Proiect care prevede reabilitarea unor secții externe ale spitalului, în dezbaterea Consiliului Județean

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud se va reuni miercuri, 4 iulie, într-o ședință extraordinară pe a cărei ordine de zi figurează și un proiect de hotărâre care prevede aprobarea unei noi investiții pentru Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Este vorba despre proiectul intitulat „Creşterea eficienţei energetice a Secțiilor externe ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița, situate pe strada Ghinzii, numărul 26”.

Potrivit proiectului, principalele lucrări de intervenţie care vor fi realizate sunt:

  • reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii;
  • reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum;
  • instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu;
  • reabilitare/modernizare a instalaţiei de iluminat în clădiri;
  • demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa clădirii, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie;
  • refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenţie;
  • repararea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura clădirii;
  • reparaţii/consolidare a clădirii, acolo unde este cazul;
  • procurarea şi montarea lifturilor în cadrul unei clădiri prevăzute din proiectare cu lifturi;
  • reabilitarea/modernizarea instalaţiei electrice, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate;
  • înlocuire a tâmplăriei interioare (uși de acces și ferestre);
  • modernizare a instalației de paratrăznet.

La acestă dată proiectul se află în etapa precontractuală, fiind deja depus la Agenția de Dezvltare Regională Nord-Vest. În vederea semnării contractului de finanțare este necesar a fi aprobat, de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, proiectul precum și cheltuielile unei astfel de investiții.

Acestea se ridică la 3,8 milioane de lei, din care asistența financiară nerambursabilă ar fi de 2,9 milioane lei.

Durata de implementare a proiectului este de 24 luni de la semnarea contractului de finanțare.