Patrule de Poliție și Jandarmerie în comuna Poiana Ilvei, unde rata de infectare a trecut de 8 la mia de locuitori

FOTO: arhivă

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bistrița-Năsăud a adoptat o hotărâre prin care a impus măsuri suplimentare pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2 în comuna Poiana Ilvei – unitatea administrativă cu cea mai mare rată de infectare din județ.

Nu s-a impus deocamdată măsura carantinării pentru comuna Poiana Ilvei, însă s-a dispus prezența unei echipe mixte (personal din cadrul Poliției și Jandarmeriei) care să asigure respectarea măsurilor pentru prevenirea infecție cu virusul SARS-CoV-2”, au transmis reprezentanții Instituției Prefectului.

În legătură cu situația din această comună, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu, a precizat că autoritățile sanitare monitorizează zilnic numărul de cazuri, iar dacă incidența va crește și în perioada următoare, atunci ar putea fi impuse măsuri mai drastice.

Potrivit Instituției Prefectului, luni, rata de infectare în comuna Poiana Ilvei, care are circa 1.400 de locuitori, era de 8,8 la mia de locuitori. În ultimele 14 zile, în această comună au fost confirmate un număr de 13 cazuri de COVID-19.

În ceea ce privește situația COVID-19 la nivelului județului Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu a completat că numărul îmbolnăvirilor crește de la o zi la alta, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre focare familiale.

”Majoritatea sunt focare familiale, dar vorbim de familii numeroase, răspândite pe mai multe localități. Cred că aceste cazuri vin și în urma Revelionului și a Crăciunului pentru că la ancheta epidemiologică unii mai spun că s-au văzut de sărbători cu rudele și că au fost cam mulți”, a declarat directorul DSP Bistrița-Năsăud.

Întrebată dacă la nivelul județului Bistrița-Năsăud există cazuri de infectare cu varianta Omicron, dr. Anca Andrițoiu a precizat: ”Eu sunt convinsă că sunt cazuri cu Omicron, doar că nu avem confirmare oficială pentru că majoritatea testelor efectuate la noi sunt teste rapide, iar pentru secvențiere se trimit la București doar cele care au făcut PCR. Cazuri există, mai ales având în vedere răspândirea așa de rapidă”.

Potrivit datelor raportate la data de 10 ianuarie de Instituția Prefectului, sapte unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Bistriţa-Năsăud au depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori, alte 17 au incidenţe cuprinse între 1,03 şi 2,12 la mie, 24 între 0,16 și 0,98 la mie, în timp ce 14 comune au incidenţă zero.