informează că numărul total al cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 confirmate până astăzi în județul Bistrița-Năsăud este 29.936, cu 12 mai multe decât ieri. În prezent, un număr de 13 …
Read More »Polițiștii, jandarmii și pompierii, la datorie de 1 Mai
Polițiștii, jandarmii și pompierii se vor afla în stradă, în weekend-ul de 1 Mai, pentru a asigura un climat de ordine şi siguranţă publică şi a preveni producerea oricăror evenimente …
Read More »Procentul de autorecenzare în Bistrița-Năsăud a ajuns la 27% din populaţia ţintă estimată
De la debutul Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor și până în prezent, circa 74.000 de chestionare de autorecenzare au fost completate în județul Bistrița-Năsăud, arată datele publicate vineri de Direcția Regională de Statistică. …
Read More »Beat fiind, un șofer a acroșat cu oglinda mașinii un bărbat și și-a continuat deplasarea; acum are dosar penal
Un bărbat din Telciu s-a ales cu dosar penal după ce, beat fiind, a acroșat cu oglinda mașinii un vârstnic și și-a continuat deplasarea. Polițiștii i-au întocmit dosar penal. ”La …
Read More »”De la Chic la Fashion” – Vestimentația secolului XX, tema unei expoziții la Arhive
Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud organizează expoziția ”De la Chic la Fashion” – Vestimentația secolului XX, prin care își propune să prezinte modul în care a evoluat moda de-a lungul timpului și …
Read More »SJU Bistrița are la dispoziție un buget mai mare pentru Programul Național de Protezare
Spitalul Județean de Urgență Bistrița a reușit să obțină o suplimentare cu peste 150% a bugetului pentru Programul Național de Protezare, astfel că timpii de așteptare pentru pacienții care necesită …
Read More »FOTO/VIDEO: Accident rutier la Dumitra; DN 17C este blocat pe ambele sensuri
Traficul rutier pe DN 17C, în zona localității Dumitra, este blocat pe ambele sensuri de mers, ca urmare a unui accident rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. UPDATE: Circulația …
Read More »Bărbatul care a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina la Livezile a fost arestat preventiv
Bărbatul care a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina la Livezile își va petrece următoarele 30 de zile după gratii, cererea de arestare preventivă a acestuia fiind admisă …
Read More »Pistol neletal supus autorizării, descoperit în mașina unui bistrițean; bărbatul a fost reținut
Un bărbat din Bistrița a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind bănuit că ar fi introdus pe teritoriul țării un pistol neletal supus autorizării și mai multe cartușe. …
Read More »Lemn care ar încăpea în aproximativ 120 de camioane, tăiat ilegal din pădurile județului Bistrița-Năsăud
O cantitate de peste 3.700 de metri cubi de material lemnos, care ar încăpea în aproximativ 120 de camioane, a fost tăiată ilegal anul trecut din pădurile judeţului Bistriţa-Năsăud, potrivit …
Read More »Împăduriri de primăvară: Peste 1,2 milioane de puieți vor fi plantați în Bistrița-Năsăud
În primăvara anului 2022, la nivelul județului Bistrița-Năsăud sunt prevăzute a se executa împăduriri pe o suprafață totală de circa 250 de hectare, din care 26 de hectare sunt proprietate publică a statului și 224 …
Read More »În Bistrița-Năsăud sunt peste 63.000 de pensionari. Care e cea mai mare pensie
La finalul anului 2021, în evidențele Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud figurau peste 63.000 de pensionari, numărul lor fiind cu circa 6.000 mai mic decât cel din anul 2020. ”Numărul …
Read More »Șofer care conducea beat, reținut de polițiști după o urmărire ca-n filme
Urmărire ca-n filme în Bistrița-Năsăud, pentru prinderea unui șofer care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Bărbatul a fost în cele din urmă prins și reținut pentru 24 de …
Read More »Zeci de cetățeni ucraineni au beneficiat de asistență medicală în Bistrița-Năsăud
De la izbucnirea conflictului armat în Ucraina, zeci de cetățeni ucraineni au beneficiat de asistență medicală pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud. Unii dintre cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale …
Read More »Atenţionare meteorologică de ploi însemnate cantitativ în cea mai mare parte a ţării, până joi seara
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi însemnate de apă, valabilă până joi seara în aproape toată ţara. Potrivit …
Read More »Pachete cu ajutoare alimentare pentru familiile nevoiașe din Bistrița-Năsăud
Aproape 20.000 de pachete cu ajutoare alimentare acordate în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 (POAD), finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României, vor fi distribuite la nivelul județului …
Read More »Manifestări la Bistrița pentru a marca Ziua Forțelor Terestre
Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” a pregătit o serie de manifestări pentru a marca și anul acesta Ziua Forțelor Terestre. Astfel, joi, 28 aprilie, în intervalul orar 10:00-15:00, unitatea …
Read More »Aproape 800 de polițiști s-au aflat la datorie în perioada Sărbătorilor Pascale. Ce sancțiuni au aplicat
În intervalul 22-25 aprilie, în Bistrița-Năsăud, aproape 800 de poliţişti de la Ordine Publică, Rutieră, Investigații Criminale, Acțiuni Speciale și alte structuri au fost la datorie și au acţionat pentru …
Read More »Amendă de 10.000 de lei aplicată unui bărbat din Viile Tecii care a abandonat deșeuri în natură
Curățenia de primăvară efectuată în gospodărie i-a adus unui bărbat din localitatea Viile Tecii o amendă în cuantum de 10.000 de lei. Asta pentru că inspectorii Corpului de Control din …
Read More »Bilanț COVID-19 în Bistrița-Năsăud: 5 cazuri noi, incidența în județ este de 0,41 la mia de locuitori
Ministerul Sănătății informează că numărul total al cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 confirmate până astăzi în județul Bistrița-Năsăud este 29.871, cu 5 mai multe decât ieri. În prezent, un număr de 15 …
Read More »”Solidari cu refugiații din Ucraina” – spectacol caritabil la Palatul Culturii
Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița organizează spectacolul caritabil „Solidari cu refugiații din Ucraina”. Spectacolul va avea loc joi 28 aprilie, de la ora18.00, la Palatul Culturii. Pe scenă vor …
Read More »Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (25 aprilie – 8 mai), care arată că regimul termic va oscila în perioada următoare şi probabilitatea de …
Read More »