Deşi o parte dintre minori sunt zilnic expuşi la violenţă în şcoală, familie sau pe stradă, patru din zece elevi din ciclul gimnazial şi liceal nu ştiu dacă în unitatea …
Read More »Yearly Archives: 2023
FOTO/VIDEO: Un tânăr din Bistrița-Năsăud, șef de promoție la Școala de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca
La Şcoala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca a avut loc vineri ceremonia de acordare a gradului profesional unei noi promoții de absolvenți, seria iunie 2022 – aprilie 2023. …
Read More »Angajați ai Prefecturii Bistrița-Năsăud intră luni în grevă generală; serviciile de înmatriculări și pașapoarte nu vor fi afectate
Circa 1.800 de angajați ai prefecturilor din țară, printre care și salariați ai Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, se pregătesc să intre, luni, în grevă generală. Potrivit președintelui Sindicatului ”Egalitatea” al Funcționarilor …
Read More »Pompierii care au plecat să își ajute colegii din județele Suceava și Botoșani și-au încheiat cu bine misiunea
Trei autospeciale de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, încadrate cu patru pompieri militari, au intervenit în sprijinul colegilor din județele Suceava și Botoșani, județe care, alături Iași …
Read More »Nereguli rutiere, constatate de polițiști în timpul unor controale în trafic
Mai multe încălcări ale regulilor privind circulația pe drumurile publice au fost constatate de polițiștii din Bistrița-Năsăud, în urma unor controale efectuate în ultimele zile în trafic. Spre exemplu, un …
Read More »Tineri care au furat accesorii și echipamente folosite pentru cai, prinși de polițiști; prejudiciul a fost recuperat
Polițiștii au reușit să dea de urma unor tineri care i-au furat unui bărbat din Petriș mai multe accesorii și echipamente folosite pentru cai, prejudiciul cauzat fiind recuperat de oamenii …
Read More »Angajații MAI, la datorie de Floriile ortodoxe şi Paştele catolic
În acest final de săptămână, pentru ca întreaga comunitate din Bistrița-Năsăud să se bucure în siguranță de Floriile ortodoxe sau de Paștele catolic, efective mărite ale Ministerului Afacerilor Interne se …
Read More »Campanie de colectare gratuită a deșeurilor vegetale în tot județul Bistrița-Năsăud. Programul de ridicare
ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud anunță că, în perioada 10 – 24 aprilie, în județul Bistrița-Năsăud se va derula o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor vegetale. În această campanie, se …
Read More »Noi locuri de așteptare a clienților pentru autovehiculele de transport în regim de taxi, în Bistrița
Primăria Bistrița a publicat în transparență decizională un proiect de hotărâre care vizează modificarea și completarea unei hotărâri a Consiliului Local privind stabilirea locurilor de aşteptare a clienților pentru autovehiculele …
Read More »Incendiu la o casă din localitatea Șieu
O casă din localitatea Șieu a fost cuprinsă, vineri dimineața, de un incendiu, pompierii fiind solicitați să intervină pentru a stinge focul. La fața locului au intervenit pompierii militari cu …
Read More »Deputatul Bogdan Ivan a început o campanie de promovare a Consiliului Județean al Tinerilor în liceele și școlile profesionale din Bistrița-Năsăud
Tinerii din județul Bistrița-Năsăud, în special elevi ai liceelor și școlilor profesionale, sunt îndemnați de deputatul PSD Bogdan Ivan să își valorifice potențialul și să se implice în procesul decizional. …
Read More »Diana Morar (PNL): Comisia Juridică din Camera Deputaților a renunțat la pragul pentru abuzul în serviciu. O victorie a democrației!
Comisia Juridică din Camera Deputaților a renunțat la pragul pentru abuzul în serviciu, a anunțat deputatul PNL Diana Morar. ”Această temă importantă din legile justiției a creat o dezbatere aprinsă …
Read More »FOTO: Jandarmii montani din Rodna, în sprijinul unor elevi din Zalău cazați la un complex turistic din Bistrița-Năsăud
Peste o sută de elevi din Zalău, județul Sălaj, care erau cazaţi la un complex turistic din judeţul Bistriţa-Năsăud, au avut nevoie de ajutorul jandarmilor montani pentru a coborî în …
Read More »FOTO/VIDEO: Circa 200 de ouă încondeiate, felicitări de Paște și alte obiecte de cult, într-o expoziție cu tematică pascală
O expoziţie cu tematică pascală, intitulată „Culoare în lumină”, a fost deschisă, joi, la Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud al Arhivelor Naţionale. Expoziția cuprinde circa 200 de ouă încondeiate, peste 40 de …
Read More »Istoricul și diplomatul Dumitru Preda, oaspete special la Ateneul de Bistrița! Vineri, de la 12, la Palatul Culturii!
Primarul Ioan Turc invită bistrițenii la o nouă ediție a Ateneului de Bistrița. Ediția a IV-a a Ateneului îl va avea ca invitat pe Dumitru Preda, profesor universitar de istorie …
Read More »Silvia Radoicovici a decis să se retragă din Consiliul Local Bistrița
Consilierul PMP Silvia Radoicovici a decis să se retragă din Consiliul Local Bistrița. Printr-un mesaj postat pe o rețea de socializare, aceasta anunță că va demisiona doar din Consiliul Local, …
Read More »Drumarii, nevoiți să acționeze cu utilaje de deszăpezire pe drumurile din județul Bistrița-Năsăud
Vremea nu corespunde întocmai datei din calendar, astfel că, deși e luna aprilie, drumarii sunt nevoiți să acționeze cu utilaje de deszăpezire pentru a asigura circulația pe drumurile din județul …
Read More »Județul Bistrița-Năsăud, sub avertizări cod portocaliu și galben de ninsori viscolite
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi dimineața noi avertizări cod portocaliu și galben de vreme rea, valabile până joi seara, respectiv vineri la amiază în mai multe județe din …
Read More »A avut zile! Deși a ajuns la spital cu nouă plăgi produse prin înjunghiere, femeia din Sângeorz-Băi se recuperează
Evoluția stării de sănătate a femeii de 35 de ani din localitatea Sângeorz-Băi, care a ajuns în data de 28 martie la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița cu …
Read More »Starea de sănătate a bărbatului lovit de tren la Coldău este foarte gravă
Un accident feroviar în urma căruia un bărbat a fost rănit s-a produs miercuri seara pe raza localității Coldău. Un bărbat a fost lovit de tren, acesta fiind găsit de …
Read More »Angajări din sursă externă la penitenciarele din țară! Câte locuri sunt disponibile la unitatea de detenție din Bistrița
Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) scoate la concurs, din sursă externă, un număr de 472 posturi de agent operativ în unitățile de detenție din țară. Potrivit anunțului ANP, sunt scoase …
Read More »Un cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud și al municipiului Bistrița a încetat din viață
S-a stins din viață un cetățean de onoare al județului Bistrița-Năsăud și al municipiului Bistrița – Niculae Gheran. ”Profund îndurerați, am aflat că scriitorul Niculae Gheran, Cetățeanul de Onoare al …
Read More »Două autocare cu elevi și profesori din Bistrița, blocate din cauza zăpezii în județul Iași
Două autocare cu elevi și profesori de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița au rămas blocate în zona Târgu Frumos, județul Iași, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Informația a venit …
Read More »Bărbat în stare gravă după ce a fost lovit de tren, la Coldău
Un bărbat este în stare gravă după ce a fost implicat într-un accident feroviar produs pe raza localității Coldău. Acesta a fost accidentat de un tren care circula pe relația …
Read More »FOTO: S-a deschis ”Târgul de viitor” la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
Timp de două zile, în 5 și 6 aprilie, la Bistrița se desfășoară ”Târgul de viitor”, eveniment organizat de Asociația Pov 21 în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud. Târgul …
Read More »Guvernul a aprobat îngheţarea temporară a tarifelor pentru poliţele RCA
Guvernul a aprobat propunerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) prin care tarifele poliţelor RCA să nu crească în următoarele 6 luni. „Astăzi s-a aprobat hotărârea de guvern propusă de Autoritatea …
Read More »Câini din peste 100 de rase, la ediția de anul acesta a Bistritzer Burg Dog Show 2023
În perioada 7 – 9 aprilie, Asociația Chinologică Bistrița-Năsăud organizează o nouă ediție a Bistritzer Burg Dog Show 2023. ”Vor fi patru competiții chinologice (trei internaționale și una națională) și …
Read More »”Lumina Învierii” – concert pascal la Biserica de la Coroana
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Protopopiatul Ortodox Bistrița organizează concertul pascal ”Lumina Învierii”. Evenimentul, care se află la cea de-a XXII-a ediție și care cuprinde pricesne …
Read More »Scrisoarea anuală a primarului către bistrițeni. Ce le transmite Ioan Turc locuitorilor municipiului Bistrița
Primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, a pregătit scrisoarea anuală adresată locuitorilor orașului, document prin intermediul căruia cetățenii sunt informați cu privire la obiectivele și proiectele propuse de administrația locală pentru …
Read More »Lansarea cărții ”Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011). Omul și Istoria”, la Centrul Cultural Dacia
La Centrul Cultural Dacia din Bistrița va avea loc sâmbătă, 8 aprilie 2023, un eveniment cultural și comemorativ în cadrul căruia va fi evocată personalitatea Mitropolitului Bartolomeu Anania și va …
Read More »Ședință la Primăria Bistrița pentru realizarea studiului de fezabilitate al noii piețe agroalimentare din Decebal
La sediul Primăriei Bistrița a avut loc o ședință de lucru pentru realizarea studiului de fezabilitate al noii piețe agroalimentare din Decebal, spune primarul Ioan Turc. La ședință au luat …
Read More »Ramona Strugariu: Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ Bistriţa – un model de bune practici care ar putea fi replicat la nivel național şi poate chiar european
Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism Micul Prinţ Bistriţa este ”un model de bune practici care ar putea fi replicat la nivel național şi poate chiar european”, spune eurodeputatul …
Read More »Pe 10 aprilie se lansează al doilea apel de proiecte pentru investiții în rețele de apă și canalizare prin Programul “Anghel Saligny”
Luni, 10 aprilie, la ora 10:00, Ministerul Dezvoltării va demara a doua rundă de depunere a cererilor de finanțare pentru proiecte care vizează construcția și modernizarea rețelelor de apă și …
Read More »S-a întors iarna în Bistrița-Năsăud! Probleme în Pasul Tihuța
Circulaţia rutieră pe DN 17, în Pasul Tihuţa, s-a desfăşurat marţi după-amiază cu dificultate, în condiţii de ninsoare, informează Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Potrivit datelor …
Read More »Aproape 70 de fermieri din Bistrița-Năsăud s-au înscris în programul ”Tomata 2023”
Aproape 70 de fermieri din Bistrița-Năsăud s-au înscris în programul ”Tomata 2023”, arată datele publicate marți de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Circa 30 la sută dintre cei înscriși au …
Read More »Aviz favorabil pentru inițiativa deputatului PSD Bogdan Ivan privind lanțul scurt de aprovizionare
O inițiativă legislativă a deputatului PSD Bogdan Ivan, care presupune un sprijin consistent pentru producătorii locali, a obţinut aviz favorabil din partea Comisiei de administrație publică și amenajarea teritoriului din …
Read More »FOTO/VIDEO: Expoziție cu tematică pascală, la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud
O expoziție inedită, cu tematică pascală, va fi deschisă săptămâna aceasta la sediul Serviciului Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud. ”Pregătim Sărbătorile Pascale prin expoziția ”Lumină în culoare”. Fiindcă sărbătoarea Paștelui …
Read More »Bărbat care nu deține permis de conducere, prins a doua oară la volanul unei mașini; polițiștii l-au reținut
Un bărbat din județul Mureș a fost prins, pentru a doua oară, de polițiștii din Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea o mașină fără a deține permis de conducere. Oamenii legii …
Read More »Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaților – vizită de lucru în Bistrița-Năsăud
Timp de două zile, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaților și-a desfășurat activitatea în județul Bistrița-Năsăud. Membrii comisiei au avut întâlniri cu primari din județ și …
Read More »Mocănița Transilvaniei a REFUZAT 150.000 de lei de la Primărie, pe nerambursabile! De-asta NU se ține Povestea Vinului! Organizatorii au cerut 250.000 de lei! Anul trecut, bugetul a fost 165.000 de lei, tot de la Primărie!
Povestea Vinului pe Pasajele Bistriței este un festival organizat de Asociația Mocănița Transilvaniei. În 2022, Primăria a acordat 165.000 de lei pentru organizarea evenimentului, care s-a dovedit a fi unul …
Read More »Vreme deosebit de rece, ninsori și intensificări ale vântului în toată țara, până sâmbătă. Cod galben în Bistrița-Năsăud, până miercuri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o informare de vreme deosebit de rece, ninsori și intensificări ale vântului, valabilă la nivelul întregii țări până sâmbătă dimineața, precum și …
Read More »Se fac pregătiri pentru redeschiderea Bisericii Evanghelice din Bistrița
Primăria Bistrița face pregătiri pentru redeschiderea Bisericii Evanghelice din municipiu, a anunțat primarul Ioan Turc. ”Biserica Evanghelică, în pregătiri pentru redeschidere. Împreună cu colegi din Primărie, am avut o întâlnire …
Read More »FOTO/VIDEO: Nou traseu turistic deschis la Colibița
Un nou traseu turistic a fost deschis în localitatea Colibița, zona Ariniș, au anunțat salvamontiștii din Bistrița-Năsăud. ”O echipă a Serviciului Public Județean Salvamont, alături de ADI Turism, parteneri în …
Read More »VIDEO: Percheziții în 35 de județe ale țării, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată. Este vizat și județul Bistrița-Năsăud
Polițiștii din cadrul structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul …
Read More »Miercuri, în municipiul Bistrița și localitățile componente se colectează sacul albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie/carton
ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud anunță că miercuri, 5 aprilie, în municipiul Bistrița și localitățile componente se colectează sacul albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie/carton. ”Fiind prima săptămână întreagă din luna aprilie, …
Read More »FOTO: Lucrări în plină desfășurare pentru reamenajarea spațiului destinat relațiilor cu publicul de la Serviciul Evidența Persoanelor
În urmă cu o săptămână, Primăria Bistrița a început un proces de reamenajare a spațiului destinat relațiilor cu publicul de la Serviciul Evidența Persoanelor. ”Prin reamenajarea spațiului existent, la Serviciul …
Read More »Expoziția ”Despre aripi, vin și poezie” a artistului plastic Liviu Șoptelea, la Galeria Borgo Prund
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud organizează, în perioada 5-30 aprilie 2023, la Galeria Borgo Prund, expoziția ”Despre aripi, vin și poezie” a artistului plastic Liviu Șoptelea. Vernisajul va avea loc miercuri, 5 …
Read More »Dosar penal pentru un bărbat care a prezentat Poliției un permis de conducere despre care există suspiciuni că ar fi fals
Un bărbat din Tiha Bârgăului, care a prezentat Poliției un permis de conducere despre care există suspiciuni că ar fi fals, s-a ales cu dosar penal, informează Inspectoratul de Poliție …
Read More »Sorin Hangan: Înțeleg bine frustrările acumulate în trafic, nu e ușor, dar nu există altă soluție
Viceprimarul Sorin Hangan susține că înțelege bine frustrările acumulate în trafic din cauza șantierelor deschise în oraș, dar îi asigură pe locuitorii orașului că nu există altă soluție. ”Da, așa …
Read More »Au venit la Primărie și cer ordine pe Urbanism. Mai mulți cetățeni vor reguli CLARE pentru blocurile MICI! Scandalul a-nceput de la BLOCUL cu 10 etaje ce se vrea ridicat pe zonă de 4 etaje!
Mai mulți locuitori din zona Calea Moldovei- Grănicerilor au venit joi, la ședința de Consiliu Local și au cerut explicații pentru modul în care Serviciul Urbanism gestionează dezvoltarea orașului. Oamenii …
Read More »Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea de Paște
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a dat publicității prognoza pentru următoarele două săptămâni (10 – 16 aprilie). Potrivit meteorologilor, în Transilvania, ”vremea va deveni deosebit de rece în perioada 4 …
Read More »FOTO: Ceremonial militar și avansări în grad la Bistrița, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române
Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean ”Gelu-Voievod” Bistrița-Năsăud a avut loc un ceremonial militar și o activitate de avansare în grad a unor cadre. ”Un …
Read More »Primarul Ioan Turc – detalii despre situația actuală a lucrărilor de pe axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului
Într-un interviu acordat postului de televiziune AS-TV, primarul Bistriței, Ioan Turc, a vorbit despre situația actuală a lucrărilor care se desfășoară în cadrul proiectului de reconfigurare a axei de transport …
Read More »Ce lucrări se efectuează în această săptămână în Bistrița
Direcția de Servicii Publice din cadrul Primăriei municipiului Bistrița a publicat lista privind intervențiile programate a fi efectuate în oraș în perioada 3 – 7 aprilie. Întreținere străzi Lucrări de …
Read More »De Florii, recital de pricesne în Biserica de la Apollo din Bistrița
Primăria Bistrița, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” și Parohia „Sfântul Apostol Andrei” organizează, în ziua de Florii, un recital de pricesne la Bistrița. Evenimentul intitulat ”Duminica, la Florii” va avea …
Read More »Meteo.BN: Veștile cu privire la vreme nu sunt prea bune. Nou val de aer rece
Veştile cu privire la vremea de săptămâna viitoare nu sunt prea bune, spune administratorul asociației Meteo.BN, Mihai Bălan. Potrivit acestuia, este așteptat un nou val de aer rece care va …
Read More »Ce reduceri găsești la SPOT GSM în luna aprilie! Pe Bistrița au 3 magazine cu accesorii de telefonie mobilă!
Luna aprilie vine cu reduceri importante la toate articolele din magazinele SPOT GSM. Începutul de primăvară este o bună ocazie să înnoiești telefonul tău, alegând accesorii noi și moderne. Indiferent …
Read More »Gabriel Lazany: Procesul de acreditare a Spitalului Clinic Județean de Urgență, încheiat cu bine!
Procesul de acreditare a Spitalului Clinic Județean de Urgență s-a încheiat cu bine, spune managerul unității medicale, Gabriel Lazany. „Timp de 5 zile evaluatorii Autorității Naționale de Management al Calității …
Read More »FOTO/VIDEO: Gala Elitelor Bistrițene, la prima ediție; șapte personalități din județul Bistrița-Năsăud, premiate
Șapte personalități din județul Bistrița-Năsăud, care excelează în diferite domenii de activitate, au fost premiate în cadrul Galei Elitelor Bistrițene, eveniment care s-a aflat la prima ediție și care a …
Read More »FOTO/VIDEO: Sezonul moto, deschis la Bistrița cu o paradă pe două roți
Sezonul moto a fost deschis sâmbătă, la Bistrița, cu o paradă pe două roți pe străzile din oraș, evenimentul fiind organizat de asociațiile Trust MC Bistrița și Iron Fist MC Bistrița. …
Read More »Drugtest pozitiv în cazul unui tânăr care conducea o mașină prin Prundu Bârgăului
Cu toate că se afla sub influența substanțelor interzise, un tânăr din localitatea Mijlocenii Bârgăului a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină prin Prundu Bârgăului. Acesta …
Read More »Tânără care conducea o mașină neînmatriculată și cu număr fals, implicată într-un accident rutier, la Ghinda
O tânără care conducea o mașină neînmatriculată și cu număr fals a fost implicată într-un accident rutier produs în localitatea Ghinda. ”La data de 30 martie, polițiștii Biroului Rutier Bistrița …
Read More »Femeie reținută după ce a încălcat măsura arestului la domiciliu
O femeie din Viișoara a fost reținută pentru 24 de ore de polițiști și este cercetată pentru evadare. Deși a fost plasată în arest la domiciliu, aceasta ar fi încălcat …
Read More »Peste 3.000 de locuri disponibile în școlile din județ pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare
În anul școlar 2023 – 2024, peste 3.000 de locuri sunt disponibile în unitățile de învățământ din județul Bistrița-Năsăud pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare. Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistrița-Năsăud a …
Read More »