Discuții pe tema Codului de amenajare a teritoriului, construcțiilor și urbanismului, la Bistrița

Proiectul de lege privind Codul de amenajare a teritoriului, construcțiilor și urbanismului, document aprobat deja de Guvern, va ajunge în curând în dezbatere parlamentară. În acest context, deputații PSD Daniel Suciu și Bogdan Ivan au avut o întâlnire cu reprezentanți ai companiilor de construcții și de proiectare din județul Bistrița-Năsăud, pentru a afla de la aceștia care sunt problemele cu care se confruntă și ce soluții propun pentru rezolvarea lor.

Întâlnirea a avut loc vineri la sediul Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, alături de cei doi deputați aflându-se și secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Monica Săsărman și președintele Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, Vasile Bar.

În cadrul întâlnirii au fost abordate mai multe teme.

De la avize din partea companiilor de gaz, în localități care nici măcar nu au rețea de distribuție a gazelor, până la avize care “expiră” de la începerea proiectării și până la punerea în operă a unui proiect, dar și alte aberații care încetinesc lucrările de construcții în România, toate acestea au fost discutate cu companiile de construcții și de proiectare din județ, în contextul dezbaterii parlamentare a noului Cod de amenajare a teritoriului, construcțiilor și urbanismului, care va ajunge în Comisia de administrație publică din care fac parte”, a spus deputatul PSD.

Parlamentarul de Bistrița-Năsăud a completat că, în urma discuțiilor cu reprezentanții companiilor de construcții și de proiectare din județ, va depune o serie de amendamente la proiectul de lege privind Codul de amenajare a teritoriului, construcțiilor și urbanismului.

”Îmi doresc ca, împreună cu companiile care se blochează de birocrație excesivă, primari, Consiliul Județean și antreprenori din Bistrița-Năsăud, să pregătim amendamente clare prin care vom grăbi implementarea proiectelor de investiții publice și private. Toate amendamentele pe care le vom considera oportune, le voi asuma împreună cu colegul meu Daniel Suciu și le vom susține în Parlamentul României”, a mai spus Bogdan Ivan.

La finele lunii martie, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României a aprobat proiectul de Lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, act normativ care permite emiterea de autorizații de construcție mult mai repede și cu mai puțină birocrație. Termenul de emitere, care, astăzi, în practică, poate ajunge și la un an, va fi redus la 65 zile.

Este cel mai important act normativ în construcții din ultimii 20 de ani, care eficientizează și simplifică procesele de avizare, autorizare și monitorizare în domeniile urbanismului, amenajării teritoriului și construcțiilor. Este o lege extrem de așteptată de domeniile de specialitate, și nu numai, care codifică 17 acte normative diferite în vigoare. prin acest Cod, termenele de avizare a documentațiilor de urbanism și de autorizare a lucrărilor de construire vor fi considerabil reduse, astfel încât să nu se mai ”plimbe” documentațiile de la o instituție la alta. Actul normativ reduce termenul de aprobare a PUG-urilor și PUZ-urilor, precum și termenul de elaborare a studiilor de fezabilitate, și se creează o platformă digitală națională pentru emiterea certificatelor de urbanism, a avizelor și a autorizațiilor de construire, prin ghișeul unic național al construcțiilor, astfel încât să nu mai existe suprapuneri sau contradicții între bazele de date, strategii de dezvoltare, masterplanuri ale diferitelor instituții, facilitând și simplificând procedurile pentru obiectivele majore de investiții”, a spus ministrul Cseke Attila.

Prin Cod, se propune și crearea unui Registru național al clădirilor, un sistem informatic care va conține datele despre toate construcțiile autorizate, indiferent de finanțare – public sau privat, inclusiv date privind riscul seismic al clădirilor.

Sistematizarea legislației și fundamentarea unor noi concepte, sub forma unui cadru legislativ complex, coerent și stabil, vor conduce la îmbunătățirea calității mediului construit, asigurarea dreptului constituțional la un mediu sănătos, echilibru între interesul general și cel individual, dezvoltare echilibrată și sustenabilă, stabilitatea și predictibilitatea mediului investițional și, implicit, competitivitate economică.

Construcții mai simple în mediul rural și nu numai

În mediul rural, se vor putea construi, doar cu notificarea primăriei, locuințe unifamiliale pentru folosința proprie, cu parter, fără subsol, de 150 mp, pe bază de proiecte proprii, întocmite de specialiști sau proiecte tip puse la dispoziție de autoritățile locale. De asemenea, cu notificarea primăriei și fără autorizație de construcție, se vor putea închide balcoanele în blocuri, se vor putea construi garaje, terase acoperite, pergole sau bucătării de vară.

Reguli mai aspre pentru construcțiile fără autorizație, calitate în construcții

Pentru descurajarea lucrărilor fără autorizație de construire, se introduce o autorizație de regularizare, care impune conformarea construcției la toate normele aplicabile și avizarea corespunzătoare a documentației. În plus, procedura de regularizare este supusă unei taxări mai mari de zece ori decât cea existentă, ceea ce conduce la un beneficiu important pentru bugetul local.

Pentru asigurarea unei calități controlabile a pieței de construcții, firmele de construcții vor fi certificate, iar cele care nu dovedesc că satisfac cerințele tehnice și administrative necesare nu pot participa la licitațiile la care nu sunt certificate. De exemplu, o firmă care nu are specialiștii necesari pentru certificare de lucrări în domeniul sanitar nu va putea participa la licitații pentru reabilitări sau construire de spitale – a spus ministrul dezvoltării.

Actul normativ propune și introducerea taxei de echipare edilitară pentru dezvoltările mari (cu peste 500 de unități locative), care se va plăti către bugetul local, cu destinația clar definită pentru infrastructură edilitară, rutieră, sanitară, educațională.