În perioada 21 – 22 iunie, la Bruxelles are loc evenimentul ”New European Bauhaus in Regions and Cities”, la care participă și primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, și reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Evenimentul este organizat de Comisia Europeană și dedicat proiectelor care îndeplinesc noile principii europene.
În finala acestei competiții se află și Centrul Recreativ Legacy, obiectiv construit de către Primăria Beclean printr-un proiect finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, cu o valoare totală de 22,7 milioane lei.
În prima zi a evenimentului, edilul din Beclean a prezentat celorlalți participanți Centrul Recreativ Legacy și a luat parte la sesiuni și dezbateri despre modul în care autoritățile pot depăși provocările în implementarea proiectelor din fonduri europene.
În cea de-a doua zi a evenimentului, începând cu ora 16:30 (ora României), va avea loc anunțarea câștigătorilor Premiilor New European Bauhaus 2023.